C-tin Ionescu: „Domnule primar, n-ați găsit altul mai bun ? ”

Pro România contestă numirea botoșăneanului Ion Diaconu în funcția de director al RAM Buzău după ce s-a aflat că acesta a fost trimis în judecată în 2018 de DNA pentru abuz în serviciu pe când lucra la firma de termoficare din Botoșani.

Comunicat Pro România Buzău

Se pare că sintagma „fără penali în funcții publice”, cu care PRO România este perfect de acord, are un alt înțeles la Buzău, unde primarul PSD a acceptat în conducerea celor mai importante instituții subordonate primăriei,  Regia Autonomă Municipală Buzău şi URBIS SERV Buzău un om cu probleme în justiție. Astfel, potrivit unui comunicat oficial al DNA, Ion Diaconu este anchetat penal „pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul”.

          Totul a ieșit la iveală odată cu interpelarea consilierului nostru, care la ultima ședință de Consiliu Local, l-a întrebat direct dacă are probleme cu justiția sau este anchetat de DNA.

Deși la întrebarea lui Constantin Ionescu respectivul a încercat să dea un răspuns evaziv, încurcându-se în explicații, până la urmă a recunoscut că se află în atenția organelor de cercetare. Dar și aici a încercat să minimalizeze și să vină cu o pildă biblică, de genul „nici o faptă bună nu scapă nepedepsită!”. Într-un limbaj cel puţin neadecvat, ca să nu spunem golănesc pentru o întâlnire publică cu autoritaţile locale, Diaconu chiar a atacat și a considerat demersul DNA „un abuz împotriva sa”.

          PRO România Buzău, prin consilierul Constantin Ionescu, nu poate sta fără a lua atitudine în astfel de situații, mai ales că  societatea  unde a fost numit recent director general Ion Diaconu, adică Regia Autonomă Municipală Buzău, are pierderi financiare uriase, iar începând de luni este în insolvenţă. Ceea ce pune un mare semn de întrebare asupra căldurii buzoienilor pentru iarna viitoare. 

Ne exprimăm public îngrijorarea față de numirea unei astfel de persoane, importată din Moldova, unde a și comis de altfel faptele pentru care DNA i-a deschis dosar penal, și-l întrebăm pe primarul Constantin Toma, oare Buzăul nu mai are nici o persoană competentă și fără pată care să fie promovată? Și de ce, de parcă nu ar fi fost de ajuns, Ion Diaconu a fost impus și în Consiliul de Administrație al URBIS SERV, societate condusă de un alt apropiat al primarului, dacă acesta este cercetat pentru un prejudiciu de peste trei milioane de lei pentru care societatea din Botoșani unde a acționat acesta s-a și constituit de altfel parte civilă?”, a încheiat Pro România comunicatul.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/aurastereaca.

loading...

8 thoughts on “C-tin Ionescu: „Domnule primar, n-ați găsit altul mai bun ? ”

  • Don Primarele lasa-l bre pe omul asta sa-si termine lupta cu DNA-ul. Ce, gradina PSD nu mai are si alti oameni mai „harnici „si mai putin contestati. Pui numele si realizarile matale in balanta cu acest
    om. Fii serios!

    Reply
  • Am urmarit explicatiile date, au fost pe un ton corect si cu doza comuna de subiectivism. Nelalocul ei mi s-a parut intrebarea D-lui Ionescu, modul de formulare si PRETENTIA DE A PRIMII RASPUNS CU DA sau NU, cand era clara intentia de a-l face”penal”. A fost un moment in care nevoia de a puncta politic a luat fata bunului simt. Diaconu (parca asa se numeste) este la fel de nevinovat, nepenal ca si Dl Ionescu sau ceilalti membrii ai CLM, pana cand o instanta il va gasi DEFINITIV vinovat. Sa fi uitat membrii ProRomania calvarul prin care a trecut Ponta din cauza aceluiasi DNA ce l-a trimis in judecata si pe acest om ? Pacat daca un partid ce se mai denumeste si ProEuropa, foloseste aceleasi metode pe care le contesta atunci cand erau utilizate impotriva lideriloe sai.

