Ce se va întâmpla. Decizie luată

Sunt ultimele ore ale prefectei Carmen Ichim în fruntea instituției de la „Casa Albă” din Buzău.

Organizarea alegerilor, ultima misiune a dnei Ichim la conducerea prefecturii. de săptămâna viitoare va reveni la Garda de Mediu

Noul prim-ministru a anunțat ieri că după alegeri va semna dispozițiile de înlocuire a tuturor prefecților din țară.

„I-am lăsat în funcție pentru a organiza alegerile ca să nu fim acuzați de ceva. Dar, dacă ar fi avut demnitate, ar fi trebuit să vină ei cu demisiile. Aşa procedează normal un om care înţelege că el este pe sens invers, că nu poate să reprezinte guvernul PNL şi al opoziţiei în judeţe. Mai au totuși timp să-şi scrie demisiile după alegeri. Dacă nu şi le scriu, cu siguranţă vom înlocui toţi prefecţii şi toţi subprefecţii, nu există niciun fel de dubiu”, a adăugat Ludovic Orban.

Carmen Ichim a fost cel mai bun prefect din ultimii 10-15 ani, cel puțin. Orban are o misie dificilă în a numi un prefect pe aceeași scală a competenței

Schimbări și la conducerea deconcentratelor

„În privinţa celorlalte instituţii județene, „depesedizarea” e necesară, dar trebuie să se facă pe criterii de profesionalism și corectitudine. Ocuparea poziţiilor publice să fie urmarea unor concursuri drepte, transparente, care să permită ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni”, a adăugat premierul.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...
   Send article as PDF   

9 comentarii la „Ce se va întâmpla. Decizie luată

  • Vin ai nostri,pleaca ai nostri ,noi ramanem tot ca prostii!

  • Domnul Orban, dacă tot vrea să facă curăţenie la Buzău, să-l depesedizeze, mai bine şi-ar pune şi miniştrii să ia la puricat toate instituţiile buzoiene cu şefi pesedişti care au călcat nestingheriţi pe bec şi au rămas până acum nesancţionaţi.
    Şi pentru că tot s-a difuzat ştirea recentă cu vagabondul-incendiator din colegiul Haşdeu, aducem iarăşi în discuţie Haşdeul cu directorii abuzivi de acolo (Banu şi Ţepeluş) care au pierdut în instanţă tentativa de DISTRUGERE A VIITORULUI UNUI ELEV NEVINOVAT, directori care, în mod normal, ar fi trebuit să-şi prezinte DEMISIILE până acum, dar din nesimţire şi aroganţă şi pentru că se bazează pe sprijinul PSD-ului unde sunt membri, refuză s-o facă!
    Fostul Ministru al Educaţiei, Daniel Breaz, deşi a luat act de plângerea făcută de mama copilului, arătându-i-se negru pe alb multitudinea de ILEGALITĂŢI indubitabile comise de aceşti directori PSD, nu s-a sinchisit să le ceară DEMITEREA. Motivul e lesne de înţeles: pentru că Breaz era tot din tabăra lor, a PSD-ului!

    NU E DREPT să vedem propunerile de demitere a unor ditamai prefecţii, fie ei pesedişti, dar care au făcut totuşi câte ceva pentru judeţ (cum e doamna Carmen Ichim), iar alţi şefi pesedişti de instituţii, care au încălcat LEGEA şi MORALA cu bună-ştiinţă, să huzurească şi acum în funcţiile lor, sfidând întreaga opinie publică!
    Domnule Orban, Doamna Anisie şi ceilalţi miniştri, faceţi o depesedizare justă! DEMITEŢI-I pe şefii pesedişti care necesită a fi DEMIŞI!

  • Asta da o viața politica.
    Sa ai o treapta unde sa cazi!
    Nu mai este la putere PSD pleci la vechiul loc de munca.
    Si daca i se va desfiinta locul de la garda de Mediu?
    Ce se va intampla?
    Sau plăpiumioara a fost incalzita si tinuta special pt dansa?
    A fost tare doamna…cel mai bun lucru facut in…(cati ani a domnit) faptul ca a eliminat camerele de pe Podul Maracineni si le-a mutat la Posta Calnau.
    De aici tragem concluzia ca doar atat a facut bun desi a incasat sume grase de bani.

  • Trebuie DEPARAZITAT sistemul de sotii, cumetri, copii, fini ai mafiei.
    Ca ajung specimene ca fata regelui asfaltului din Cislau in parlament, care deabia leaga 2 vorbe in Romana…

  • Primul lucru la Buzau sa vina DNA pe fir la contractele si spagile cu statul – cel de mai sus din Cislau cu yacht si care se lauda la nunti ca a dat spagi de 2 milioane de euro la Dna si ca ii are el la mana pe ei…
    si lista e lunga….

  • Pe mine mă amuză copios cei care cred, în naivitatea lor, că gata, pleacă șatra roșie și s-a terminat cu corupția și banditismul… O, nu! Românii au o veche “tradiție” de “întoarcere a armelor” (asta ca să nu zic direct tradiție de centuriști), așa că actualii carcalaci care au prosperat sub ciuma roșie se vor “orienta” spre ciuma cea nouă, vor pupa noul papuc, “cotizațiile” se vor duce la alții care îi vor proteja pe cei care “produc” șamd șamd.
    Nu vă faceți iluzii, fraierii vor fi tot fraieri, stăpânii își vor schimba doar culoarea. Se schimbă găștile de la putere. Atât.

  • Corect, Dorine…
    Sa fie chemat DNA-ul la Buzau sa ancheteze toate contractele si spagile incasate de toti astia de la PSD care se cred mari smecheri… Si care au ajuns sa-si bage si neamurile prin parlament!
    Sa fie destituiti si directorii aia PSD de la Hasdeu si anchetati la sange daca chiar asa au ajuns, sa-si bata joc de lege si de actul educational!!….
    Gata, nu mai putem tolera mizeriile acestui partid!!!

  • Poate ca ‘deratizarea asta a administratiei si a celorlalte institutii nu ar fi rau sa se faca ….’din greseala’,eliminand nu numai ‘viperele,sacalii,coiotii,sobolanii’ din conducere ,ci si ‘plosnitele,paduchii,puricii si capusele’ acestora.Ca au ajuns sa umple intreaga societate si comunitatile locale de ‘raie politica,de furunculi si eczeme politice’.DERATIZAREEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE …..urgenta!

  • Serviciul teritorial Ploiești
    Ploiești, Str. Gheorghe Grigore Cantacuzino nr. 257, cod 100507, jud. Prahova
    Telefon: 0372.777.844 Fax: 0244.582.512
    Program de audiențe: luni-vineri orele 9-15
    procuror șef serviciu: Mariana Aurelia DUMITRACHE/ CANCELARIA PREFECTULUI de Buzău: Petrică DUMITRACHE///////////la cine să vină DNA,la Prefectură,la deconcetrate,unde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.