Ce pățești dacă tai „caracatița”

„Îmi iau flex pe baterie!”

Acesta e cel mai frecvent comentariu la știrile legate de apariția „caracatițelor” prin oraș. Unii o spun în glumă (cei mai mulți), câțiva în serios.


Plângere penală pentru distrugere + 650 lei!

Reporterul buzoienii.ro s-a interesat la Urbis Serv ce s-ar întâmpla într-un astfel de caz.

„Pentru fiecare autovehicul la care se aplică dispozitivul se realizează fotografii inclusiv cu numărul de înmatriculare. Poliția Locală are acces la baza de date a Poliției Naționale. Proprietarului i se va face plângere penală pentru distrugere. Prețul unui dispozitiv de blocare este în jur de 500 de lei, la care se adaugă amenda de 150 de lei”

Al doilea cel mai des comentariu postat de buzoieni este: „Așa e peste tot în lume, în orașele civilizate. Se plătește taxă de parcare, iar cine nu plătește primește amendă. Nu e mai bine să dăm doi lei la parcare, să fim civilizați, decât să stăm cu emoții ori să ne gândim la flex ?”

Cei de la Urbis Serv au anunțat că au recurs la varianta „caracatiței” întrucât se înmulțise numărul celor care lăsau mașinile în parcare cu orele fără a plăti nici măcar 2 lei.

 „Nu dorim să le luăm banii oamenilor cu amenzi. Ideea e doar de a face ordine. Principiul e acesta: vii cu mașina în parcare, îți faci treaba și apoi pleci ca să faci loc și altuia”, ne-a declarat un reprezentant de la Urbis Serv.

Surpriză, astăzi, la ora 12.00, după amenințarea „caracatiței” în parcarea de la Sf. Îngeri erau locuri libere.

Mai multe informații utile din traficul buzoian aflați de AICI.

Citește și:

loading...

22 de comentarii la „Ce pățești dacă tai „caracatița”

  • Tereacă, în parcarea de pe strada Lt. Godeanu și în parcarea de pe strada Independenței nu se aplică. Mașinile piețarilor zac ore întregi.

    Răspunde
  • Asta cu „am făcut poză cu numărul mașinii, dacă dispare caracatița, facem plângere pentru distrugere” e o prostie. Dacă Urbis îmi pune caracatița și vine un Gigel și taie caracatița (deci nu eu!), de unde până unde trage Urbis concluzia că eu le-am stricat jucăria?!? Pe bune? Trebuie să dovedească, cu imagini de cameră omologată, că altfel e fix… zero.
    Doar nu trebuie să le păzesc eu șmenăria!
    Nu susțin ideea, dar legal Urbis poate să și-o ia cu PRESUPUNEREA că posesorul mașinii e cel care a stricat caracatița și nu altcineva…

    Răspunde
  • Serios? Deci astia fac poze si fac plangere penala? Pentru ce?
    Care are minim de experienta juridica stie ca o poza si o plangere nu fac nici cat o ceapa degerata!
    De ce? Pai e simplu: savantii de la Urbis ii pun blocator lu’ Gigel iar Ionel, care e dusmanul lu’ Gigel, vine pe furis si il taie. Ati prins-o?
    Hai, lasati vrajeala asta propagandistica pentru protejarea blocatoarelor, nu tine figura.
    E liber la taiat, nu se poate sanctiona nimic, cu exceptia flagrantului. Care e greu tare de realizat.

    PS. Astazi erau locuri libere in parcare pentru ca, printr-o minune, tot orasul a fost „liber”. Terminati cu propaganda de doi lei, „miscarea” asta il va costa pe nea Costica Tintesteanu’ indiferent cum o vrea el sucita.

    Răspunde
  • Te crucești ce de minți „luminate” contestă această măsură, deci pentru doi lei, mințile lor bolnave se gândesc cum să distrugă blocatorul și dacă e legală sau nu măsura care s-ar putea lua împotriva lor. Acești oameni chiar există și trăiesc printre noi, jalnic.

