Ce s-a întâmplat după pauză. Vezi galerie foto

3-0, 6-0, 6-5 și 13-5.

Aceasta a fost desfășurarea scorului în prima repriză a confruntării dintre SCM Gloria și Steaua București. Buzoienii au jucat de la egal cu Steaua (1-1 la eseuri), ba chiar i-au dovedit (două lovituri de pedeapsă și o transformare în plus). Asta în condițiile în care arbitrul i-a și ciupit prin câteva decizii contestabile.

eseu Gloria

După pauză raportul de forțe s-a schimbat. Steaua a mutat jocul în terenul gazdelor, buzoienii trecând rar mijlocul terenului. Steliștii au marcat patru eseuri consecutiv și au câștigat pe merit, dovedind că sunt mai buni.

La un pas de o bătaie generală

„Diferența a făcut-o cele două bănci de rezerve. La Steaua au intrat rezerve mai bune decât titularii. Nu și la Buzău”, au explicat specialiștii din tribune.

Variantă acceptată cu umor chiar de antrenorul Stelei. „N-am echipă, dar am bancă”, a spus Dănuț Dumbravă, într-un schimb de replici cu chibiții de pe margine.

Concluzia meciului e pozitivă. Nou-promovata Gloria a ajuns să pună probleme Stelei (cu două săptămâni în urmă Timișoara a câștigat norocos la Buzău), dar mai are până s-o și bată.

Buzoienii au rămas pe locul 5, după cele cinci înfrângeri consecutive din retur, poziție pe care riscă s-o piardă întrucât urmăritoarele (Tomitanii, Dinamo și „U” Cluj) s-au apropiat la 2 respectiv 3 puncte.

În cele două meciuri rămase, Gloria va întâlni pe CSM București (a) și pe Tomitanii (d).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.