„Azi, n-au mai putut să alerge. Păcat de ce s-a întâmplat cu Anglia…”

Oftică printre buzoienii de pe teren și din tribună la ultimul meci de la Cupa Regiunilor.

Selecționata Buzăului a scăpat printre degete o calificare pe care a ținut-0 în palme mai bine de o oră.

„Nu azi s-a pierdut calificarea, ci miercuri la 2-2 cu Anglia, când am fost egalați în prelungiri după ce am avut 2-0. Cu 6 puncte eram calificați. Azi, Slovacia a fost mai bună, a câștigat pe merit. Ai noștri, s-a văzut clar, au fost obosiți, nu mai puteau să alerge. N-au fost pregătiți să joace trei meciuri în șapte zile”, au comentat, la unison, buzoienii prezenți în tribune.

După 2-0 cu Irlanda și 2-2 cu Anglia, buzoienii au pierdut azi cu 4-1 (1-0) meciul cu Slovacia (în albastru).

Oaspeții au condus cu 2-0, buzoienii au redus din diferență, dar în loc de egalare, slovacii au mai marcat de două ori.

„Slovacii au cea mai bună echipă s-a văzut azi. S-au calificat pe merit”, au conchis microbiștii buzoieni, ca să-și mai ostoiască obida.

La meci au asistat, unul lângă altul, primarul C-tin Toma și Gabi Bodescu, adjutantul șefului FRF, Răzvan Burleanu.

La final, Toma s-a intersectat pe trepte cu staff-ul Gloriei Buzău. „Aveți grijă să nu faceți și voi vreun pocinog mâine”, le-a strigat primarul.

Duminică, SCM Gloria va juca în Crang cu Știința Miroslava, formație care în sezonul trecut a evoluat în liga a doua.

1 comentarii în “„Azi, n-au mai putut să alerge. Păcat de ce s-a întâmplat cu Anglia…”

  • Nu inteleg de ce a venit Toma la meci, ca sa doarmă?
    Sau se gândește la repercusiunile pe care le va avea cu Dragnea ….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.