Ce se mai întâmplă cu DJ203K de la Mărăcineni la Podu Muncii ?
Refacerea DJ203K de la Mărăcineni, unde trebuie extins pe două benzi, până la Podu Muncii figurează de câțiva ani ca obiectiv important al CJ Buzău.
2017 părea să fie anul izbânzii, mai ales că administratorul drumului, CJ Buzău, obținuse finanțare guvernamentală pentru drumul de pe Valea Slănicului.
Numai că, din diverse motive, și 2017 va trece fără să se fi turnat măcar zece metri de asfalt liniar.
În primul rând, licitația pentru desemnarea firmei constructoare s-a prelungit până după jumătatea anului.
Într-un final a fost desemnată câștigătoare firma VIAROM CONSTRUCT, parte a grupului francez Eurovia /VINCI, specializată în construcţii, infrastructură de transport şi construcţii edilitare.
Din păcate, rezultatul licitației a fost contestat în justiție, iar începerea lucrărilor s-a amânat sine-die.
„Da, s-a contestat în justiție. Nu-i așa mare problema, oricum nu se mai apucau acum de treabă, vine iarna peste noi. Așa, e bine, în această iarnă se va judeca și contestația, iar la primăvară firma câștigătoare se va putea apuca așa cum trebuie de treabă”, a anunțat Emanoil Neagu, șeful CJ Buzău.
Cj Buzău e în fază finală pentru a obține finanțare europeană și pentru sectorul DJ 203 K de la Robeasca până la Vadu Pașii.
De asemenea se pregătesc licitațiile pentru desemnarea constructorilor pentru alte două drumuri județene importante finanțate prin PNDL 2: Cozieni – Bozioru – Brăești (20 km) și V. Vodă – Sărulești – Bisoca – P. Mărului (24 km).
Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.