    Răspunde
  • Ha ha ha !Ce-mi plac glumele celor de la urbis .
    Poate imi pot demonstra de cand au ei dreptul sa imi blocheze masina .
    Primaria sau urbisul au in proprietate orasul buzau si eu nu stiam ! Ca sa poti oferi serviciul de parcare cu plata trebuie sa fii proprietar pe acele parcari sau sa le ai in concesiune de la proprietar .
    As dori sa vad si eu actele de proprietate care sa ateste faptul ca statul , primaria sau urbis su act de proprietate pe acele parcari

    Răspunde
  • Bhai frate, gasiti toate metodele „legale” si „principiale” sa eludati orice regula, incredibil !!! Doar sunteti dacii liberi, nu ?! Pun pariu ca sunteti la fel de ‘jmacheri si daca v-ar bloca roata in SUA, Germania, Rusia, nu ?! De fapt, sunt convins !!!
    Pentru 2 lei pe ora, sunteti in stare sa dati 300 lei pe un flex si sa va mai si taiati mana, daca nu stiti sa-l manuiti….
    Oi inculte…, ce sa faci, asta e….

    Răspunde
  • Cacalin, ia-te de mana cu Gigu ca are mentalitate de sclav ca si tine ,mergeti la podul maracineni si sariti in cap !
    Bai suflete de sluga ,nu e vorba de 2 lei sau 7 lei ,ci de un principiu !
    Parcarile, din cate stiu eu, sunt publice ,nu proprietatea primariei,a urbisului sau a lui toma ,ca sa colecteze ei taxe !
    Daca fiecare ia cu japca bani, fara drept si eu o sa merg la primarie si o sa il scot pe toma din birou si il voi pune sa plateasca taxa de protectie , asa cum se incaseaza in parcare .

    Răspunde
  • Bukkaaakkke, de fapt esti un om slab cu duhul, sub mantia asta de mare DAC LIBER. Asta e cert.
    BHAAAA, ai iesit vreodata din tara ?! Si nu ma refer la Bulgaria si Grecia, cu toate ca stiu sigur, altceva nu ai vazut ! Du-te in orice oras din Occident, platesti la parcari de nu ai aer, nu 40 centi pe ora cat ai in Bz !!!! Indrazneste tu acolo sa eviti plata parcarii si mai vedem daca ati ajung banii din tara pe 6 luni, pentru 1-2 amenzi in lumea civilizata (cu forta) !

    Mergi si fa acolo pe dacul liber….., in secunda 2 esti pe burta, cu catusele la maini si Glock-ul la ceafa.
    Dha….dhhhaaaa….

    PS m-as defeca pe mine de ras, sa te vad cat esti de ‘jmecher, mai prin Rusia…:))))))))))

    Răspunde
  • Băi @bukk țărane, în toată lumea civilizată există așa ceva, dar tu nu ai de unde să știi, când singurul oraș pe care l-ai văzut, e Buzăul. Auzi minte de om, parcarea nu-i a primăriei, de fapt e a nimănui, apoi vine Bukk de la Gheboaia și parchează, că nu i-au arătat cei de la primărie actele de proprietate. Incredibil ce oameni trăiesc printre noi, și mai avem pretenții să evoluăm. Pentru doi lei genul ăsta de păduchi, ar fi în stare de orice. Tristă nație! Un tâmpit ca ăsta ar dori să ceară și actele de studii ale unor funcționari, doar să se convingă mintea lui bolnavă. Latri degeaba, e HCL și va fi pusă-n aplicare, e perfect legală. Stai la tine-n sat, să nu mai cheltui cei doi lei și nici să-ți cari noroiul la mine în oraș.

    Răspunde
  • @gicu …..orasene cu buzunarele goale ,turismul il tin in curte la gheboaia,iar camionul la marginea orasului in parcare cu plata dar care are paza sa nu raman fara roti ,baterie sau marfa . 11.500 lei pe an .Cred ca esti doar un bugetar milog, de te dai cu dosul de pamant atat de rau !
    Banii moka va plac ,dar nu si munca ! Toti parazitii bugetari inutili veti crapa de foame daca vine Ivan si pe la noi .

