Ce de bicicliști! Probleme pentru Toma

Așteptări depășite în privința numărului de participanți pentru organizatorii evenimentului de azi de la poarta Crângului. Peste 500 de bicicliști, mici și mari, au ținut să fie prezenți la inaugurarea „inelului verde” – traseul de 5,4 km din jurul și interiorul parcului Crâng.

La start. Peste o sută plecaseră deja, iar alte câteva zeci se aflau înșirați în interiorul Crângului

Succesul evenimentului de azi dovedește că ideea înființării „inelului verde” e una câștigătoare, dar totodată îi pune în cârcă primarului două probleme.

1Există apetență a buzoienilor pentru folosirea bicicletei. Edilul-șef trebuie să găsească soluții pentru extinderea pistelor de biciclete în oraș. Și nu doar în scop recreativ, ci și util – pentru buzoienii care ar folosi bicicleta „cu treabă”.

2Municipalitatea trebuie să demareze un program, în colaborare cu Asociațiile de Proprietari, pentru înființarea lângă blocuri de rastele pentru biciclete. Cei mai mulți buzoieni locuiesc la bloc, și-ar lua bicicletă, dar n-au unde s-o țină. Trebuie căutate soluții astfel încât bicicletele din rastele să nu poată fi furate și în același timp să fie protejate de ploaie.

Primarul C-tin Toma a venit pe bicicletă la evenimentul de azi și a pornit alături de celelalte sute de bicicliști în cursa de pe „inelul verde”. Vezi mai jos o galerie foto de la eveniment și declarația primarului de la final.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

8 comentarii la „Ce de bicicliști! Probleme pentru Toma

  • Luati exemplu de la orașe din România ce au adevarate piste de biciclete, nu ce avem noi si nu trebuie să cheltuiți bani prin Olanda. Pistele din Buzau sunt de râs. Obligați să nu se mai circule in weekend, macar duminica atât de mult cu mașinile, să se folosească bicicletele, ptr sănătate in primul rând si apoi ptr oraș, caci e plin de noxe si praf. Un copac nu a fost plantat în 30 de ani de PSD.

  • In ritmul acesta BUZAUL ,oras provincial “for ever,and ever…”va deveni sigur , dar sigur ,un oras frumos , curat ,civilizat…european…sugerez d-lui primar sa candideze independent , fiindca va fi si mai iubit de catre buzoieni…

  • O idee pentru pista de biciclete este în zona industriala. Loc este destul pe ambele trotuare,iar acolo sunt mereu persoane care se duc cu bicicleta la muncă.

  • Bună propunere, să se separe de PSD, căci ăsta e motivul pentru care nu am fost să-l votez data trecută și îmi pare rău acum că nu l-am votat, pentru că se vede că se implică și vrea să miște lucrurile și pentru asta îl felicit.
    Există și reversul, probabil că dacă ar ieși din PSD nu ar mai fi susținut în Consiliul Local, deci ar fi împiedicat să facă treabă…
    Nu agreez PSD, dar domnul Toma chiar e un primar pentru Buzău și buzoieni.

  • Ti-e mai mare dragul, ca buzoian, cand vezi ca ai asa PRIMAR ca dnul Toma, dar si alti oameni de isprava ca Vanatoru, Apostu, Gica Toader, Gubandru, parintele Milea si alti cativa care fac atatea lucruri bune pt buzoieni si pt dezvoltarea Buzaului… Astia sunt OAMENI care chiar iti vine sa-i lauzi din tot sufletul, OAMENI CARE MERITA sa stea in functiile lor si sa fie iubiti si sustinuti de buzoieni !

    Dar ce ne facem cu resturile din vechea grupare boscodista, care continua sa paraziteze in functii mari, inclusiv in structurile administratiei locale, indivizi pe care buzoienii nu-i sufera si-i blameaza ori de cate ori scot capul in public (pentru ca se vede de la o posta ca sunt personaje duplicitare) ????????

    Dle Toma, aveti nevoie de oameni care sa se ridice la nivelul PRESTANTEI si COMPETENTEI dumneavoastra in CLM-ul ala !!! Reformati odata si acest organ, scapati de orice individ controversat care nu-i pe placul buzoienilor, si aduceti acolo OAMENI PRODUCTIVI, respectati de comunitate, pe masura dvs !

  • Poate ne spune si domnul primar de ce in timpul evenimentului sportiv (toata ziua), unde era evident ca lumea o sa caute apa din cauza efortului depus a inchis apa in Crang si nu curgea nici un strop la cismelele publice? Avea obligatie la niste prieteni din partid sa le sporeasca vanzarile la pret dublu fata de alte magazine?
    S-au inspirat cu evenimentul asta de la Untold de la Cluj… eveniment facut cu bani publici si profit privat, taind apa de la cismelele publice ca sa fii obligat sa cumperi apa la pret dublu sau triplu de la buticurile improvizate ale partidului din acea zona. Asa se fac afacerile de succes in Romania.

  • Interesanta strategie de a desfiinta locuri de parcare ca sa stea locurile nefolosite toata ziua cu gandul ca poate o iesi vreun nebun din parc cu bicicleta sa pedaleze aiurea 3 minute pe acolo.
    Parca e un razboi impotriva spatiilor verzi si a locurilor de parcare, urmaresc sa le elimine cu totul ca sa aiba pretext apoi sa cocoseze populatia cu taxe mari degeaba.

  • Asociațiile de proprietari nu pot fi implicate în acțiuni ce privesc spatiile verzi sau parcările din jurul condominiilor din compunere, întrucât, conform legislației în vigoare, ele gestionează doar părțile comune din interiorul acestora. Pot, cu acordul tuturor proprietarilor sa transforme acele uscătoare, care au devenit deja în mult cazuri, depozite inutile, în spatii de depozitat biciclete. Ceea ce se întâmplă în afara imobilelor este treaba primăriei, care în urma unor studii amănunțite, pot amenaja deopotriva atât spatii verzi, cât și locuri de parcare. Cu cât mai multe locuri de parcare unde sa putem lăsa autoturismul în siguranță, cu atât mai multe biciclete pe străzi, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.