Buzăul va avea și aici o intrarea frumoasă în oraș

După Calea Eroilor, dinspre Ploiești, orașul Buzău va avea o intrare frumoasă și dinspre Moldova.

În aceste zile muncitori de la Urbis Serv și de la Strabag au ample lucrări în zonă.

Cei de la Urbis amenajează zona din fața blocurilor din Orizont.

În fața spațiilor comerciale de la parter se amenajează parcare + acces auto + spațiu verde.

Trotuarul va avea dale, dar și pistă de biciclete.

Lucrări sunt și pe cealaltă parte a bulevardului, unde s-a dat startul construcțiilor. Pentru început se face acces auto și rond (vezi foto), de la anul încep amenajările de centre comerciale (LIDL, Altex etc.)

În concluzie, Buzăul va avea o intrare frumoasă în oraș dinspre Moldova. Merite are și antreprenorul Gagu de la Concas, care a făcut niște blocuri frumoase la stradă. Atașăm o fotografie de arhivă, cum era înainte de blocuri.

În condițiile acestor transformări, în bine, se va schimba în curând și numele acestui segment din Bd. Unirii.

Pentru a fi mai bine identificat, porțiunea dintre rondul de la avion și podul Mărăcineni va fi botezată Bd. Aviatorilor.

Asta în ideea că pe acest bulevard se ajunge la școala de aviatori de la Boboc, Buzăul declarându-se oraș al aviației și parașutismului românesc.

Citește și:

loading...

14 comentarii la „Buzăul va avea și aici o intrarea frumoasă în oraș

  • Dl. Tereacă, am înțeles că se va face și un KFC Drive-in undeva între zona Mol și acel rond nou pentru Lidl. Posibil cu accesul tot din rond. Aveți vreo informație?

  • Mă interesez. Multumesc pt. sesizare.

  • PLM, peste tot „se face frumos”, numai în Cartierul Nicolae Bălcescu, pe partea dreaptă a bd. Bălcescu e ca în Evul Mediu, n-au mai văzut străzile alea asfalt din a doua jumătate a secolului XX, de când au fost amenajate. Acum arată ca un poligon de rachete nucleare. Nu mai vorbesc de maidanele dintre blocurile gri, care nu pot fi numite nicicum, dar în documentele primăriei figurează ca „spații verzi”, deși niciun edil, niciun așa zis factor de răspundere care își face veacul prin acel Palat Comunal, nu s-a aventurat niciodată printre blocurile gri din zonă să vadă la fața locului ce-i de făcut. Zona este îmbătrânită din toate punctele de vedere și probabil se așteaptă eliminarea locuitorilor acesteia, pe cale naturală, din cauza vârstelor înaintate pe care le au majoritatea, pentru a le lua apartamentele și a demola totul, luînd-o astfel de la început cu toată zona. Un fel de restartare și atunci problema va fi rezolvată.

  • Răspuns pt Dynamo. Proiectul acela pe fonduri europene care prevedea închiderea completă a traficului pe Bd. Bălcescu (intre prefectura și Crâng) prevedea asfaltarea si infrumusetarea intregii zone de care vorbiti dvs. Avantajele erau că totul se făcea pe bani europeni + lucrări de calitate + destul de repede. Dar, majoritatea pare că nu a fost de acord cu inchiderea traficului pe Balcescu iar Buzăul va refuza proiectul si banii europeni. Rămâne ca înfrumusetarea zonei să fie făcută cu bani de la bugetul Primăriei de către Urbis. Iar dacă mai vine incă un lockdown – cu consecinte economice severe – e posibil ca modernizarea zonei să mai dureze.

  • Desi sa lauda dom’primar ,nici o miscare pt anvelopare blocuri Dealu Mare!Pana atunci si pana la anvelopare blocuri Micro III ,macar alea cu vedere la ,,parc” ,NU SE POATE VORBI DE FRUMUSETE ,Auras!E ca si cum la o femeie te-ai uita numai la picioare,fara sa te mai intereseze restul!Ai vazut ce aiurea se vad blocurile alea cand cobori de pe pod de la Maracineni sau cele de langa parc Iazul Morilor cand ridici privirea???Unde naibii mai e frumusetea ca intreg ,ca estetica???/Totul trebuie privit ca un …TOT!Dar voi ,tanara generatie ,ca si politicienii actuali proveniti din ingineri marea majoritate,nu ati invatat la scoala despre arta,estetica ,desen artistic,logica etc si ati mai si chiulit la orele de istorie si geografie!Pa!
    ps Nimic personal ,sau persoanele de fata se exclud,nu-i asa?!

  • Blocul mare de la „Dealul Mare” se va face și el frumos. E prins pe proiectul cu fonduri europene pt anvelopare. Se va face sigur, e pe listă, doar că la „fondurile europene” birocratia e uriasă! Durează cel putin trei ani pana cand un proiect scris ajunge la faza de executie.

