Băiat de 16 ani, în comă! Plângere a celor de pe ambulanță

Accident grav produs în această după-amiază pe raza comunei Tisău (la hotarul dinstre satele Izvoru și Valea Sălciilor).

Un autoturism Opel ce se îndrepta dinspre Haleș spre Vernești a lovit un băiat de 16 ani care se plimba cu bicicleta. Se pare că puștiul mergea pe contrasens, iar șoferului i-ar fi apărut brusc în față.

Din păcate, băiatul este în stare foarte gravă. A căzut pe asfalt în stare de inconștiență și a fost preluat în comă de ambulanță.

Deși e vorba de un caz pe viață și pe moarte, ambulanța a trebuit să stea peste zece minute la barieră la Vernești.

Ambulanțierii l-au implorat pe angajatul care răspunde de barieră, dar acesta a refuzat s-o ridice deși trenul nu se zărea la orizont, iar în acest caz și câteva secunde câștigate erau importante.

UPDATE. Vești mai bune

Tânărul a fost adus în UPU Buzău cu traumatism cranio-cerebral grav. A fost intubat, este stabil hemodinamic si respirator. Medicii au hotarat sa fie transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitala.

Citiți și:

loading...

12 comentarii la „Băiat de 16 ani, în comă! Plângere a celor de pe ambulanță

  • Furia oamenilor de la ambulanță trebuie să se îndrepte împotriva politicienilor, care nu construiesc poduri la trecerile la nivel cu calea ferată. Angajatul nu are nicio vina, a respectat regulamentele de serviciu. Ce se intampla daca acesta ridica barierele si ambulanță era surprinsă în pasaj de către tren ?

    Răspunde
  • Daca trenul nu se vedea si nu se auzea, angajatul nu are decat vina ca este tampit si incapabil sa intelega o situatie speciala de viata si de moarte. In astfel de cazuri nu mai tii seama de regulamente.
    Stiu si eu cat se asteapta la barierele de la Vernesti sau Berca. Iti creste barba asteptand ca prostul, ptr ca trenul probabil nici nu a plecat din Buzau.
    Si pana la urma n-am inteles ce legatura are politica in raport cu stupidul atotstapan pe bariera, in timp ce un copil are poate hemoragie cerebrala iar viata ii depinde de orice secunda. Un caz normal ar fi fost sa fie chiar oprit trenul pe traseu pt salvarea copilului, asa cum Politia din alte state civilizate opreste circulatia pe ditamai autostrada pana o traverseaza ratza cu bobocii dupa ea. Nu era magistrala CFR Buc-Suceava.
    Doamne, cat nu pot eu sa sufar cand vad cata obtuzitate zace in tzara asta!…..[Leo]

    Răspunde
  • Dacă era legal să ridice barierele, de ce nu l-au sunat pe șeful lui și se rezolva imediat?

    Răspunde
  • Obtuz esti matale Leo, în țări civilizate din Europa, trenul se întâlnește cu autovehiculului doar la rampă de incarcare-descarcare. Stiu ca in Rusia este altfel, acolo se circulă cu tancul pe autostrada. Am dat exemplul cu Rusia pentru ca stiu ca te inspira societatea din aceasta tara.

    Răspunde
  • D-le @Dan al XIV-lea, ia lumineaza-ne Maria Ta:
    In cazul acesta unde s-ar fi intalnit trenul cu ambulantza, la bariera de la Vernesti, daca aluia de pe ambulanta i-ar fi trebuit doar 3 secunde ca sa traverseze linia de cale ferata? TREI SECUNDE DIN CELE 10 MINUTE CAT AU ASTEPTAT APOI.
    Era vorba de o viata de om, mai mult de atat, de o viata de copil.
    Sunt convins ca esti incapabil sa intelegi problema. Se vede din ce fauna faci parte din moment ce ai bagat fitilul cu Rusia. Specimenele din aceasta fauna inteleg cam greu si absolut in toate cazurile inteleg exact pe dos.
    Se pare ca baobabul acela este cam inalt si inca nu pot sa coboare din el…….[Leo]

    Răspunde
  • Iti satisfac nebunia si iti spun că respectivul a procedat regulamentar, conform tuturor reglementărilor feroviare si rutiere. La cum pui problema, sunt sigur că te strecurai si tu pe lângă ambulanță daca erai in trafic la acel moment si dupa tine altii. Sa presupunem ca bariera nu era actionata manual de un angajat si era acționata automat, cu cine te certai ? Am inteles preocuparea matale de ai apara pe politicienii României, cu care ai fost pe baricade la ,,revolutie”,dar lasa lecțiile învechite de atotștiutor pentru ca ne demonstrezi pe zi ce trece ca ai fost un nimeni, nu stii ce inseamna responsabilitati si nu esti capabil să înțelegi lucruri care se petrec în jurul tău.

