Șah-mat la PSD ? „Mă va propune viceprimar”

Sunt ultimele evoluții ale „cazului Roșioru”. E vorba de speța consilierului local Silviu Roșioru – propus de ALDE ca viceprimar (în locul demisionarului Andrei Neder), dar respins de primarul C-tin Toma.

„Pe 24 aprilie, la ședința Consiliului Local, consilierul ALDE Mihai Alexandru mă va propune pentru postul de viceprimar. Iar propunerea se va supune la vot. Dacă voi strânge 12 voturi voi fi oficial viceprimar. Altfel, nu știu ce se va întâmpla. Oricum, ALDE nu va face o altă propunere. Știm că domnul Toma îi dorește pe alții, e drept tot de la ALDE, dar cu care e în relații de amiciție”, a spus, azi, Roșioru.

De partea cealaltă, invitat la Campus Tv, primarul Toma a întărit ideea că refuză propunerea Roșioru.

„Nu cred că Primăria Buzău a ajuns atât de jos, încât să-l aibă pe Roșioru viceprimar. Apoi, Roșioru nu e consilier ALDE, el a fost ales pe listele PSRO. De ce nu propune ALDE pe domnul consilier local Mihai Alexandru, un bun inginer la Electrica ? Sau pe domnul Emil Halcu, un economist bun, care mi-a lăsat o bună impresie atunci când am discutat cu el. Îi transmit domnului Roșioru să renunțe, pentru că și dacă, prin absurd, va fi votat viceprimar, n-o să-i deleg nicio atribuție. E dreptul meu legal să procedez astfel”, a anunțat primarul.

Ipoteză interesantă juridic. Șah-mat la PSD ?

Prin faptul că Silviu Roșioru va fi propus ca viceprimar atunci PSD va fi obligat să-și pună propriul candidat. Altfel, fie și doar cu patru voturi
(2 ALDE + 2 PSRO), Roșioru – ca singur candidat – va fi ales viceprimar!

Iată ce prevede OG 35/2002

(5) Este declarat viceprimar candidatul care a obţinut votul majorităţii consilierilor în funcţie

(7) În situaţia în care nu s-a întrunit majoritatea prevăzută la alin. (5), se organizează un al doilea tur de scrutin, în aceeaşi şedinţă, la care vor participa candidaţii situaţi pe primele două locuri. La al doilea tur de scrutin este declarat ales viceprimar consilierul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.

Aici există diverse opinii ale juriștilor contactați de reporterul buzoienii.ro. Unii spun că pentru a fi ales candidatul trebuie să aibă totuși mai multe voturi pentru decât împotrivă – inclusiv în turul doi. Alții decretează că – în turul doi – se iau în calcul doar voturile pentru, astfel că Roșioru – ca singur candidat – va fi ales legal viceprimar.

Problema PSD e că postul de viceprimar 2 la Buzău (viceprimar 1 e Ionuț Apostu – PSD) aparține conform protocolului celor de la ALDE. Dacă își va pune propriul candidat, atunci PSD Buzău nu va mai respecta protocolul.

Râmâne să vedem ce se va întâmpla la ședința CLM de pe 24 aprilie.

3 comentarii la „Șah-mat la PSD ? „Mă va propune viceprimar”

  • Toma va inghitii ciolacul si va accepta noul viceprimar,sau poate vrea la PRO Romania ?

  • Roșioru Pele devine din ce în ce mai penibil. Dacă PSD nu îl dorește vice, de ce se ambiționează atât de mult? Mai ales ca nu a fost ales pe listele ALDE.
    Vrea sa între în istorie ca vice-primar? Chiar și asa, nu își va aminti nimeni de el ori de alții de nivelul lui redus…

  • Tot Buzaul stie cine-i acest limitat care s-a autointitulat “Pele” ! Un derbedeu care traieste la limita legii, care invarte o gramada de bani facuti in conditii dubioase (nu stie nimeni cu ce firma sau firme si in ce domeniu de activitate face acest bisnitar bani) ! Dar care se vrea viceprimar ! Nici tabla inmultirii n-o stie prapaditul asta…Are dreptate Toma ! Chiar asa de jos a ajuns primaria ?!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.