Bucurie, azi, printre săteni. A ajuns asfaltul. Pentru prima dată pe 6 km

„Veniți, dacă aveți timp, și la noi. Chiar acum ni se asfaltează strada”.

A fost mesajul matinal al unui cititor din Vernești. Mai exact din Săsenii Noi, un sat liniar între Zorești și Nișcov.

Până să ajungă reporterul s-a tras un strat de asfalt, dar subiectul covorului negru era cumva depășit. Localnicii discutau despre o altă noutate „neagră”, decesul vecinului lor celebru – Ion Vasile.

Reporterul a luat apoi urma mașinii de asfalt, pe care a găsit-o la câteva sute de metri înspre Nișcov.

După câteva minute, la fața locului au ajuns și șefii, în inspecție. Ex-primarul Daniel Năstase, acum administrator public la Vernești, și patronul firmei de asfalt, Ion Leu. Ultimul, vedeta zilei de ieri la Buzău, când s-a aflat că a câștigat contractul vieții, asfaltarea Cozieni-Brăești.

„Ia spuneți, vă place ? Rigola și podețele le-am făcut-o tot eu. Fi-miu are stație de betoane. Am tot ce-mi trebuie, tot lanțul. Am balastieră la Mătești, de acolo aduc balastul. Am stație proprie de asfalt, utilaje noi, oameni pricepuți. Și fac treabă bună, cum v-am zis și ieri, sunt buzoian, oamenii ăștia îmi sunt prieteni, nu-mi permit să dau buleală”, a zis Leu, cu mândrie în glas.

Leu deține firma de asfalt SC Leu Aquacultura, iar fiul său, Răzvan, pe cea de betoane – Real Concrete Land

Motive de satisfacție are și administratorul comunei, Daniel Năstase, alintat „Jantea” de localnici :

„Drumul ăsta pe care suntem acum, de la Zorești, prin Săsenii Noi, până la Nișcov are aproape 4 km. Drum de balast până azi. Banii sunt de la guvern prin PNDL 2. În total aproape 8 km.

Mai facem o stradă în Nișcov – strada Nouă, strada 1 în Cârlomănești și DC178 de la Săsenii Noi până la Vernești de aproape doi kilometri”, a explicat Năstase.

Fostul primar susține că toamna lui 2019 va începe asfaltarea în Vernești a încă 6 kilometri, drum de pământ.

„Proiectul ăsta trebuia să fie gata. Se ținuse și licitația, dar firma care câștigase, Hidro Salt, a abandonat. Acum se caută o altă firmă. Se vor asfalta DC50 Nișcov – Cândești, DC179 Nișcov – Săsenii Vechi, ulița mare din Vernești și strada Văduvelor din Zorești. Un kilometru de asfalt îl vom turna din fonduri proprii în Vernești, iar un kilometru la Cândești. Sunt două străzi acolo pe care le facem prin GAL”, a adăugat Năstase.

După asfalt, discuția a revenit la Ion Vasile. Lumea privea în zare spre podgoria „doctorului”, unde cel mai puternic om din județ până în 2010 s-a prăpădit azi în zori.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.