    Răspunde
  • Catalin , daca vine ivan pe la noi ,as vrea sa vad ,daca vei mai fi asa de viteaz . Astia care viseaza la pus glockul in ceafa ,vor avea surpriza ca in secunda doi, sa se trezeasca cu o rafala de ak 47 direct in bot .Sa stii ca am vazut un inteligent ca tine care si-a luat 4 gloante de ak 47 direct in bot ,foc la gura tevii .Capul garoiului a facut explozie pur si simplu si sa imprastiat intr-un nor de creier ,oase , par ,carne si sange .
    P.s. nu e bine sa ii pui glockul in ceafa unuia care a tras mii de gloante si a vazut bosnia ,irak ,kosovo ,coasta de fildes ,congo si somalia .

    Răspunde
  • @gicu&catalin
    Primarul a promis locuri de munca și deocamdată acest lucru nu s-a întâmplat, dar în schimb a avut bani de vopsea pentru trasarea parcarilor. Ca sa compari Buzăul cu ,,afara este altfel”, vedeți mai întâi cât este salariul mediu în acest aras de categoria a 3-a și apoi vorbiți. Cat despre ce spune gicu, precum ca unii pretind ca funcționarii sa prezinte diplomele de studii, probabil ca are el o frica. Mare parte din funcționarii buzoieni au studii superioare de scurta durata la ff, unde important era sa plătească taxa. Cam asta este adevărul și asta se transpune în realizările zero acestor funcționari. Marile lucrări realizate cu Strabag, firma și cu capital rusesc, sunt de proasta calitate.

    Răspunde
  • Pun pariu pe taxa de parcare pe doua luni ca gicu si cacalin sunt toma undercover!

    Lasati naibii comparatia cu “afara” ca noi suntem la Buzau, un orase de doi leuti dintr-o tara de mana a doua.

    Dar, daca tot sunteti asa fani ai ceea ce e afara si daca noi suntem oi proaste, de ce cândel nu va duceti voi acolo si ne scutiti de inteligenta si corectitudinea de care dati dovada?

    Răspunde
  • gicu nu e doar neinteligent, dar este si foarte hotarat. El avand orasul “lui”, evident.
    De obicei vietatile de genul asta sustineau usereul, se vede treaba ca au inceput sa migreze spre pesedeu.
    E ok, gicule, zi-le tu cum stii tu ca doar tu si toma sunteti fantastici, restul sunt doar masini de transformat mancarea in rahat. Sau e invers? Cine mai stie…

    Răspunde
  • Pentru liniștea celor care comentează, lucrez la privat, la o multinațională, dar mă crucesc ce minți obosite și lipsite de logică, comentează. Păi cum vreți mă țăranilor să evoluați, dacă orice se face nu vă convine, v-ați învățat slugi bolșevice să aveți totul gratis, apoi să comentați că nu se face, nu avem etc. Milogilor, când ajungeți prin oraș și vreți să parcați, apelați la mila trecătorilor poate vă dau ei cei doi lei pentru parcare, de restul vă descurcați voi.

    Răspunde
  • Exact ce-ti spuneam Bukkaakkeee, nu ai vazut decat Irak, Somalia, Kongo, etc…., exact tari fara nicio regula elementara de civilizatie, unde te incadrezi perfect ! Mergi acolo, lasa-ne pe noi asa slugi, cum zici ca suntem.
    Ai bani de parcare ?! Vino ca-ti dau eu, nu e problema.

    La voi, tot ce e regula e contrar legii. V-ati facut si avocati acum, din soferi de tir, ex-soldati de duzina cu ‘esperienta in Gongo….
    Las-o frate, ca macane. Cum de ti-au dat aia arma pe mana si oermis auto ? La testul psiho ai fost cu suta-n plic ?!
    Te-ai dus acolo pentru niste bani, sa mori pentru altii si acum te dai grande pe la noi ?!….

    Dha….dhhhaaaa….

