Ce se întâmplă cu cinematograful din extinderea Aurora Mall. Anunț al investitorului sud-african

„Din ce știm noi, pe 10 august ar fi inaugurarea noului complex”.

Informația a fost furnizată săptămâna trecută reporterului buzoienii.ro de câțiva angajați, deci din surse neoficiale. Între timp, pe adresa redacției a sosit și comunicatul oficial al NEPI Rockcastle, proprietarul Aurora Mall.

Extinderea se va face etapizat, prima parte urmând a avea loc într-adevăr în luna august:

„Aurora Shopping Mall trece printr-un proces de extindere, renovare și modernizare ce implică mai multe deschideri, etapizate. Lucrările la extensia centrului comercial sunt în grafic, astfel că preconizăm inaugurarea primei etape până la finalul sezonului de vară.

Simultan efectuăm și renovarea actualului Aurora Shopping Mall, un proces care va transforma centrul comercial în cea mai importantă destinație de shopping și relaxare din regiune. Estimăm finalizarea tuturor lucrărilor în decursul anul viitor” – comunicat NEPI Rockcastle.

Cinematograful multiplex, la anul

„Dezvoltarea centrului comercial implică, într-adevăr, și amenajarea celui mai mare și modern cinematograf de tip multiplex din oraș. Lucrările la acest element unic sunt, însă, de durată, astfel că inaugurarea este preconizată pentru anul viitor”, anunță investitorul sud-african.

Conform proprietarului – Aurora Mall își va crește la final suprafața cu o treime. Celor aproape 18 mii de metri pătrați li se vor adăuga 6 mii.

Pe toată întinderea construcției va exista o parcare subterană, în continuarea celei existente. De asemenea, parcare se va amenaja și pe terenul pe care se țineau până anul trecut spectacolele de circ, cu acces dinspre Kaufland.

Mai multă relaxare și shopping, noi branduri

„Se vor crea noi opțiuni de shopping, relaxare și petrecere a timpului liber alături de familii și prieteni. Centrul comercial le va oferi buzoienilor noi branduri, unele în exclusivitate în oraș. În plus, odată cu renovarea zonei de foodcourt și opțiunile culinare și de cafenele se vor extinde, pentru a putea satisface toate dorințele și așteptările vizitatorilor noștri” – comunicat NEPI Rockcastle.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Ce se întâmplă cu cinematograful din extinderea Aurora Mall. Anunț al investitorului sud-african

  • Ar fi super daca s-ar infiinta si 1 mini Starbucks ca in Ploiesti

  • Din ce se aude, din august ii muta in cladirea nou construita si se extind cu renovarile la cea veche si unirea ei cu cea noua.
    In cea veche se va face cinema.

  • Aloo primaria? Cand faceti un drum pe langa sala sporturilor sa traverse gradinile,sa duca lumea in spate la Kaufland ,Aurora Mall, spre giratoriul din cartier Orizont sa poti veni ocolind str Mesteacanului sau sa iesi spre Ramnic. Nu are primaria bani pentru 1km de drum care ar rezolva traficul din zona centrala ? Altfel spus ,nu are oameni sa faca un proiect cu fonduri UE ,un Aqualand gen Terme de la Bucuresti..Brasov..etc Nu merita si buzoienii un astfel de loc de recreere?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.