Ce-a făcut Tescaru după ce-a fost dat afară

UPDATE: Judecata speței a fost amânată pentru 3 ianuarie 2019.

Celebrul Ionel Tescaru ar putea reveni de mâine la șefia Companiei de Apă.

Tescaru a contestat în justiție decizia prin care Consiliul de Administrație l-a destituit și solicită prin Ordonanță Președințială repunerea imediată în funcție.

Informația a furnizat-o azi primarul C-tin Toma.

„Da, mâine e proces la Tribunalul Buzău. Tescaru a dat în judecată și contestă decizia Consiliului de Administrație. Dacă are șanse ? Bineînțeles că are”, a comentat primarul.

Tescaru a fost demis pe 15 noiembrie de Consiliul de Administrație cu un vot de 4-0 (unul din consilieri s-a abținut), după ce fostul director ar fi refuzat în mod repetat să prezinte un plan de management.

„E dreptul legal al domnului Tescaru să conteste decizia de destituire. Dar noi, cei din noul Consiliu de Administrație al Companiei de Apă, considerăm că un astfel de demers nu va izbândi în justiție. Decizia de destituire s-a luat după ce domnul Tescaru a refuzat în mod repetat să ne prezinte un plan de management”, Simona Săvulescu, membru în CA la Comp. de Apă.

După destituire, Tescaru și-a strâns lucrurile din birou și a scris o scrisoare de adio colegilor. Pare că scrisoarea n-a fost prea serioasă câtă vreme Tescaru vrea acum să revină.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Iată ultimele evoluții de azi CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

5 comentarii la „Ce-a făcut Tescaru după ce-a fost dat afară

  • Aceasta ‘sperietoare’ cu revenirea lui tescaru se vrea doar un bau-bau pentru idioti si un ‘avertisment’ pentru neispravitii penali care l-au sustinut si i-au aprobat toate ilegalitatile si nenorocirile penale facute cat a fost ‘stapan pe mosia’ numita Compania de Apa. @Daca voi nu mavreti,eu va vreau’ -rostea un celebru personal din literatura romana,dar problema pentru Tescaru a devenit faptul ca cei responsabili cu adevarat din structurile statului de drept au inceput sa ii suiere pe la ureche:’daca tu nu ne vrei,noi te vrem’.Asa ca acest foc de paie este ‘cantecul de lebada’ al tescarului caruia ii tremura izmenele pe el si care ‘se balega in izmene’ stiind ce il asteapta.Dispari,Tescarule!

  • Mai Barzaune Buzoian , poate specifici care sunt PENALII care l-au sustinut si i-au aprobat toate ilegalitatile si nenorocirile penale ,,,,, ai putea sa spui ???? TE ROG FRUMOS , DACA NU !!!!!!!!!!!!! TACI !!!

  • Macar ai putea sa folosesti citatul corect, dar…ma rog.

  • pentru ‘Angajat’ -22.36 : Chiar nu stii cine sunt PENALII care l-au sustinut si i-au aprobat toate ilegalitatile (de toate felurile)?Pai cine altcineva decat tot niste ANGAJATI in cadrul companiei in diferite posturi si pe diferite functii?Si,evident ca totul ‘cu binecuvantarea’ celor din Consiliile de Administratie.Simplu si pe intelesul tuturor!

  • Barzaune : NUME POTI SA DAI ??? NUME ,sau nu stii romaneste ??? sau TACI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.