Operațiunea „Pânza cu noroi”. „Aveți grijă ca ziariștii să nu vadă nimic”


Scene penibile la șantierul dintre Aurora Mall și Kaufland după decesul unui muncitor în timpul serviciului.

„Aveți grijă ca ziariștii ăștia să nu vadă nimic dinăuntru”.

A fost ordinul primit de câțiva muncitori, opriți de la treabă și trimiși de pază la poarta de acces pe șantier.

Astfel s-a ajuns ca angajații firmei de construcții să întindă pe gard mai multe bucăți de pânză luate de pe jos și pline de noroi.

Pentru că mai rămăseseră totuși niște ochiuri, pe unde ziariștii ajunși la fața locului puteau să-și îndrepte privirea ori aparatul foto, un muncitor a fost trimis să acopere și cele mai mici breșe.

Astfel că la finalul operațiunii, gardul a ajuns să arate după cum se poate vedea mai jos.

Priviri ciudate la acest gard urât, dar atent păzit, au trimis buzoienii veniți la cumpărături în zonă până când cadavrul a fost urcat în mașina celor de la Medicină Legală și dus la morgă.

Răposatul este un muncitor de 48 de ani al firmei din Onești care lucrează la extinderea Aurora Mall.

Acesta s-a prăbușit pe plafonul clădirii și nu a mai putut fi salvat de echipajele SMURD și Ambulanța Buzău.

Se bănuie că ar fi vorba de un infarct, dar adevărul va fi descoperit în urma necropsiei.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: S-a prăpădit aseară, la 57 de ani. Totul a început cu un leșin în birou. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.


Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.

loading...

5 comentarii la „Operațiunea „Pânza cu noroi”. „Aveți grijă ca ziariștii să nu vadă nimic”

  • Se mușamalizează ca de obicei,nu contează moartea unui om sau suferința acestuia .
    Au mai fost accidente de muncă în Buzău sau făcut articole și atât , nu cred ca s-au luat măsuri .

    Răspunde
  • Doar nu isi da singuri cu tesla in glezne.

    Răspunde
  • Bineinteles ca ascund de voi, doar sunteti in stare sa pozati omul in cele mai crunte momente pt publicitate, fara niciun drept desigur. Cate poze cu oameni zdreliti pe sosea nu ati postat …

    Răspunde
  • N-ati avut acces la creieri intinsi pe jos, mare tragedie pentru ziaristi. Ce urasc politicienii si soferii de duba, dar deseori jurnalistii se coboara sub. De asta se fac disponibilizari continuu, noile generatii cauta surse alternative, jurnalistii sunt in stare sa faca orice pentru rating, trafic, sau multumirea patronilor.

    Răspunde
  • Firme de constructii de apartament care nu respecta nici o norma de protectia muncii , nu platesc angajatii la timp sau deloc , si nu respecta orele legale de munca , acestia ajungand sa munceasca pana la epuizare cate 12 ore pe zi …asta e piata muncii din Romania …

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.