  • Magazinele astea mai mici , gen Lidl , ar trebui construite mai in spate , iar linga bulevard ar trebui construite niste cladiri mai impunatoare cu 10-15 etaje , asa cum se procedeaza in orasele frumoase S-au construit magazine Lidl pe Unirii Nord si Sud , dar pe partea de estetica nu e un lucru bun

  • Stiam si asta de la Toma de pe BuzauCity Report ,dat doream …viteza mama ei ,viteza!Bucurestiul ala e aproape gata tot cu zecile de mii de blocuri!Apropos ,ai fost in Turcia ,Auras?La aia 90% e construit in ultimii 30 de ani!Noi ce am facut ,nu numai ca am distrus ,dar nici macar nu am putut varui ce a mai ramas!Asta ni i valoarea ,din cauza hotilor si incompetentilor care ne au si ne conduc!
    Ps Auras ,langa blocul meu se faceau altele!Plecam dimineata la servici si seara cand ma intorceam ,blocul de vis a vis mai avea inaltat un etaj!Azi???Vai mama noastra!Hartii si hoti ,hoti si hartii !Si bani furati!Pe vremuri erau executati imediat pt asa ceva!Azi…

  • Domnule Tereaca,
    Ce scoala ai facut dumneata ?
    La scoala ai invatat ca dupa podul de la Maracineni, incepe Moldova ?, de Milcov ai auzit ?
    Formularea corecta este : Municipiul Buzău, va avea o intrare frumoasă dinspre Rm. Sarat.

  • „oraș al aviației și parașutismului românesc”: se vede că suntem „mai de la țară” așa, nu ne arde nouă să respectăm regulile de exprimare. Și s-a mai făcut și ditamai inscripția…
    Bre, „e” mai multe, acordul se face la plural: aviației și parașutismului militare românești.

  • Se mai face pe naiba, ceva în Cartierul Nicolae Bălcescu, domnule Tereacă. Ni s-a tot promis, dar de fapt, ne-au dus cu vorba, că fonduri europene, că naiba să-i pieptene… De când au venit ăștilalți la putere, numai ne-au aburit, dar nu s-a concretizat nimic în zonă, în timp ce în altele lucrurile s-au mișcat mai bine.
    Ca o comparație, să vină să vadă cum arată Aleea Zorilor și cealaltă, care trece prin spatele fostului Complex de la Crâng. Dacă prima încă își păstrează betonul „original” turnat în deceniul 7 al secolului trecut, peste care prin 1988 s-a turnat un strat de asfalt care s-a decopertat singur la începutul anilor 90, ulterior executându-se, de milă, de silă, unele lucrări de asfaltare parțială a respectivei alei, cealaltă alee afost asfaltată integral, în mai multe rânduri. Ba chiar ultima dată și nu sunt mai mult de câțiva ani de atunci, a fost îndepărtat tot stratul de asfalt mai vechi, cu tot cu betonul de dedesubt, fiind răzuit și un strat considerabil de pământ sau ce era sub betonul respectiv, apoi s-a turnat pietriș după care s-a asfaltat integral toată aleea, de la intersecția cu strada Traian Vuia, până la parcarea din laterarul blocului 14 de pe bulevardul Bălcescu (în spatele actualului magazin LeBig). Adică, cu alte cuvinte, acolo de ce s-a putut și dincolo, pe Aleea Zorilor, nu? Nu mai vorbesc de Aleea Parcului și Aleea Crângului, aceasta de la P.T. 30 până în spatele restaurantului Grand! De parcă cei de pe respectivele alei nu plătesc aceleași taxe!
    Și până la urmă de ce trebuia să se închidă ditamai artera de circulație, recte bulevardul Bălcescu, într-un oraș și-așa destul de sufocat și de înghesuit? Pe unde naiba să se mai circule? Dacă aveam străzi laterale și paralele cu bulevardul, mai ziceam, dar așa? Niciodată!
    Oricum, prin cele întreprinse în ultima vreme, domnul primar se pare că și-a asigurat un eșec aproape complet la următoarele alegeri… Păcat, că începuse așa de bine, dar o mare parte a buzoienilor se cam simt deazamăgiți. Regretabil!

  • @Dynamo,
    Sa fi vazut tu ce repede se asfaltau stradutele cuprinse intre Bd.N.Balcescu si Spiru Haret, daca Dl.Ciolacu mai locuia in zona respectiva……… 🙂 🙂 🙂

  • Raul dar de ce voi proprietarii de apartamente nu va izolați blocul? De ce vreți voi sa vina primaru sa va izoleze blocul? D ce vreți voi sa cheltuie din banii noștri pentru câtva ca tine? Din taxe.le care le plătesc eu as dori ca domnul primar sa facă ceva util pentru toți nu numai pentru tine. Eu și vecinii mei din blo nu am așteptat sa vina domnul primar să-mi izoleze casa. Pune osu la treaba și nu mai aștepta ca milogu la pomana.

  • Bai Mariane ,era sa zic bai sulica,nu stau un blocul ala !Stau la casa si in alta parte a orasului!Dar iti place sa vorbesti asa aiurea!E prima oara ,asa ca te iert ,dar daca recidivezi ,o sa te numesc altfel!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.