„Ce să facă podul de tuburi ? De 20 de ani n-a mai fost așa mare!”

Sunt imaginile zilei din jud. Buzău.

Râul denumit „cât Buzăul de mare” de localnici este Bălăneasa, filmat azi la prânz la Bozioru.

„De 20 de ani n-a mai fost așa de mare Bălăneasa. Cum să reziste podul de tuburi la așa ceva!” – au spus localnicii

Podul de tuburi a fost luat de ape – pentru a doua oară în ultimele două săptămâni. Așa încât – între Bozioru și Brăești + Odăile nu se mai poate circula rutier pe drumul județean.

„Nu putea ține podul de tuburi la așa ceva. Mai ales că nici nu apucase să se bătătorească bine balastul de la viitura de acum două săptămâni. Mâine, dacă va scădea apa constructorul îl va face la loc. I-am pus și noi de la primărie la dispoziție niște tuburi mai mari” – Adrian Perțea, consilierul primarului din Brăești

În caz de urgență – localnicii din Brăești și Odăile – pentru a ajunge înspre Berca și Buzău au posibilitatea de a folosi drumul prin Cănești (atenție, autobuzul nu circulă pe aici, doar autoturismele) sau, cu un ocol și mare, prin Lopătari.

Citește și:

loading...

Un comentariu la „„Ce să facă podul de tuburi ? De 20 de ani n-a mai fost așa mare!”

  • Luat cinstit ca raport calitate-pret, daca Balaneasa n-a mai venit mare de 20 de ani se merita sa aduni tuburile de pe prund si sa refaci podul, sau dupa cum promite Primaria sa puna tuburi mai mari.
    Acuma nu s-o apuca primarele sa le faca pod ca la Cernavoda, ca sa nu-l mai ia Balaneasa peste alti 20 de ani.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.