    Răspunde
  • @Leo
    Cred, de fapt sunt sigur că, niciun girofar, nici al pompierilor sau poliției, nu are prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată. Poate aveai tu prioritate pana in 89′ pe la peco sau pe la pâine, dar vremurile acelea s-au dus, acum poti opta pentru un spital de specialitate ca sa-ti trateze nostalgia. Promit că nu mai raspund la provocări, nu de alta, dar nu vreau sa am pe constiinta vreo nelegiuire pe care o faci fata de oamenii cu care interactionezi. Mai pe scurt, nu vreau sa te enervez !

    Răspunde
  • D-le @Dan al enspelea si eu iti satisfac stupizenia trecand peste presupunerile d-tale de expert in bariere CFR, desi mai mult de un Danilica franaru se vede ca n-ai fost. Si nu mai fi atat de sigur ca m-as fi strecurat si eu, apoi altii, ptr ca nu toti suntem chiar atat de tampiti pe cat te crezi tu de destept. N-am facut asa ceva niciodata in mai bine de 1/2 secol de cand conduc. Poti sa fii sigur ca lumea ar fi inteles situatia, nu toti sunt batuti in cap si ingusti la minte ca acela de la bariera si ca d-ta.
    Din moment ce bariera nu era automata cum presupui d-ta complet prosteste , trenul nu se auzea si nu se vedea, fapt dovedit de cele 10 min de asteptare, ce l-ar fi costat pe cappatrat sa o ridice ptr 3 secunde ca sa salveze o viatza de copil? Fapt pe care i l-au cerut si cei de pe ambulantza. Asa-i ca si aia or fi niste prosti, nu destepti ca tine? Dovada ca nu-s prosti este ca nu s-au rugat de o bariera automata sa se ridice.
    Nu te mai arata atata de presupunacios (!) daca nu vrei sa demonstrezi ca esti mai ilogic decat esti in realitate.
    Nici eu nu vreau sa te enervez, scutindu-te astfel sa ne mai trantesti iar vreun ,,ai apara”, ca sa ne demonstrezi ce franar cu studii inalte esti d-ta.
    Daca eu sun bun de spital de specialitate, de ce n-ai fi bun si d-ta de repetat clasele primare ca sa inveti sa scrii corect? ……[Leo]

    Răspunde
  • @Leo
    Ai crezut ca le stii pe toate si uite ca am avut dreptate. Societatea din ziua de astazi se misca prea repede si matale nu înțelegi nimic. Trăiești în trecut, nostalgic dupa vremea in care credeai ca esti important si de fapt erai un nimic. Asta este realitatea, obisnuieste-te cu ea, altfel poti intra in depresie si nu avem medici sa te trateze conform pretențiilor. In alte vremuri erai salvat de contemporana matale, prima savantă a RSR, țața Leana.

    Răspunde
  • D-le @Nimeni, aberezi ca intotdeauna.
    Daca dupa tine si altii ca tine este normal sa lasi o ambulanta sa astepte 10 minute la bariera cu un copil aflat in coma, cand lupta este cu secundele, atunci vai de societatea aceea moderna in care viata unui copil nu este prioritara!
    In acest caz ar fi fost normal sa se ajunga chiar pana la oprirea trenului pe traseu.
    Si ce dreptate ai avut? Ai deptatea celui lipsit total de luciditate si de constiinta.
    Ma indoiesc ca tot la fel ai gandi, daca ar fi in joc viata copilului tau.
    Hai mars, si cainii sunt mai umani decat tine…….[Leo]

    Răspunde
  • In urmă cu mai multi ani circula o vorbă cum că la politică, fotbal și femei se pricepe toata lumea.
    Acum, de când cu Google-ul, toată lumea se pricepe la toate.
    Sfat : Limitați-vă la meseria pe care o faceți, presupunând că o faceți bine și nu mai dați lecții altora de pe bară că nu știți ce presupune meseria celorlalți.

    Răspunde
  • Banuiesc ca recomandarea pretioasa a d-lui Tudor nu se refera si la marii specialisti in sfintele si intangibilele bariere CFR care nu se pot ridica 3 sec, desi trenul abia plecase din gara Buzau si cand un copil murea cu zile in ambulantza, la bariera lasata…….[Leo]

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.