Ce-au pățit cei doi concurenți – VIDEO

Au ieșit însângerați din apă.

E vorba de cei doi concurenți din acest an la tradiționalul concurs de prins crucea aruncată în apa rece a Buzăului.

Băiatul din mun. Buzău care s-a clasat pe locul doi a ieșit din apă cu tricoul pătat de sânge și cu buza spintecată.

El a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la spital pentru a se evita și intrarea într-un șoc hipotermic.

Campionul s-a ales cu o tăietură urâtă la nas și echimoze la barbă și obraji.

Rănile au fost consecința prezenței unui strat de gheață în care concurenții s-au tăiat atunci când s-au aruncat în apă.

Din cauza gheții, inclusiv o latură a crucii s-a rupt, preotul militar Alexandru Tudose aruncând-o involuntar exact acolo unde era gheața mai mare.

Iată mai jos, video cu desfășurarea concursului:

 


Campionul din acest an se numește Adrian Daniel Petrache, are 41 de ani și este din Mărăcineni – strada Dispensarului.

Nu a mai concurat de 12 ani, timp în care a fost în Italia unde a lucrat în construcții.

„Am picioarele amorțite, dar sunt fericit. Cred că sunt o mândrie pentru Mărăcineni. Îmi pare rău că au fost puțini adversari”, a declarat campionul.

Câștigătorul de anul trecut a ratat în 2019 participarea, întrucât e plecat la muncă în Germania.

 

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:   INCREDIBIL. „Mai aveau 50 de metri până acasă!”. Cine sunt cei doi tineri morți CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

4 comentarii la „Ce-au pățit cei doi concurenți – VIDEO

  • Asta a fost o competiție ?

  • Semn rau!

  • In concluzie Batman Tudose este un sabotor !
    :)))
    Dincole de gluma, este foarte bine sa pastram traditiile populare dar, in acelasi timp, este imperios necesar sa incepem sa directionam fondurile guvernamentale ori locale nu spre biserici si catedrale ci spre spitale si scoli ! Biserici avem mai mult de cat este nevoie, in ultimii 20-30 de ani numarul acestora s-a dublat (cel putin), manastirile si-au recapatat mari suprafete de terenuri si paduri, iar BOR desfasoara, cu mare succes, afaceri din cele mai diverse (media, turism, tipografie, alimenatie…etc).
    Este cred timpul ca BOR sa se autofinanteze, avand in mod evident cu ce, iar comunitatile locale si Guvernul sa directioneze fondurile spre spitale, scoli si infrastructura rutiera/ feroviara !
    Si, de ce nu, poate ca este timpul ca autoritatile, in speta ANAF, sa se intereseze mai indeaproape de aceste afaceri cu patrafir. Sunt in mod clar pentru impozitarea afacerilor bisericii….in fond BOR, sub deviza “Auri sacra fames”, nu patroneaza prea multe activitati de binefacere (exceptiile, cei cativa preoti inimosi, gen Milea, sunt prea putini si marginalizati tocmai de inaltii ierarhi ). Din ce in ce mai multe scandaluri de coruptie (Teodosie Spagoveanul), pedofilie (Pomohaci) ori homosexualitate (Corneliu Barladeanu) zguduie din temelii edificiul Ministerului Propagandei (BOR) in timp ce cetatenii, contribuabilii onesti, sunt din ce in ce mai scandalizati de rapacitatea si opulenta purtatorilor de sutana.
    Scaderea masiva in sondaje a BOR nu este deloc intamplatoare.

    Tempora mutantur et nos mutamur in illis !

  • Măcar dacă preoțimea ortodoxă ( predominant majoritară !) ar ajuta cu câte ceva o parte din copiii abandonați sau populația săracă și îmbătrânită ( excluzând alcoolicii ) … Stiu sigur că ( în special ) pe lângă mânăstiri se scurg fonduri frumușele de bani, alimente, bunuri de larg consum, chiar autoturisme 4×4 – deci posibilități materiale ar fi … și atunci niște mici spitale sau dispensare ( pe timpuri se numeau … bolnițe !) sau case de bătrâni unde măicuțele sau călugării CU HAR ar putea lumina zilele celor pe care soarta i-a năpăstuit ! Cum spunea și cititorul de mai sus, un exemplu remarcabil în toată țara este Preotul nostru Mihail Milea – care, neajutat de Episcopia Buzăului și Vrancei – a ridicat atâtea lăcașuri pentru copii și bătrâni , pe care, în mod normal, STATUL trebuia să le facă … Ar mai fi de … umblat și la latura MORALA a slujitorilor lui Dumnezeu, căci PREOTI cu VOCATIE ( nu popi !) apar extrem de rar și cred și eu că nu sunt bine văzuți de … șefi ! Deci, este nevoie de o REFORMA în BOR , de o curățenie din aceea bisericească din care să răsară noi CORIFEI de genul Părintelui Galeriu, a lui Justin Pârvu, a lui Arsenie Papacioc sau Calciu-Dumitreasa – oameni care să ridice nivelul Bisericii la pretențiile milioanelor de credincioși…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.