    Reply
  • Într-adevăr, cam şmecheruţ acest Diaconu… Să eviţi a da un răspuns direct, plictisind audienţa cu 5 minute de explicaţii de ,,şmecher”, în care practic mai mult te lauzi de unul singur, nu poate crea o impresie bună. Prin urmare, o mare bilă albă merită consilierul BEBE IONESCU că l-a tras de limbă pe acest personaj… străin de Buzău totuşi.
    Dar ce ne facem cu ai noştri buzoieni din acea sală (unii din consilierii deveniţi peste noapte ,,mari tomişti”), care îi seamănă leit acestui Diaconu şi în tot acest fel – al tipului ,, şmecher” – ne-ar răspunde dacă i-am întreba ceva…. Oare domnul consilier Lazăr de la Registrul Comerţului, de pildă, nu ar răspunde cam tot aşa dacă i-am pune o întrebare incomodă ? Ca să nu mai dau şi alte asemenea exemple din acea sală…

    Reply
  • Oare sa fi existat niscaiva legaturi („de afaceri?) sau de alta natura,in afara celor politice, intre acest fost salariat al firmei de termoficare din Botosani,numit Diaconu si Primarul Toma anterioare numirii infunctia asta de director al RAM Buzau.Ca nu prea pare o numire bazata pe expertiza si profesionalismul personajului.Totusi,sa mai asteptam putin pana se vor „limpezii apele” si se vor descalci „itele” acestei numiri.

    Reply
  • Pentru cei care nu mai puteti de grija omului asta si de profesionalismul lui ,mergeti la Botosani, intrebati la Societatea creata de el si condusa spre profit ,rugati presa sa intrebe in locul vostru autoritatile din Botosani, procuroul care l-a trimis in instanata, urmariti procesul ,care este PUBLIC SI VETI AVEA TOATE RASPUNSURILE. Pana atunci acceptati ca Diaconu NU A OCOLIT NICIUN RASPUNS pt Dl Ionescu. Apropo ! Nemultumitilor ,stiti care era intrebarea pusa de Dl Ionescu ?

    Reply
  • Ooo, ce s-au încins spiritele de la o banală întrebare, CE-AI FĂCUT DOMNULE ÎN ULTIMII 5 ANI? Ce să zic, miticismul acestui domn Bebelușul Pițigoi(un personaj imaginar desigur, până aici e panflet 🙂 ) nu face altceva decât să ne împingă cu gândul la perioada de tristă amintire când trebuia să răspunzi cu Da sau Nu. Ok, nici o problemă știm cu toții că securiștii încă sunt printre noi, acum parte dintre ei s-au pitit pe la SRI, SIE, 2 și un sfert și alte păsări cântătoare. Buunn, soluția cea mai rapidă de trecut peste acest hop e următoarea, îl cheamă primarul Toma pe Diaconu și-i spune, mulțumesc pt faptul că ai ajutat buzoienii să nu înghețe în case iarna trecută și cam asta e, la revedere. Înțelege că ai un P neânteles de mulți…Altă variantă, e să se folosescă de experienta lui dovedită(nici un municipiu din România nu a fost resuscitat din moarte clinică așa cum s a întâmplat la Botoșani și de 10 ani să funcționeze pe profit) și să facă din termia buzoiană, la fel, un model european preponderent sau full pe biomasă. Decizia nu cred că-i aparține lui Diaconu și dragoste cu de-a sila, te duce cu gândul la viol, așa că mingea nu e la Profesionist(modestia e o prostie). Oricât de crâncenă e lupta politică, Diaconu vine din zona PNL, membru de prin 94 și după ce s a început urmărirea penală de către Procurorul Portocală de Sv, s a retras din zona politică. La Buzău nici măcar nu i s-a sugerat măcar să între în PSD, Pro România etc, ci să facă politica termificării. Viață faină să aveți, am fost, sunt și rămân un luptător și un învingător, iar prezumția de nevinovăție nu mi-o poate lua nimeni, nici măcar Portocală!

    Reply
  • Pamflet 🙂 autocorectorul

    Reply
  • Ar mai fi un Mic, Mare amendament, NU există nici o umbră de îndoială că îb iarna următoare o să avem probleme cu încălzirea în sistem centralizat. Cu tot respectul pentru cel ce de mic cred că a visat, doar a visat, să ajungă oM mARE, de când sunt DG, urmare ieșirii la pensie a unor oameni faini, am găsit niște schelete prin dulap, cu amprentele celui ce a fost vremelnic viceprimar. Mă sfătuiește cineva cum să scap de ele?

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.