Cea mai mare realizare a primarului Toma!


Ar mai fi putut circula și azi. E vorba de maxi-taxi de pe liniile 4,6 și 10.

Dar proprietarii au decis să nu le mai trimită pe traseu încă de azi, asemenea celor de pe traseele 7 și 8.

Astfel că de azi prin municipiul Buzău mai circulă doar autobuzele Trans-Bus.

Desființarea maxi-taxi e cel mai important succes de până acum al primarului C-tin Toma (înaintea eliminării „chiloțăriei” de la piață și a campaniei de asfaltări din oraș).

Fără maxi-taxi buzoienii își vor cumpăra bilete la autobuz, iar în acest fel societatea de transport public se va autofinanța și nu va mai fi necesară subvenția de la primărie.

Aceasta înseamnă zeci de miliarde de lei vechi economie la bugetul municipalității, iar banii vor putea  fi folosiți pentru investiții.

De astăzi, după eliminarea maxi-taxi, au fost introduse pe trasee și noile autobuze Mercedes achiziționate de Trans-Bus.

În acest fel, frecvența autobuzelor va fi de maximum 10 minute în orele de vârf astfel încât călătorii să nu aibă de suferit după retragerea licențelor maxi-taxi.

12 comentarii în “Cea mai mare realizare a primarului Toma!

  • Si cele pe ruta Stâlpu. De cand vor circula?

  • Pe linia lui 4 sa se bage autobuz prin micro 14..sa se faca statie la micro 14 ca suntem foarte multi care plecam de la micro 14…astept un raspuns

  • Astepam sa prelungeasca si traseul 6 pana la Vernesti ca suntem multi navetisti

  • Dacă maxi taxi-urile ar fi fost eliminiate de concurența Trans Bus prin calitatea serviciilor si pretul avantajos ar fi fost o realizare.Dar nu a fost așa. A fost decizia unui primar impotriva locuitorilor orasului care le preferau pentru ca circulau la ore cand autobuzele erau in parcare.Pomana pentru taximetristi.

  • Eu aștept ca Trans Bus să ia măsuri și să elimine și concurența neloiala făcută de microbuzele care transportă românii în Spania, Italia etc. Eu nu sunt mulțumit doar cu mărirea traseelor doar până la granița județului.

  • Domnul primar, Lipia, Merei ???

  • Nu știu dacă eliminarea Maxi Taxi de pe traseie e cea mai mare realizare a Primarului Ctn Toma ,dlui a făcut multe astfel de „cadouri””buzoienilor ,cel puțin la fel de mari și de importante .Spun asta poate și din cauza faptului că eu nu prea merg cu transportul în comun ,dar ceea ce a realizat se vede deja în municipiu .

  • De ce nu a facut biletul 1 leu? Mai circula lumea cu maxi taxi? Sper ca DNA ul sa il bage mai repede la răcoare pe acest primar care nu stie decât să alimenteze. O sa ne îndatoreze atat de tare incat Buzăul va fi scos la licitație.

  • Sa elimine si concurenta neloială pentru Urbis. Sa desființeze toate firmele de construcții din buzau. Sa ramana doar una singură ca acu 30 de ani
    Oda tovarasului Auras

  • Pentru cei ce nu s-au prins cum e cu smecheria u prelungirea traseelor va spun eu care este.
    Primarul s-a prins ca foarte multi asistati sociali au buletinul pe Buzau pentru a incasa ajutoare mai multe si mai mari, dar in realitate ei locuiesc in mediul rural din judet, si ca sa fie sigur ca le cumpara voturile le mai da un ajutor social in plus, da si transport la 2 lei pentru asistatii sociali ca sa aiba transport sa vina sa incaseze ajutoarele si sa voteze primarul ce tine cu asistatii hoti.

  • Primarul actual nu are nevoie de voturile asistaților sociali puturoși, ci va fi votat de toți buzoienii cărora li s-au făcut o altă viață prin asfaltări și nu numai.
    Așteptăm Broșteni și Dorobanți. Acum până vremea e bună.

  • Când va fi asfaltată str Cerbului?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.