Azi, după ora 17.00, pe șantier! „Îmi place de ei, bravo lor!”

Surpriză plăcută azi pentru reporterul buzoienii.ro. Era trecut de ora 17.00 când i-a descoperit pe acești muncitori lucrând de zor pe șantier.

Progresul e vizibil pentru oricine. Lucrarea a început pe 13 aprilie.

Ce vedeți în imaginile din acest articol e viitoarea grădiniță cu program prelungit din Vadu Pașii. Impresia bună pe care muncitorii acestei firme i-au făcut-o reporterului, a fost confirmată și de alții, inclusiv de primar.

„Da, așa e, se vede că sunt puși pe treabă. Și mie îmi place de ei. N-o lălăie, vor să ne ia banii și să treacă apoi la altă lucrare. Bravo lor, e o gândire sănătoasă”, a spus Gherghe Firon.

La ritmul în care se lucrează grădinița va fi predată înainte de septembrie. Ceea ce înseamnă că dacă și școala din Vadu Pașii își va face la rându-i treaba la timp, adică să găsească personal, atunci grădinița va putea funcționa încă din septembrie.

Un real ajutor pentru muncitorii din Vadu Pașii – care vor putea să-și lase dimineața copiii la GPP și să-i ia după-amiază la revenirea de la serviciu.

Grădinița se ridică pe terenul din spatele primăriei, va fi P+1 și va găzdui peste o sută de copii din cele șase sate ale comunei (Gura Câlnăului, Focșănei, Băjani, V. Pașii, Scurtești, Stăncești). La parter vor fi două săli, bucătăria și grupul sanitar, iar la etaj patru săli de clasă (spațiu de joacă, dormitor, grup sanitar separat).

În același timp cu grădinița, la Vadu Pașii, se ridică și o nouă sală de sport ce va deservi școala gimnazială.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Azi, după ora 17.00, pe șantier! „Îmi place de ei, bravo lor!”

  • Nu-i nimic special. Sunt o mulțime de servicii la care nu ține cont de zi sau de ora.

  • ITM verifică câte ore se lucrează și câte se plătesc?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.