Bebe s-a legat de polițiștii locali și de asistații social. Iată schimbul de amabilități dintre Toma și Ionescu

Am trăit s-o vedem și p-asta. Toma lăudându-l pe Bebe Ionescu.

S-a întâmplat azi și nu o dată, chiar de două ori.

În primul rând, Ionescu l-a dat pe spate pe Toma cu propunerea privitoare la impunerea de teste fizice pentru polițiștii locali.

„Felicitări. Recunosc, nu mă așteptam. E cea mai bună măsură propusă de PNL Buzău de când sunt eu primar”, a spus Toma, care întrezărește astfel o posibilitate de a mai reduce din numărul de agenți locali.

Și asta nu a fost tot. Ionescu l-a mulțumit pe primar și cu propunerea ca asistații care primesc hrană de la cantina săracilor să muncească 32 de ore în folosul comunității (la Urbis, RER, PTO).

„Deja începe să-mi placă. În sfârșit PNL vine cu propuneri cu adevărat de dreapta”, a apreciat din nou primarul.

Ambele propuneri ale lui Bebe Ionescu au fost aprobate cu votul consilierilor PNL + PSD + ALDE.

„Eu cred că domnul primar m-a apreciat și cu alte ocazii. Doar că nu a dorit s-o spună public. Dar asta nu înseamnă că gata, de acum n-o să-l mai critic. Dimpotrivă, lucrez la câteva lucruri care nu cred că or să-i convină”, a spus Ionescu.

Dacă azi a fost în relații bune cu primarul, în schimb C-tin Ionescu s-a cârâit cu un coleg din opoziție – Silviu Roșioru.

Tema – proiectul privitor la normele fizice ale polițiștilor locali.

„Nu sunt de acord cu domnul Ionescu în privința efectuării acestor teste fizice și, mai ales, ca ele să fie susținute în fiecare an. E suficient ca ele să fie trecute o singură dată. La angajare. Să fim serioși, polițiștii locali nu sunt pușcași în marina militară americană. Nu poți să dai afară un polițist local pentru doar atât. Poate că nu s-a simțit bine în ziua aia, poate a avut o problemă medicală…”, a susținut Roșioru.


„Polițiștii locali s-au speriat degeaba. Nu sunt puși la niște probe olimpice. Sunt niște teste care dovedesc mai degrabă starea de sănătate. Oricare dintre noi, de la masa asta, dacă suntem sănătoși putem lua acest test. Ba, am fost chiar indulgent. Am ales un sistem cu bareme pentru șase categorii de vârstă. În alte orașe nu sunt decât două. Iar alegația că vor fi dați imediat afară nu e adevărată. Scrie clar că testul poate fi susținut încă o dată după 90 de zile”, a răspuns Ionescu.

De partea cealaltă, polițiștii locali au transmis consilierilor locali  o informare înaintea ședinței prin  care informează că Regulamentul de Organizare și Funcționare al Poliției Locale a Municipiului Buzău nu poate fi modificat întrucât a fost suspendat prin hotărâre judecătorească.

loading...

5 comentarii la „Bebe s-a legat de polițiștii locali și de asistații social. Iată schimbul de amabilități dintre Toma și Ionescu

  • Tovarasul ionescu e un lingau oportunist si nu un om de dreapta.Faptul ca exploatati niste amarati pt cateva blide cu laturi, nu inseamna ca ati luat o masura de dreapta, ci doar aplicati o eugenie nazista !

  • Tovarășu bukk! Chiar nu poți să treci probele alea amărâte? Taică-miu are 80 de ani si cred ca le trece într-un picior!

  • Bai sobolan anonim ,ce scriu eu si ce ma-ta pricepi tu.Ce treaba am eu cu maidanezii locali !!

  • E foarte buna aia cu asistatii la munca, insa din nefericire la buzau se va traduce prin a da spaga la medici sa le puna stampila pe adeverinte false si prin faptul ca munca va consta in statul la umbra ascuns de privirile oamenilor ca apoi sa se prezinte sa ii semneze prezenta cu un cadou.
    Se cheltuie sume uriase cu asistatii sociali, in fiecare weekend pleaca cu un portbagaj plin de carne din care fac fripturi in weekend asezonate cu manele la maxim. Daca te duci in weekend pe strazile unde sunt locuinte sociale o sa vezi cum rasuna manelele si sfaraie gratarul cu ce primesc de la cantina.

  • O masuraoportuna, avand in vedere ca multi politisti locali cam au ceva burta, si nu stiu daca pot sa alerge in caz de nevoie, si astfel trebuie testate, atat fizic cat si psihic. In ceea ce priveste pe asisitatii sociali, acestia trebuie sa presteze munca in folosul comunitatii, pentru ca 95% dintre ei sunt prea apti de munca, dar lenesi, prefera sa ceara pomana in loc sa munceasca, si astfel s-ar incuraja nemunca, si in aceste conditii se impune ca cei ce beneficiaza de ajutoare din partea primariei sa presteze munca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.