Buzoienii Edy Antochi, Paul Oprea și Alfred Vasilescu își fac radio

„Din 25 octombrie, se întorc din recreație „Frații Bro”. 📻🎧🎤Paul Oprea și Edy Antochi, gemenii radioului, vocile inconfundabile, spaima concurenței și dușmanii abstinenței, revin la vechea lor dragoste: fanii muzicii bune, fanele înfocate și plăcerea nebună de a-și face ascultătorii fericiți!”

Acesta e unul din anunțurile care au umplut în ultimele zile facebook-ul buzoian. „Vocile” Paul Oprea și Edy Antochi revin în radio la un post nou – Supersonic Radio.

Paul Oprea și Edy Antochi vor colabora la Supersonic Radio cu Alfred Vasilescu – cel care s-a ocupat în ultimii ani la Buzău cu organizarea spectacolelor de la Drăgaică, Târgul de Crăciun și Festivalul Toamnei.

„Postul va emite pe internet. Nu va fi în FM, dar acum toată lumea are smartphone cu internet. E simplu și pentru cei aflați în mașină, sistemul audio poate fi conectat prin bluetooth la mobil. Deși toți cei care vom lucra la Supersonic Radio suntem buzoieni, postul nu va fi unul local, ci național. Muzica va fi Mix Adult Contemporary, adică melodii care au trecut proba timpului. Vor fi și jurnale de știri, dar cu informații în general pozitive”, a anunțat Alfred Vasilescu.

„Avem ambiția de a face acest radio cel mai bun din on-line” – Alfred Vasilescu

Postul va începe să emită de duminică de la ora 16.00 – când pe site-ul supersonicradio.ro se va difuza prima emisiune.

Program Supersonic Radio

08.00 – 12.00 Paul Oprea

12.00 – 16.00 Florin Dârdâiac

17.00 – 19.00 Edy Antochi

Urăm și noi succes Supersonic Radio cu rugămintea ca – din când în când – să mai picure în eter câte o informație pozitivă și de la noi de la Buzău.

loading...

Un comentariu la „Buzoienii Edy Antochi, Paul Oprea și Alfred Vasilescu își fac radio

  • :))))) normal, pt ca daca nu se mai permit dragaici, targuri de toamna-iarna-vara-primavara si alte kitchuri ‘artistice’ super costisitoare…: Penibilul atins la cote extreme…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.