Bîrlă i-a făcut pe toți să-și dea coate. Înainte de ședința tensionată a stat pe locul peneliștilor și a făcut glume cu Ion Barbu

Atmosferă apăsătoare în sala de ședințe a Consiliului Local. Urma votul în care se hotăra concedierea celor 300 de polițiști locali. Se prefigurau, ca de obicei, discuții contradictorii, tensionate, și poate chiar scandal dacă în sală ar fi pătruns și o delegație a polițiștilor locali.

De asemenea, toată lumea, se întreba ce va face Bîrlă. Va vota împotrivă, semnându-și excluderea din PSD, sau va intra în linia partidului.

La intrarea în sală, surpriză. Bîrlă nu era la locul lui, ci așezat în dreptul peneliștilor. Discută îndelung cu Ion Barbu. Cei doi, ba vorbesc serios, ba fac glume și râd cu poftă. Nu-și dau seama, poate, dar toată lumea se uită la ei.

„E clar. Ăsta trece la PNL”, îmi șoptește un coleg. „De când e Barbu așa prieten cu Bîrlă. Era un critic înverșunat al regimului Bioșcodeală”, se miră altcineva.

La un moment dat Barbu se prinde și devine serios. Bîrlă face la fel și se îndreaptă spre locul lui din tabăra PSD.

Inclusiv eu, când a trecut pe lângă mine, i-am spus în glumă că i-ar sta bine la PNL, ar mai echilibra puțin balanța politicii locale. Ce s-a întâmplat apoi, probabil știți. Bîrlă a surprins pe toată lumea și a ridicat mâna calm – pentru -, ca și când ar fi votat un proiect banal, unde toată lumea ridică mâna.

La final a fost întrebat dacă pleacă din PSD.

„Nici vorbă. Eu sunt de stânga, pesedist cu vechime. Dacă or să mă excludă ? Nu cred. N-au de ce. N-am nicio treabă, nici cu PNL, nici cu PMP, nici cu Ponta, nici cu alții. Eu vreau să rămân la PSD până la sfârșit”.  

Auraș  Tereacă

loading...

Un comentariu la „Bîrlă i-a făcut pe toți să-și dea coate. Înainte de ședința tensionată a stat pe locul peneliștilor și a făcut glume cu Ion Barbu

  • Dle ,oare sunt atât de mari diferențele astea de salariu ale aleșilor locali de se tot bat într-una care să iasă în față .câștigă chiar atât de mult încât să fie așa învrăjbiți unii cu alții .Dle ,aș vrea ca fiecare demnitar să primească salariul mediu al unui muncitor cu doi copii ,timp de o lună .Vă spun eu .Ar da bir cu fugiții după primele două săptămâni (cu indulgență ) În loc să zică Sărut mâna buzoienilor că i-au votat ,ei stau și se ceartă pentru 2 , 3 sute de roni ,în cazul în care X a fost mai deștept ca Y .Și asta în timp ce străzile sunt așa cum sunt ,ne atacă maidanezii blocurile nu sunt izolate termic ,taxele și impozitele sunt foarte mari ,școlile stau să cadă pe copii ,nu sunt locuri în grădinițe ,copii au rămas fără hrană la școală ,stăm la bloc doar cu numele ,pentru că în lipsa locurilor de joacă pentru copii aceștia își cheltuiesc energia pe somnul nostru al tuturor șmd ….Unde o să ajungem oare ???….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.