Ca să nu dea apă la moară criticilor…

Ieri, municipalitatea anunța printr-un comunicat de presă semnat de C-tin Toma, o toaletare „executată profesionist” a copacilor de pe aleea principală a Parcului Crâng.

Astăzi însă toaletarea severă s-a limitat doar la ruperea cu mâna și, doar uneori cu drujba, a crengilor uscate. Acțiunea „de amploare” s-a transformat într-una banală.

Cel mai probabil, primarul Toma și specialiștii de la Urbis, au lăsat-o baltă ca să nu de-a apă la moară armatei pregătite să critice orice.

Mai ales că subiectul parcul Crâng e unul delicat, iar Toma a fost acuzat, în repetate rânduri, că urmărește distrugerea Crângului.

În acest fel, deși unii dintre teii în aliniament ar fi avut nevoie de ajutor, tratamentul a fost amânat sine-die.

„Probabil că o să ne întoarcem la ei la iarnă, când copacii vor ieși din perioada de vegetație. Deocamdată dăm jos doar crengile uscate, în pericol de a cădea în capul trecătorilor în cazul unui vânt mai puternic”, a declarat ing. Nicu Tănase, șeful Spațiilor verzi de la Urbis Serv.

Majoritatea teilor sunt foarte bătrâni şi prezintă diverse faze de degradare. Uscarea ramurilor si crengilor, crăparea, înnegrirea şi deformarea scoarţei, instalarea (începând de la baza trunchiului) a lichenilor, stagnarea creşterii în diametru, apariţia ramurilor şi crengilor lacome, precum şi a putregaiului în trunchi sau coronament, căderea crengilor uscate si putrezite etc. De asemenea, arborii prezintă scorburi, unii dintre ei sunt bifurcaţi de la baza sau au trunchiul puternic înclinat, cu coroane asimetrice, alţii având chiar cuib de viespi.

loading...

6 comentarii la „Ca să nu dea apă la moară criticilor…

  • Nu zice nimeni sa nu faca toaletare, insa ce au facut pe Unirii nu prea e toaletare, ci defrisare. Inlaturi crengile uscate, crengile ce au crescut aiurea (prea aproape de sol, strambe, etc), dar sa tai totul pana la trunchi nu mai e toaletare.
    Si in trecut s-au facut astfel de defrisari prin oras, de exemplu pe Alexandru Marchiloman, unde majoritatea copacilor, fiind batrani, prin acele defrisari le-au dat lovitura finala si au murit, ca apoi sa fie scosi de proprietarii din zona (sa isi faca parcari pe trotuar) sau chiar de autoritati. Si astazi arata cum arata strada Marghiloman, rar cate un copac pe acolo, doar cativa mai norocosi si mai tineri au supravietuit.

    Daca tot considera ei ca sunt copacii batrani, de ce nu planteaza altii tineri intre cei batrani (dar din aia bine crescuti, inalti si grosi, nu cum planta pe vremea lui Boscodeala niste bete cat mana la pret de copac de 3 ani), si pe parcurs ce cresc, sa ii elimine pe cei batrani. Dar asta in ani de zile, nu poti sa faci asa ceva intr-un an ca e dezastru.

  • Mă gândesc că acum ,ziua fiind mai mare ,lucrătorii care răspund de toaletarea copacilor din Crâng ,s-ar putea trezi cu o oră mai devreme și și-ar începe lucrul .În ruptul capului nu cred că că dl Primar ar vrea să distrugă parcul de agrement .Uitați-vă numai la cum arată peluzele de flori de pe bdul Stadionului ,o încântare ,și asta doar aici unde stau eu ,dar pe marile bulevarde ,Hai să nu mai fim cârcotași .

  • Treptat vor disparea si teii de pe Unirii pentru a face loc unor locuri de parcare.

  • Pingback:

  • Pingback:

  • Domnule Auras Tereaca, “toaletarea profesionista” despre care vorbeste primarul este doar o macelarire a copacilor respectvi. La taierea de reintinerire a tailor, si nu nu mai, nu este permisa inlaturarea a mai mult de 1/3 din coronament pentru ca altfel numarul frunzelor din coronament este prea mic pentru a sustine hranirea prin fotosinteza a trunchiului si radacinii. Bulevardul Unirii va avea aceasi soarta ca si bulevardul Garii unde o mare parte dintre copaci s-au uscat deja din cauza toaletarii aplicate de Urbis.

    Din pacate “profesionistul” de care vorbeste primarul este doar un ageamiu care va distruge copacii din acest oras. Puteti intreba orice botanist despre ce am scris mai sus.
    In ceea ce il priveste de domnul inginer Nicu Tanase puteti sa-i transmiteti ca astept dovada achitarii costului copacilor care nu s-au prins, cei din fata tribunalului, dupa cum a promis dumnealui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.