Ce imagini frumoase! „Copii pe terenul de sport nu la calculator!”

Ce imagini frumoase! În jurnalism e bătătorită sintagma că „uneori o fotografie, face cât o mie de cuvinte”.

Zicerea e valabilă și pentru acțiunea din această dimineață de la Academia LPS Buzău (fostul stadion Concas).

De aceea reporterul se va strădui să tasteze cât mai puține caractere, doar esențialul:

„Da, a fost o mare bucurie pentru cei aproape 250 de mici fotbaliști de la cluburile din jud. Buzău. Aș zice și pentru părinții care i-au privit cu la fel de multă bucurie de pe margine. Se știe, am mai spus-o, sunt un dușman al petrecerii de către copii a timpului liber la calculator. De aceea, în măsura posibilităților, noi, de la AJF Buzău, căutăm să organizăm diverse competiții pentru a-i aduce pe copii pe terenurile de sport” – Adrian Petre, președinte AJF Buzău.

Pe lângă meciurile de azi ale micuților (7-10 ani), conducerea AJF Buzău i-a premiat și pe juniorii campioni ai campionatelor de 11,13 și 15 ani
Bucurie pentru copii, bucurie probabil și pentru organizatori la vederea acestor zâmbete

După succesul acțiunii de zi (cu finalul grăbit de ploaie) Adrian Petre a anunțat că va organiza în toată perioada vacantei turnee pentru cei mai mici fotbaliști: „Mai puțin pe telefon, tabletă sau calculator, mai mult pe terenul de fotbal”.

Citește și:

loading...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.