    Răspunde
  • Amenda este legală dacă este aplicată de Poliție.
    Blocarea nu este legală pentru că mă privează pe mine de folosirea bunului personal.
    De de? Dacă vreau să plătesc amenda, o plătesc. Dacă nu vreau îmi asum consecințele ulterioare sau fac contestație la tribunal.
    In schimb, blocarea roților mă obligă să plătesc chiar dacă nu vreau fără să am posibilitatea de a face recurs. Poate nu am bani la mine , poate nu am bani deloc până iau salariul etc .
    Mergeți in instanță și contestați dacă pățiți așa ceva.

    Răspunde
  • Auzi….cica, „daca vreau sa platesc amenda, o platesc…”…., este incredibil cum pune oaia asta problema !!!
    Nu mai zic de faptul ca isi posteaza elucubratiile sub identitati diferite in acelasi timp…., a invatat asta de la rusi.
    Mergi la Putin acasa si spune-le alora ce dac liber esti tu si nu respecti nimic :))))))
    Ce m-as mai distra, frateeeee…..
    Dha….dhhhaaaaa…..

    Bhaaaa, terminati cu cretinismele. Voi vreti ca societatea sa se comporte impecabil cu voi, in timp ce va mictionati pe aceeasi societate cand vine vorba de obligatiile voastre, nu ?
    Aveti drept de vot ? OMG !!!

    Răspunde
  • E induiosator cum unii dezbat ce e legal si ce nu. Au dat de drepturi. Legal e ce practica institutiile intr-un anumit moment si instantele admit. Unii sunt ca cetatenii aia suverani, care invoca nu stiu ce legi si tratate internationale sau istorice si urla la politie ca ei nu isi fac buletin, ca sunt cetateni intergalactici. Legile sunt interpretabile, anumite idei din constitutie sunt generice si autoritatile/instantele pot spune oricand „da, dar nu in cazul in care…” si gata. Cat timp nu se plange sau nu convine unei majoritati, chestii de-astea nu foarte insemnate nu o sa poata fi combatute de 2 nebuni care-si trag buletinul la imprimanta. Cand traiesti in societate, intr-o comunitate, cam asta e situatia. Ia sa vina un cataclism sau un razboi sau un haos regional sau planetar, sa vedeti ce drepturi de-astea meschine mai aveti voi atunci si cine mai tine cont de ele.

    Si, culmea culmilor, fix aia care injura autoritatile si nu recunosc institutiile fac urat si urla dupa drepturi. Pai nu voi ziceti ca e „care pe care” si toti fac ce vor si e libertate absoluta? Uite ca Politia Locala si Primaria sunt mai tari ca voi. Dupa ideologia voastra, corect ar fi sa va ia masina si sa o arunce de pe pod si sa nu va apere nimeni. De fapt, insa, sunteti ipocriti, urlati dupa institutii si instante doar cand va vedeti interesul, iar cand nu, invocati drepturi universale si va considerati intangibili.

    Răspunde
  • Pentru @catalin

    Oaie ești tu bhehehei dacă te lași călcat in picioare.

    Fiecare poate avea propria lui părere fără să jignească pe nimeni. Dar tu te oftici dacă altul gândește logic, coerent si dacă are mai mulți neuroni decât tine.

    Nu știu de ce te bagi in seama aiurea la comentariile altora care nu te atacă pe tine direct sau indirect cu nimic.

    Dacă ai timp liber si te plictisești , folosește-l creativ si argumentându-ți poziția ta.

    Felul tău de a posta pe aici denota frustrare maximă și ceva obsesii grave.

    In spatele tastaturii toți sunteți zmei.
    Față în față nu ați fi in stare să aveți o dezbatere civilizată.
    Scrieți mesaje kilometrice , absurde, fară substanță si pe lângă subiect.

    In cazul in care NU Știați , orice amenda poate fi contestată in instanță. Este dreptul oricărui cetățean să își caute dreptatea la tribunal.

    Primăria și primarul lucrează pentru cetățeni și nu invers.

    Mai terminati-vă dreaq odată cu ura asta între voi că vă faceți de râs.

    Altceva nu aveți de făcut. Pe bune.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.