Carte autobiografică a scriitorului, poetului și ziaristului buzoian originar din Cislău

(Palimp)șest. E jocul de cuvinte ales de George Lixandru pentru a-și intitula ultima carte autobiografică, în care trece prin filtrul minții evenimentele perioadei iunie 2016 – iulie 2018.

În dicționar, PÁLIMPSÉST este un franțuzism care descrie un pergament de pe care s-a șters sau s-a ras scrierea inițială, pentru a face loc unui text nou.

În cazul de față, nu se șterge nimic, scripta manent, reset își poate da doar mintea autorului pentru a face loc altor întâmplări și reflexii.

Tot în titlul cărții „s” a devenit „ș”, pentru a sugera că volumul a fost scris oarecum pe șestache. Nu știm încă de cine să se fi ascuns  căci, din câte știm, autorul și-a luat atâta libertate cât să scrie despre orice, oricine, oricând, oricum.

Ziarist, poet și scriitor, Lixandru este un personaj. Cult, boem, curajos, inteligent, uneori excentric, alteori conflictual, Lixandru trăiște astăzi momente de mândrie și fericire. Își lansează, la Căminul Cultural din Cislău, acest ultim volum.

„Da, îmi merge bine în ultima vreme. Și cu ziarul (n.r. Express Sud-Est, unde redactor șef), și cu scrisul, și cu sănătatea, cu viața în general. Altfel, n-aș fi putut să scot două cărți într-un an” – George Lixandru

Iată câteva pasaje excerptate din carte:

  • Sunt mândru, ăsta e Oscarul meu. Pentru că e grozav să trăiesc într-un județ pesedizat, iar niște imbecili să considere că, dacă nu sunt cu PSD, nu merit să fiu, sanchi, cineva”
  • Săptămâna asta am fost înjurat cu multă dragoste, de susținătorii lui Iohannis. În fapt, nu e nicio noutate. Sunt înjurat zilnic și de pesediști, și de iohanniști. Ceea ce mă doare, totuși, e că în tabăra lui Iohannis a apărut intoleranța. Ochelarii de cal. Incultura. manipulatorii.
  • Nu sunt „scriitor” și nici nu vreu să fiu, ba chiar socot o înjosire până și faptul de a mă gândi la o astfel de eventualitate. Uniunea Scriitorilor e un mastodont comunist, un rai al pensionarilor „secu” și al impostorilor care se pretind scriitori, dar pun virgulă între subiect și predicat, al mediocrilor care-i critică pe alții din tribune, deși n-au produs niciun rând memorabil în viața lor.
  • A te opune nesimțirii e ceva de bun-simț. A denunța corupția e, la fel, un gest de igienă elementară.
  • Mor încet, încet. ca o cădere zbătândă a unei frunze din copacii din Crâng, spre și în pământ.

George Lixandru a scris după Revoluţie pentru multe publicaţii precum: „Oblio”, „Zig-zag”, „Expres Magazin”, „Opinia”, „Muntenia”, „Informaţia Buzăului”, „Buzăul” sau „Jurnalul de Buzău”. A debutat literar în anul 1972 în „Albina”, a publicat apoi versuri în „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Opinia”, „Şcoala Buzoiană”, a frecventat cenaclurile literare „Vasile Voiculescu” Buzău, „Astra” Braşov şi „Tomis” Constanţa. Scrisul i-a intrat în sânge datorită unui văr, care îi era profesor la şcoala primară. „Prin clasa a patra, fiind foarte bun la limba şi literatura română, am fost la olimpiadă. Am muncit mult la pregătire cu profesorul Nicolae Gâimeanu care, întâmplarea făcea, să-mi fie văr bun. M-a stimulat să scriu, să creez şi aşa m-a acaparat această pasiune. Acest hobby de atunci s-a transformat pentru mine într-o profesie”, spune scriitorul George Lixandru. Potrivirea cuvintelor în versuri a fost prima sa provocare. „Cu poezia am început şi scriam enorm, pe orice temă. Eram foarte prolific. Eu nu scriu poezii la întâmplare. Adică, vezi Doamne, scriu azi una, mâine alta, şi apoi le adun într-un volum. Eu obişnuiesc să dau o anumită tentă volumului şi pe urmă scriu pe tema aceea, numai pe tema aceea”, spune autorul a zece volume de poezii, editat în mai puţin de un deceniu.

loading...

Un comentariu la „Carte autobiografică a scriitorului, poetului și ziaristului buzoian originar din Cislău

  • Inaca unul care ,daca nu venea comunismul peste Romania,comunismul ala nationalist de dupa 1968,pazea caprele si gastele in Prundul Buzaului si nu auzea nici Muma padUrii despre poetul din tigania CISLAULUI.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.