„Băgați banii în motorină pt. autobuze, nu în eurovisioane!”

Solicitarea îi aparține organizației Pro România Buzău, după ce Parchetul a anunțat că în urma unei reclamații a deschis un dosar „pentru zădărnicirea combaterii bolilor”. Vezi mai jos, comunicatul de presă emis de Pro România:

„După ce a cheltuit sume impresionante pentru eurovisioane și chermeze doar din bani publici, primarul Buzăului s-a gândit probabil că ar putea face economie pe timp de criză și împreună cu directorul Trans Bus a redus drastic numărul de curse atât în municipiu cât și pe traseele adiacente acestuia.

Lipsa autobuzelor de pe traseu a aglomerat stațiile, în special la orele când o categorie mult mai predispusă la îmbolnăvirea cu Covid 19, și i-am numit aici pe semenii noștri peste 65 de ani, ieșea, respectând programul, să-și facă cumpărături de strictă necesitate. Iar atunci când autobuzul ajungea în stație, după lungi perioade de așteptare, bătrânii noștri cu pensii mici se înghesuiau uitând de distanțarea socială, din teama de a nu fi prinși în afara orelor stabilite și a fi amendați.

Acum, chiar dacă situația a persistat mai multe săptămâni, vedem că organele competente s-au sesizat și au întocmit dosar penal deocamdată doar pentru faptă, adică zădărnicirea combaterii bolilor.

Îi reamintim edilului că nu a luat în seamă propunerea PRO România Buzău de a canaliza o parte din banii pentru diverse manifestări artistice către lucrul cu adevărat important al acestor zile, combaterea virusului ucigaș.

De asemenea, cum vedem că pentru el, mai importante sunt procentele electorale și tot felul de măsuri fără noimă dar care să-l facă vizibil în plan politic, îi solicităm din nou primarului Buzăului ca în această perioadă să ia doar măsuri în folosul cetățenilor.

Să răspundă solicitării noastre de a pune politica în carantină și să facă administrație, lucrul pentru care a fost ales în urmă cu patru ani. Iar o primă măsură, de un real folos pentru semenii noștri ar fi regândirea programului autobuzelor în așa fel încât să dispară aglomerația, iar cetățenii să poată circula decent și păstrând distanța socială.

Nu credem că va fi o cheltuială prea mare, iar efortul bugetar nu va depăși Eurovisionul care nu ne-a folosit la nimic și nu ne-a scăpat de coronavirus.

Mai mult, noi, cei de la PRO România Buzău credem că e momentul să se pună piciorul în prag, iar banii repartizați la întocmirea bugetului pentru capitolul „chermeze” să fie redirecționați pentru sănătatea buzoienilor, singurii care contează acum”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

4 comentarii la „„Băgați banii în motorină pt. autobuze, nu în eurovisioane!”

  • Astora nu le e rușine? Nu tot niște nesimțiți sunt? Hai mars cu ponta.. propagandă electorală pe seama covid19. Merita duși în piața publică și…”decorați” ..:))

  • Și ce ați vrea mă, mai multe autobuze, ca să poată „zburda”, pensionarii liber, prin oraș? E foarte bine așa, uite că au reușit să mențină destule întreprinderi deschise în Buzău, să poată merge omul la muncă, să aducă un ban acasă, că la ce vremuri ne așteaptă…
    PRO România Buzău, reveniți-vă!

  • Bebe a lu Ionescu patinează de o viata in politica buzoiana fara sa spună sau sa faca ceva concret, doar asa cate un os mic de supt

  • În Londra autobuzele circula din 15 in 15 minute iar cursa este gratis, culmea ca nu gasesti decat maxim 5-10 persoane in autobuzele etajate uneori chiar goale. Cu cat sunt mai dese autobuzele cu atât sunt mai goale. Deci se poate! Doar că edililor nostrii le pasă de noi doar in campanie si rest… chermeză tată

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.