Ce s-a constatat după vizionarea imaginilor de pe bodycam

Un buzoian, Ștefan, i-a făcut reclamație polițistului local Viorel Irimia pe care l-a acuzat de abuz – după ce a primit amendă pt. nepurtarea măștii.

RECLAMAȚIE: „Duminică la ora 17.00 mă aflam cu familia în Parcul Crâng. În centrul parcului am fost oprit de dl. Viorel Irimia, polițist local. Am primit amenințări cu amendă pe motiv că nu purtam mască. Menționez că eram în spațiu public deschis și nu eram singura persoană care nu purta mască. Oare să fie un abuz? S-a ajuns la amenințări din partea dumnealui încât copilul a început să plângă. Se poate vedea pe camera domnului polițist dacă o avea pornită. Vă mulțumesc”.

Astăzi, Poliția Locală Buzău i-a luat apărarea angajatului său după vizionarea imaginilor de pe camera video a polițistului local (vezi comunicatul de mai jos).

„În cazul prezentat, după vizionarea imaginilor de pe bodycam, s-au constatat următoarele:

Cetățeanul a fost avertizat verbal în mod repetat, cu recomandarea de a purta masca de protecție.

De asemenea, acesta a refuzat să comunice datele pentru stabilirea identității sale, drept pentru care a fost sancționat contravențional:

1) pentru refuz de legitimare conform Lg.61/1991 și

2) pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală conform Lg.55/2020.

Din imaginile surprinse de body cam, reiese și faptul că nu au fost minori de față.

În activitatea desfășurată, polițiștii locali (în conformitate cu prevederile Legii 55/2020 – privind respectarea masurilor de protecție) au în vedere avertizarea/recomandarea către cetățenii care nu respectă aceste măsuri.

În primul trimestru al acestui an au fost aplicate un număr de 478 sancțiuni pentru purtarea măștii de protecție din care 355 au fost avertismente”.

loading...

10 comentarii la „Ce s-a constatat după vizionarea imaginilor de pe bodycam

  • Felicitări domnului polițist local! M-am săturat de cei care nu poartă mască în spațiul public!

    Răspunde
  • Dacă domnul a fost avertizat că nu purta masca in spatiu deschis ,cei ce au fost la acea zisa petrecere, masa in aer liber sau cum s-o mai numi ,unde aveau măștile, căci din imagini nu prea am vazut sa poarte masca.In constitutie scrie ca toti cetatenii au drepturi egale,unde mai este egalitatea atunci?

    Răspunde
  • Poate învață și aia de la poliția naționala ceva, nu sa frece gardurile pe E 85 la paranghelii

    Răspunde
  • Ana, poti sa imi zici acum care e diferenta? Pe asta din Crang l-a amendat, l-a violat? Ce i-a facut?

    Vrei sa iti spun care e singura diferenta? Ca pe aia de la petrecere ii puteai evita neluand parte la petrecere, pe cel din Crang mai greu. Iar cand au intrat politistii peste aia de la petrecere, nu au facut spume la gura, cum a facut cel din Crang. In loc sa zica sarumana ca nu i-a dat amenda si sa isi puna masca, a sarit la scandal.

    In multe orase din lume, unele considerate ultra-civilizate, nu doar ca lua amenda din prima secunda, era si calcat in picioare si bagat la duba daca refuza sa puna masca.

    Si pe mine ma doare buzunarul cu politistii astia locali, cu salarii mari si utilitate discutabila, dar nici sa ne dam asa persecutati, doar pentru ca e la moda.

    Răspunde
  • Bre username, cei care au participat la paranghelie merg in familiile lor,la părinți, frați și asmd. Membrii familiei merg apoi la job sau alte activitati, unde vor lua contact cu alți cetățeni. Dacă macar unul dintre acei petrecareti este infestat cu sars cov2, te las sa ghicești ce va urma. Cat despre calcatul in picioare, probabil ca asta va urma, vom fi calcati în picioare și ușor, usor ne întoarcem în comunism, unul de dreapta.

    Răspunde
  • @Dan I……in tarile dezvoltate daca nu respecti masurile, esti incatusat si dus la politie, jandarmerie. Asta inseamna ca traiesc, cum spui tu, intr-un communism de dreapta? Toti cei care nu respecta masurile la noi in tara sunt comunisti de dreapta, Inca nu sunt adaptati sa traiasca in democratie. Daca regula este sa porti masca , de ce nu te adaptezi?De ce faci petreceri care nu isi au rostul in situatia de fata?Si da crede-ma unii ar merita sa fie calcati pe cap.Poate asa le revine si lor IQ-ul.

    Răspunde
  • Mergeti voi in SUA, epicentrul democratiei si fa figuri la politist…., in secunda doi mai vin 2 masini si toti sunt cu Glock-ul la capul tau.
    Si stii ceva, Dan.I ?! E mishto tare !
    Asa, democratia este tinuta sub control, fara sa vi se urce la cap !
    Auzi, comunism de dreapta…my ass…
    Nu tata, reguli si respectarea lor ! La meltenii romanashi, stiu, totul este o conspiratie si nu trebuie sa te atingi de niciun fir de par in timp ce ei se mictioneaza pe tine, „ca ‘jmecherii” ….

    Răspunde
  • Nu tin nici cu poliția locală nici cu cetățeanul care nu purta masca,pe cei de la petrecere ii puteam evita nefiind la acea petrecere, dar ei merg acasa, la Mall, la benzinărie, etc. locuri unde pot ajunge si eu si nu imi convine sa ma îmbolnăvesc din neglijență lor. Cine nu a trecut prin boala nu crede, sa va ferească Dumnezeu, ca apoi veti crede cu siguranta.

    Răspunde
  • Fiecare înțelege ce poate din postarea mea, nu sunt împotriva purtarii mastii, dar nu sunt adeptul violenței fara motiv întemeiat.

    Răspunde
  • Nu isi justifica de multe ori activitatea acesti politisti ma refer aici sa sanctioneze pe cei care arunca gunoaie, care vandalizeaza, macar cei mici adolescentii,cei ce fac zgomot exagerat etc. DAR acum cand isi fac datoria nu-i lasam pe motiv ca sunt comunisti ,aidk daca nu ne convine ceva nu respectam legea devenim comunisti .Democratia este inteleasa gresit, in afara civilizatia se impune prin norme dure aplicate mai hotarat ,nimeni nu respecta prin recomandare decat indivizii cu o anumita educatie ce se formeaza in timp si nu idicam tot timpul exemple negative „daca a facut ala asa imida dreptul si mie sa fac”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.