Câștig pentru Costești, Gherăseni, Smeeni, Pogoanele, Luciu, Țintesti și Cilibia
Investiție uriașă de peste 500 mil.€ în județul Buzău.
Două fonduri de investiții din Anglia s-au asociat pentru a dezvolta în județul Buzău al doilea cel mai mare parc de eoliene din România.
De ce în jud. Buzău ?
Pentru că Buzăul are trei mari avantaje:
1) Resursele naturale de vânt din Curbura Carpaților
2) Infrastructura energetică interconectată (mai exact Stația Electrică de la Stâlpu – vezi foto mai jos)
3) Terenul drept care permite construirea facilă de drumuri între eoliene
Proiectul a fost botezat Vis Viva și va al doilea din România (450 MW) după parcul eolian Fântânele-Cogealac, dar și unul dintre cele mai mari parcuri onshore din Europa.
Practic, Vis Viva va genera energie verde suficientă pentru a alimenta 272.000 de locuințe, echivalentul a unor comunități de dimensiunea Clujului și a Iașului la un loc, la care se adaugă și o capacitate semnificativă pentru rezervă.
Ce câștigă buzoienii
Primăriile din cele șapte UAT-uri vor primi gratuit cantități mari de energie. Nu se va mai plăti astfel iluminatul și nici încălzirea din timpul iernii din unitățile de învățământ (va fi convenabilă cumpărarea de centrale electrice).
Vor câștiga din chirii și proprietarii terenurilor unde vor fi înființate eolienele + drumurile de acces (către fiecare eoliană va fi un drum) + stâlpii cu cabluri electrice.
Cine face investiția
Proiectul nu-i nou. Se vorbește la Buzău de Vis Viva de 5-6 ani, cu investiție olandeză. Reporterului buzoienii.ro i-a spus despre asta prima dată în 2017 fostul primar de la Costești, C-tin Moise.
Mai nou, proiectul a fost pus pe roate de Low Carbon – o companie privată de investiții din Marea Britanie specializată în energia verde. Recent Low Carbon a vândut 51% din afacere către fondul de investiţii Actis, cu sediul la Londra. Actis a înființat o firmă Rezolv Energy care va gestiona proiectul de la Buzău.
Conform Low Carbon și Actis finanțarea proiectului va fi finalizată în primul trimestru din 2023. Apoi se va trece la obținerea autorizațiilor și construcția propriu-zisă.
Citește și:
https://www.puterea.ro/eolienele-baga-spaima-in-fermieri-ce-se-intampla-la-braila-si-in-ialomita/
Nu mai baga oamenii in sperieti, informeaza-te nu pune botul ca vita la orice vezi fara sa gandesti.
Asta e treaba serioasa. Era clar ca testul de la Ramnic a confirmat potentialul zonei si era doar o chestiune de cand? si cine? va face investitia mare.
Nu foloseste la nimic daca guvernul lasa liber la jefuirea populatiei. Englezii nu sunt independenti energetic? Ei nu folosesc nici gaz rusesc, is plini de eoliene, dar cand s-a dat „start jaf”, s-au dublat si la ei facturile, fara niciun motiv. Mafia energiei, adica oligarhii mana in mana cu politicienii, nu tin cont, deci omu de rand tot va fi cocosat de facturi. La fel, daca se va exploata gaz la noi in tara, facturile tot exagerate vor fi. Cand oligarhii vor jaf, jaf se face, sclavii de politicieni executa. Unde e ministrul ala care se jura ca gazul si energia electrica see vor ieftini dupa liberalizare? Isi cheltuie spaga acum? Si asta nu e tot, ca urmeaza sa plafoneze preturile, insa in sensul ca restul de pret se va plati de la buget, adica tot din banii nostri, in timp ce distribuitorii s-au cartelizat si au profituri imense.
Stiu ca aceste parcuri se realizeaza pe terenuri ale primariilor, de obicei islazuri ramase de izbeliste, cum e cazul localitatilot insirate in articol. Partea buna e ca cine are primar destept, a negociat in pretul concesiunii si ceva megawati gratuiti, pentru utilitatile lor publice, lucru care inseamna o reducere a cheltuielilor si o redirectionare a acelor sume catre alte nevoi ale comunitatii, cum bine se zice in articol. Partea proasta e ca pretul pentru energia vanduta in sistemul national e cel „agreat” (IMPUS) la nivel UE, desi veniturile noastre sunt incomparabile si desi tara are tot felul de resurse naturale. In rest, la beneficii, tot ce mai sper e ca executia acestor instalatii sa se faca cu romani, ca altceva nu ne mai iese la afacere. Asta e pretul pe care-l platim pentru aceasta aderare (pe langa contributia anuala), si, desi pare mic, el este constant, fata de un fond european pentru cate un proiect (tot pe regulile lor si daca e aprobat) care dureaza cat dureaza.
Se tot ventilează ideea că suntem toți cetățeni europeni. Aiurea, ar fi fost așa doar dacă toți ne-am supune aceluiași Cod Civil, aceluiași Cod Penal și aceluiași Cod Fiscal. Și cum lucrurile nu stau nici pe departe așa, uniunea este numită doar propagandistic, la mișto! Noroc cu americâinii care nu doar cântă prohodul uniunii ci pun zdravăn umărul la demolarea ei.
presupun ca se vor respecta reglementarile in vigoare si faptic nu doar declarativ.
noroc cu Curbura Carpatilor …. ca altfel mutau parcu in Tintesti ……
Proiectul nu e facut pe terenul primariei concesionat catre firma privata?
Tot in sat Costesti mai e un proiect cu fotovoltaice ale firmei Horeco Services tot pe terenul primariei concesionat catre firma si care va avea peste 1 hectar de panouri fotovoltaice.
Se pompeaza multi bani in prostia asta cu energia „verde”… deaceea si se umfla preturile pana la cer, ca toti acesti bani pompati trebuie sa fie recuperati inzecit, doar nu credeti ca fac acte de caritate firmele si UE?
In tot acest timp au grija sa distruga producatorii de energie ieftina, astfel incat populatia sa fie fortata sa cumpere doar energie scumpa.
Americanii cot la cot cu UE au preferat sa bombardeze conductele de gaz ieftin rusesc ce alimentau Europa si sa arunce gazul pe apa sambetei, totul pentru ca ei sa ne forteze sa cumparam la suprapret gazul lichefiat american si arab ca sa nu murim de frig in case.