Ce trebuie să facă Toma în caz că Dragnea îl va faulta

Din convingere, dar și din solidaritate cu Marcel Ciolacu, primarul C-tin Toma s-a plasat  împotriva lui Dragnea – printr-o postare pe facebook.

Preluată și rostogolită de televiziunile de știri, poziția lui Toma a devenit cunoscută la nivel național.

Au urmat și două-trei interviuri, încă și mai severe decât postarea de pe facebook, cu care Toma a devenit simpatic celor anti-Dragnea, dar care totodată trebuie că l-au iritat pe liderul PSD.

Care vor fi consecințele pentru Toma și pentru buzoieni ? Premisele sunt și bune, dar și rele.

Partea bună

Toma riscă, dacă Dragnea își va recâștiga puterea în partid, să fie ejectat din PSD. Eventual, la pachet cu Ciolacu.

În această ipostază, fără sprijinul partidului -mai exact al armatei PSD de la Buzău – Toma va rămâne pe cont propriu.

În aceste condiții, șansa lui Toma de a obține un al doilea mandat e să fie un primar foarte bun și să îi convingă pe buzoieni de asta.

Adică să continue în ritm accelerat în cei doi ani rămași – asfaltarea străzilor și trotuarelor. Aproape fiecare buzoian trebuie să vadă în fața blocului sau a casei „asfalt pus de Toma”.

Faptul că acum se asfaltează prin cartiere – lucru nemaiîntâlnit la Buzău după revoluție – e un mare atu pentru primar. Importante sunt locurile de joacă (modernizare plus înființarea unora noi), platformele de gunoi îngropate și comunicarea personală cu buzoienii. Dacă va continua în acest fel, Toma are șanse mari să iasă primar chiar și fără PSD, mai ales că alegerile vor fi – cel mai probabil – tot într-un singur tur.

Partea rea

Dacă Dragnea va rămâne șef al PSD și al guvernului există riscul de a da ordine de blocare a proiectelor și a banilor către Buzău.

Există în acest moment câteva proiecte importante – unele inițiate cu sprijinul lui Marcel Ciolacu – precum renovarea Liceul Eminescu, înființarea Centurii de Est, preluarea unor terenuri de la armată și de la jandarmerie, ca să nu mai vorbim și de subvenția pentru căldură obținută în ultimii ani de la guvern.

Mai sunt și altele, dar reporterul nu le mai inserează, pentru a nu da unora idei.

E de văzut ce se va întâmpla în continuare. În caz de se va întâmpla așa în ecuație ar putea intra și parlamentarii de Buzău, în special cei cinci deputați, care l-ar putea împiedica pe ici pe colo pe Dragnea. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare.

3 comentarii în “Ce trebuie să facă Toma în caz că Dragnea îl va faulta

  • Subvenție pentru căldură de la guvern nu cred că vor mai obține anul ăsta și acest aspect ar putea fi un minus pentru domnul Toma. Și sunt zvonuri că Boșcodeală ar vrea să iasă la încălzire, pentru viitoarele locale, din partea ALDE.

  • Boscodeala poate sa iasa candidat la supt …
    ..p , cel mai sigur pentru Buzău rămîne actualu primar Toma , acest primar isi merita funcția la ora actuală, dacă se menține și în viitor tot în ritmu asta , va ieși primar și pe viitor

  • Lasă că nici cu Toma necredinciosul nu ne este rusine, sa se gândească la oamenii din fabrica cand se credea împărat, uite ca a ajuns la mana lor si nu numai !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.