Caz controversat la Gălbinași. Fetiță extrasă din casa tatălui de Protecția Copilului

Bărbat în lacrimi azi la Gălbinași (vezi VIDEO mai jos).

Ieri după-amiază, angajați ai Direcției Copilului, i-au luat din casă fetița pe care o are cu o basarabeancă (parțial surdo-mută, cu 20 de ani mai tânără). Cei doi părinți își dispută copilul.

Tatăl copilului, Alexandru Stroie, care locuia împreună cu fetița (după ce soția a părăsit domiciliul), susține că angajații de la Protecția Copilului, însoțiți de doi polițiști, i-au luat copilul în timp ce se afla în spatele casei, cu treabă:

Bărbatul susține că soția sa, Lilia Stroie, a plecat de acasă din pricina problemelor cu băutura. Alexandru Stroie respinge acuzele că obișnuia să-și bată consoarta (și că din acest motiv Lilia ar fi fugit).

Speța se complică dacă ascultăm și partea cealaltă. Lilia Stroie a declarat pentru Știri de Buzău că a fost bătută de soț, și a prezentat o fotografie cu un ochi vânăt. Basarabeanca, parțial surdo-mută, este ajutată de Ionica Tarău.

„M-a bătut și pe mine și pe fetiță. De aceea am sărit gardul și am fugit. Era beat și m-a bătut până mi-a învinețit un ochi. M-a amenințat că mă bate de îmi sar creierii, că mă aduce în scaun cu rotile. De aia am fugit”.

Soțul respinge acuzația și susține că femeia ar fi căzut într-o seară când a mers la baie în stare de ebrietate.

Cazul devine și mai complicat când apar acuzațiile că bărbatul ar fi avut internări la Săpoca.

„Bătută, amenințată cu moartea de soț, Lilia cere ajutor autorităților pentru a-și recupera fetița care nu poate trăi cu un om ce-i poate pune oricând viața în pericol din cauza antecedentelor sale: boli psihice netratate, internări cu poliția la Spitalul Săpoca, conducere mașină cu grad de alcoolemie ridicat. Prima lui soție l-a pus sub interdicție fiind amenințată cu moartea, a doua a rămas în Spania. Omul este un pericol”, a scris Ionica Tarău pe facebook.

Ieri dimineață, Ionica Tarău și Lilia Stroie au mers în audiență până la ministrul Muncii pentru a cere ajutor.

Demersul a avut succes. De la București s-a sunat la Buzău, inspectorii DGASPC au mers la Gălbinași și, constatând lipsa tatălui de lângă fetiță pentru o perioadă mai mare, au preluat copilul.

Seara, mama a putut-o lua pe Anastasia, după o lună, din nou în brațe.

Speța e departe însă de a se fi rezolvat. Greul cade pe umerii judecătorului care trebuie să decidă – în urma unui proces – cui va plasa fetița. Mama nu are și nu a avut serviciu din pricina dizabilității, nu are locuință (locuiește la fosta soacră la Tăbărăști, fostul soț cu care are doi copii, băiat și fată de 15 și 16 ani, a murit cu șapte ani în urmă). Tatăl, în schimb, are casă și pensie.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

Un comentariu la „Caz controversat la Gălbinași. Fetiță extrasă din casa tatălui de Protecția Copilului

  • De ce nu spune nimeni nimic despre acest personaj (interpret mimico-gestual) care se foloseste de slabiciunile persoanelor cu dizabilitati si le exploateaza pentru propriile interese?
    Va imaginati,sper, ca toate presiunile facute nu au nicio legatura cu mamica sau fetita ci cu foloasele materiale sau vreo functie vizata de aceasta “faptura autorizata”….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.