Ce trebuie să faceți pt. a evita statul la coadă

Numai meciuri unul și unul la Sala Sporturilor pentru cea mai bună echipă din sportul buzoian – cea de handbal fete.

După regalul cu Corona Brașov (23-19), azi de la ora 18.00 urmează derby-ul pentru locul 3 cu Minaur Baia Mare (apoi la Buzău vine campioana Rm. Vâlcea).

Întrucât și cu Minaur se anunță lume multă, rugămintea conducerii clubului e ca buzoienii să-și cumpere bilete din timp pentru a evita statul la coadă (și pierderea startului meciului).

Coadă la bilete înainte de Gloria – Corona

O casă de bilete se va deschide azi dimineață la ora 10.00 și va fi deschisă până la startul meciului.

„Aveți încredere!”

Altfel, meciul cu Minaur se anunță mai greu decât cel cu Corona. Minaur e pe locul trei, cu un lot numeros, valoros și în formă. Ardelencele au pierdut un singur meci în șapte etape, cu CSM București.

„Și ce dacă, aveți încredere în noi! Nu-i ușor, dar putem să le batem”, i-au transmis aseară câteva jucătoare reporterului buzoienii.ro (mai pesimist de fel).

Din păcate la Gloria nu va juca – fisură la deget – interul Alina Ilie (excelentă cu Corona – 9 goluri!). În schimb, a revenit la antrenamente tunisianca Ines Khouildi.

Patru meciuri tari într-o singură zi

Sâmbătă vor fi la Buzău patru partide interesante, una după alta: fotbal, volei (debut în prima ligă la Buzău), rugby și handbal fete. Vezi mai jos programul:

Fotbal. Liga II

Sâmbătă, ora 11.00: Gloria Buzău – Viitorul Pandurii Tg. Jiu

Rugby. Superliga

Sâmbătă, ora 11.00: Gloria Bz – Steaua București

Volei. Prima ligă

Sâmbătă, ora 15.00: Gloria Bz – „U” Cluj

Handbal. Liga Florilor

Sâmbătă, ora 18.00: Gloria Bz – Minaur Baia Mare

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.