Ce NU ar trebui să lipsească din trusa unui instalator?

Instalatorii sunt cei care au o înclinație tehnică deosebită și – totodată – cei care reușesc să creeze lucruri mărețe prin intermediul propriilor mâini, lucruri fără de care nicio casă sau gospodărie nu ar funcționa. Ei sunt cei care se expun anumitor pericole, datorită spațiilor mici și umede în care sunt nevoiți să lucreze. Totuși, pentru a-și mulțumi clienții și pentru ca munca lor să fie de calitate, instalatorii au mereu o trusă alături de ei, esențială pentru a-și desfășura munca.

Iată ce instrumente și unelte ar trebui să conțină trusa unui instalator

Cheile. Nu, nu cheile de la casă. Nicio unealtă nu este mai asociată cu instalațiile sanitare, decât cheia multifuncțională. În general, nu există o cheie universală, așa că instalatorii au la îndemână un întreg set, care conține chei potrivite pentru fiecare sarcină. Printre acestea se regăsesc: cheia pentru țevi, cheia pentru bazine, cheia ajustabilă, cheia pentru robinet.

Țevile. Dacă lucrezi în domeniul instalațiilor, țevile vor apărea în mod constant pe lista de cumpărături, pentru a putea efectua lucrul la un sistem sanitar. Precum cheile, instalatorii folosesc o varietate de țevi. Una dintre cele mai întâlnite este țeava trasă laminată de la Nicometalclub, care este de o calitate superioară și poate fi folosită în condiții extreme (precum temperaturile prea scăzute sau prea crescute) și prezintă o durabilitate foarte mare.

Ferăstrăul. Nu doar dulgherii sunt cei care au la îndemână un ferăstrău la aproape orice pas, ci și instalatorii. Astfel, cu ajutorul unui ferăstrău, instalatorii pot tăia țevile la dimensiunile potrivite.

Lampa de sudură. După cum deja s-a observat, instalatorii lucrează – în mare parte – cu țevi. Acestea sunt modificate în așa fel încât să corespundă dimensiunilor casei și a sistemului sanitar al acesteia. Pentru a face acest lucru, după ce folosesc ferăstrăul pentru a le tăia, instalatorii folosesc și aparatul de sudură pentru a prinde bucățelele la loc. Există, totodată, mai multe tipuri de sudură, pe care fiecare instalator le cunoaște deja și știe să le aplice după caz.

Banda de teflon. Aceasta este folosită adesea de instalatori, cu scopul de a „petici” sau pentru a preveni eventualele scurgeri ale îmbinărilor conductelor. Banda de teflon este rezistentă atât la temperaturi ridicate, cât și la temperaturi scăzute.

Cleștele. Asemenea cheilor, instalatorii folosesc și cleștele la aproape fiecare lucrare. Cleștele este cel care îi permite instalatorului să slăbească sau să strângă piulițele și șuruburile care sunt prea mici pentru a putea fi mânuite cu ajutorul unei chei.

Aparatul de curățare al țevilor. Uneori, problema nu o reprezintă țevile în sine, ci – mai degrabă – ceea ce se află înăuntrul lor. Pentru a putea fi curățate într-un mod cât mai adecvat, există aparate pe care instalatorii le poartă mereu în trusa lor. În lipsa acestora, nu ar putea să curețe țevile, deoarece acestea sunt – deseori – mult mai lungi decât mâinile unui instalator.

Așadar, aceasta este o listă cu uneltele și aparatele esențiale care ar trebui să existe în trusa de lucru a oricărui instalator. Desigur, aceasta poate fi completată și cu altele, dar niciun instalator nu-și va putea finaliza lucrul la o instalație sanitară dacă nu dispune de aceste câteva unelte.

Sursa foto: shutterstock.com

loading...

Un comentariu la „Ce NU ar trebui să lipsească din trusa unui instalator?

  • Ca sa fii instalator ai nevoie de un portbagaj plin cu scule. Iar teava cea mai buna pentru instalatii e cea de cupru

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.