Călătorie în timp. Intri pe un gang și ajungi în evul mediu. GALERIE FOTO

Îți trebuie puțin curaj să intri.

Gangul e situat vizavi pe str. Al. Marghiloman.

Între două clădiri vechi, de epocă, fiecare cu câte un etaj.

Neîngrijite, sunt hidoase acum, dar reabilitate ar fi prințesele străzii.

La parter au spații comerciale, iar la etaj sunt chiriași ai Primăriei.

Cum intri pe gang, se termină asfaltul. Calci prin noroi și apă.

Se termină pe rând și cu alte semne ale civilizației. Apă, canal, gaze, chiar și electricitate.

Un băiat spală afară o strachină cu apă dintr-un butoi.

Pe jos, lângă un perete sunt aruncate lucruri în devălmășie.

La capătul uliței, dai de o curte generoasă.

Când nu-i noroi e bună pentru copii la joacă.

În fundu’ curții se văd șase latrine, trei într-o parte, trei în alta.

„Acum suntem șapte familii care stăm aici. Am fost zece, dar trei s-au mutat în Simileasca, la module. Am vrea să plecăm și noi dacă ne găsește primăria ceva mai bun. Au venit de la primărie aici, am înțeles că domnul primar ar fi zis să ne mute la vară. Și apoi să demoleze toate cocioabele astea”, ne spune o locatară.

Tot așa, o casă de epocă (pe frontispiciul căreia o placă de marmură anunță că aici s-a născut marele actor și dramaturg George Ciprian), un gang și chiriași rromi se găsesc la mică distanță, mai înspre Bazar.

Dar aici e ceva mai curat, există și proprietari care își îngrijesc locuințele.

Ochiul reporterului a sesizat în ambele curți câte-un Peugeot 307, semn că unii dintre chiriași ar avea totuși ceva posibilități.

„Cunoaștem situația, încercăm s-o rezolvăm. Ca să-i mutăm de acolo pe chiriași trebuie fie să construim ceva, fie să achiziționăm câteva locuințe de pe piața liberă. Acum se întocmește bugetul, rămâne să vedem dacă ne rămân bani pentru așa ceva” – viceprimar Ionuț Apostu

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: „Le-au scos oasele și au băgat caii să are”. Pe acest teren din Buzău nu se va mai construi nimic. CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.


Dă, mai jos, CLICK pe „Îmi place” pentru a primi zilnic știrile buzoienii.ro pe facebook.

loading...

4 comentarii la „Călătorie în timp. Intri pe un gang și ajungi în evul mediu. GALERIE FOTO

  • Mă gândeam mai demult, dle. Tereacă să vă sugerez un foto-reportaj din aceste ganguri ale Buzăului… Locuind nu prea departe, le-am cunoscut zbuciumata existență și vreau să vă confirm că NICIODATA pe acolo n-a fost mizeria, promiscuitatea și țigănia de azi… Să ne mai mirăm de surse de boli în Buzău ? Cu totul regretabil e că aceste ganguri de pe Marghiloman ( ca și cel de pe Cuza Vodă) au fost cândva frumoase, pitorești și civilizate, chiar dacă nu locuia boierimea urbei în ele … Casele cu etaj – construite de negustori sau oameni cu … cheag – aveau în partea de sus spațiul pentru locuit iar jos, prăvăliile și alte spații de desfacere sau manufactură… Am fost de față cînd acum 3 ani, o familie de turiști belgieni au remarcat arhitectura locului și și-au exprimat regretul că nu pot ei să le cumpere și modernizeze după proiectul original… Subscriu , și e păcat că Buzăul – o urbe cândva de negustori, lucrători și legumicultori vestiți – e sărac în asemenea clădiri – adevărate muzee în aer liber a unor timpuri care au scris Istorie !…

  • Au bani rromii, dar sunt bani facuti la negru, si e mai bine cand stai pe ajutoare sociale si casa de la primarie… de ce sa iti cumperi tu din banii tai facuti la negru din combinatii si infractiuni cand poti sa stai gratis in proprietatile primariei pe banii cetatenilor.
    Unii de acolo au BMW-uri care costa cat un apartament cu care se plimba si li se umple portbagajul la cantina cu pui si muschi gratis din banii cetatenilor, ca ei n-au venituri in acte, ca fac banii din combinatii si furturi nu din munca cinstita declarata si toata/impozitata.

  • Trei lucruri nu pot sa inteleg:
    1. De ce au drept de vot persoane care traiesc din ajutorul social? Societatea nu face suficient ca ii ajuta sa supravietuiasca? De ce aceste persoane trebuie sa aiba dreptul sa participe la desemnarea reprezentatilor care conduc destinele urbei/tarii?
    2. De ce nu sunt facute responsabile (evacuate) persoanele care primesc locuinte sociale si care nu au minimul de bun simt pentru a nu deteriora cladirile/spatiile pe care le ocupa? De ce contribuabilul roman trebuie sa plateasca pentru a-i asigura existenta, atata timp cat asistatul social isi bate joc de ceea ce primeste prin grija autoritatilor?
    3. De ce programele de programele de integrare sociala reprezinta numai simple pretexte pentru a justifica existenta unui Serviciu Public de Integrare Sociala? De ce nu este conditionata primirea unei locuinte sociale de participarea la un astfel de program?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.