Ce frumos! Final cu publicul aplaudând în picioare

Doar 6 goluri a dat Slatina în repriza a doua. Iar Buzăul 15.

Adică, Gloria a făcut spectacol după pauză. Încă o dovadă: junioarea Condurache a marcat trei goluri (!) – pentru că pe final Coco Mihăilă a rulat tot lotul.

Meciul s-a terminat în aplauzele publicului, iar Gloria a mai pus trei puncte în clasament în tentativa de a obține la final calificarea într-o cupă europeană.

Jucătoare și antrenori felicitați la final de public

Trebuie spus și asta, prima repriză a fost echilibrată, iar Slatina a pus probleme. De la 4-2 pentru Gloria s-a făcut 4-5 și chiar 6-8. Iar Slatina s-a ținut tare: 8-10 și apoi 10-12!

Dar atât. Buzoiencele au egalat până la pauză, iar apoi au defilat: 14-12, 18-13, 23-16 și, cea mai mare diferență, 27-18 – scorul final.

De la Gloria să zicem că au jucat cel mai bine Alina Ilie (rămasă datoare cu Rm. Vâlcea) și pivotul Apetrei, iar pe minus a ieșit extrema Ana Maria Simion (chiar dacă a dat patru goluri a avut și vreo patru ratări).

Pentru Gloria urmează trei meciuri în deplasare (în Cupă cu Spartac București, iar apoi la Cluj și Cisnădie), iar apoi pe 29 ianuarie la Buzău în derby-ul cu CSM București.

Marcatoare: A. Ilie 7, Apetrei 4, Iuganu 3, Condurache 3, Simion 3, Rotaru 2, Gavrilă 2, Petruș 1, Mărginean 1, Stoleru 1.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.