Buzăul la Târgul de Turism de la Romexpo. Vezi ce promovează în 2020

Consiliul Județean Buzău participă la Târgul Național de Turism al României, organizat de ROMEXPO București. A început joi, se va termina duminică.

Anul acesta, Judeţul Buzău vine cu o amenajare specială, centrată pe promovarea atracţiilor turistice din Geoparcul „Ţinutul Buzăului”, realizată în parteneriat cu Liceul de Arte „Margareta Sterian” din Buzău. Nu vor lipsi Vulcanii Noroioşi, Trovanţii, Casa Memorială „Vasile Voiculescu”, Chihlimbarul de la Colţi – toate în miniatură, filme de prezentare, precum şi costume populare buzoiene.

 Ţinutul Buzăului este desemnat Destinaţie Europeană de Excelență (EDEN) pentru Turism Rural încă din 2012, iar anul acesta vor fi promovate nu numai atracţiile turistice din acest areal geografic, dar şi meşteşugurile, produsele tradiţionale buzoiene şi dansurile populare specifice. 

Alături de Consiliul Județean Buzău sunt și meșterii populari buzoieni: domnul Emil Matei, de la Mânzăleşti, care va promova meşteşugul olăritului de pe Valea Slănicului, dar și doamna Amelia Papazissu, deţinătoarea distincţiei „Tezaur Uman Viu”, care va promova arta populară tradiţională din Geoparcul „Ţinutul Buzăului”.

Ansamblul folcloric ”Plaiurile Mioriței” al Centrului Județean de Cultură și Artă va marca deschiderea Târgului de turism cu un program artistic, dar va bucura vizitatorii pe tot parcursul zilei de 20 februarie cu diverse momente artistice.

La standul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri vizitatorii vor putea descoperi un spațiu special dedicat proiectului ”EDEN Destinații Europene de Excelență”. Vor fi promovate cele nouă destinații europene de excelență care au ocupat locul I în cadrul concursurilor EDEN, printre care se numără și Ținutul Buzăului.

Sâmbătă, 22 februarie, Ţinutul Buzăului” va fi promovat și în cadrul Seminarului Destinaţiilor de Excelenţă în Turism, desfăşurat de Direcţia Generală de Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, eveniment la care participă şi ziarişti, bloggeri, specialişti în turism şi numeroşi operatori de turism.

Ca în fiecare an, vom promova și producătorii de produse tradiționale din județul Buzău. La standul Judeţului Buzău va avea loc o degustare de produse tradiţionale, covrigi de Buzău şi vinuri buzoiene, mărci înregistrate ale judeţului.

Obiectivele turistice ale județului vor fi prezentate vizitatorilor și puse în valoare și cu ajutorul materialelor de promovare turistică (hărți, pliante, broșuri), realizate de Consiliul Județean Buzău, echipa Asociației Ținutul Buzăului și de Centrele de Informare turistică din județul Buzău. Standul Consiliului Județean Buzău poate fi vizitat în Pavilionul B2.

”Cei ce vor vizita standul Consiliului Județean Buzău vor putea vedea obiectivele turistice din Geoparcul Ținutul Buzăului, realizate în miniatură de către colectivul Liceului de Arte ”Margareta Sterian” din Buzău. Anul acesta vom depune documentația pentru a obține acreditarea UNESCO a Geoparcului Ținutul Buzăului și vom face toate eforturile, alături de Asociația Ținutul Buzăului și de Universitatea București ca acest deziderat al nostru, al buzoienilor, să devină realitate. Vreau să aduc mulțumiri speciale Liceului de Arte ”Margareta Sterian” pentru că au dovedit, încă o dată, că sunt o echipă unită, parteneri de încredere, care iubesc arta, frumosul, dar mai ales județul Buzăul.”, a declarat Petre Emanoil Neagu, Președintele Consiliului Județean Buzău.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Buzăul la Târgul de Turism de la Romexpo. Vezi ce promovează în 2020

  • Ca buzoian nici o bucurie nu poate fi mai mare cand se rosteste BUZAU altfel decat ca sa ajungem in Moldova plecand din Bucuresti sau invers trecem prin judetul Buzau!!!
    Dar intreb cons Jud. BUZAU cum se poatd duce la Bucuresti sa promoveze aceste poate unice traditii, in conditiile in care caile de acces in zonele precizate sunt aproape inexistente.
    De ex spre FOCURILE VII DE LA LOPATARI fenomen unic poate in LUME accesul se face deosebit de greu,aproape imposibil si numai daca iti doresti fff mult reusesti!sa nu mai spunem de indicatoare pe langa drumul in stare jalnica!
    Accesul in zona se face prin proprietatea cuiva care momentan permite accesul.
    Facsti ceva pt ce a mai ramas ca râd si curcile de noi.multumesc.

  • Avem nevoie de promovare.
    Avem nevoie însă și de o infrastructură rutieră foarte bună, dar și de o infrastructură de turism și alimentație publică adecvată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.