Ce-a constatat echipa mixtă care a verificat azi laptele și cornul

Surpriză, azi, a echipei mixte de control a programului laptele și cornul din jud. Buzău.

S-a ales prin sondaj a se controla azi unitățile de învățământ de pe raza comunei Mărăcineni.

Dacă în săptămânile precedente cornul a fost problema – fie mucegăit, fie prea tare – azi a fost exact invers.

Cornul a venit cu întârziere, la ultima oră, dar măcar era proaspăt, iar elevii l-au mâncat. S-a constatat remedierea unei deficiențe, cornurile aveau inclusiv etichete cu data fabricației și a expirării.

„La grădinițe cornurile n-au ajuns, la școli au venit la ultima oră. E neconformitate e și faptul că sunt transportate în saci pe pardoseala de lemn a mașinii. Nu e igienic”, a constatat inspectorul școlar Nela Wamsiedel, aflată în fruntea comisiei din careu făcut parte reprezentanți de la OPC, DSP, DSV și CJ Buzău.

În schimb, probleme au fost cu laptele, care n-a ajuns deloc. Cel puțin la Mărăcineni.

„N-a livrat marfa, nu va fi plătit. Avem la nivelul Consiliului Județean un serviciu care ține evidența, pe seama informărilor care vin de la școli, ce produse s-au livrat în fiecare zi. Ce nu s-a livrat ori s-a refuzat din pricina problemelor de calitate nu se plătește. Pentru situația de azi s-a luat legătura cu furnizorul de lapte care a motivat că a avut probleme de natură tehnică”, a precizat Laurențiu Gavrilă, secretarul CJ Buzău.

Controalele vor continua în zilele următoare, la alte unități de învățământ din județ. Dacă neconformitățile vor continua se poate ajunge până la rezilierea contractelor.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Ce-a constatat echipa mixtă care a verificat azi laptele și cornul

  • Nasol ,firma cu laptele e a ”noastra” e din Buzau, astazi am vazut copiii mancand cornul,cele cu mucegai le-am vazut in poze,erau 5. Concret,DACA CEI DE LA SCOLI SI GRADINITE isi fac fisa postului NU VOR EXISTA ”MUCEGAIURI” ,firma se va conforma sau va renunta.

  • Da, e a noastra, din Buzau firma cu laptele. Si are produse de cea mai proasta calitate, numai lapte 100% nu este

  • A fost nevoie de un control “de la judeteana de partid” ca sa se constate ca mucegaiul nu este, iar laptele ioc. Probabil ca peste o saptamana este la fel. Daca si “controlorii” ar manca la pranz lapte si corn poate, zic poate s-ar schimba ceva. Oare cine a semnat contractul respectiv?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.