Cel mai tare concurs între școlile și grădinițele din Buzău. 8 mii de elevi și 2 mii de preșcolari, implicați. Plus familiile lor
E un concurs care dincolo de partea la vedere, are și o fațetă ascunsă.
Cea care urmărește ca tinerii și odată cu ei adulții să devină mai civilizați și responsabili. Câștigul final, vizibil peste ani, e că Buzăul va fi un oraș mai frumos și mai curat.
În concret, societatea de salubrizare din Buzău, va organiza un concurs între clase, dar și între școli, licee și grădinițe. Premiile vor fi câștigate de clasele care vor strânge din octombrie până în mai-iunie cele mai mari cantități de deșeuri reciclabile.
Copii din cele 9 școli și licee implicate, plus 14 grădinițe vor primi gratuit deja cunoscuții saci galbeni.
Aceștia trebuie folosiți în permanență în casă și umpluți cu deșeuri reciclabile(hartie, carton, folie de plastic, pet-uri, doze de aluminiu, conserve de metal, ambalaje tetrapak). Într-una din zilele săptămânii, sacul/sacii umpluți trebuie aduși la școală când se va face clasamentul pe clase/școli/grădinițe. La sfârșit, în luna iunie, se întocmește clasamentul final, iar primele trei clase din fiecare unitate vor câștiga premiile I, II și III.
Premii școli/licee:
Locul I – Multifunctionala
Locul II – Tabla magnetica
Locul III – Tabla magnetica
Premii grădinițe:
Locul I – Jocuri educative
Locul II – Rechizite necesare pentru desfasurarea activitatilor zilnice in cadrul gradinitei
Locul III – Panou didactic
Pentru ca activitatea să fie una serioasă și constantă, organizatorii au impus o condiție. Fiecare școală/liceu/grădiniță trebuie să colecteze lunar o cantitate minimă: 4 kg/elev înmulțit cu numărul de elevi din unitatea de învățământ. Mai simplu, în medie, fiecare elev/preșcolar trebuie să aducă săptămânal la școală, în ziua stabilită, câte un sac galben cu 1 kg de deșeuri.
Noutăți:
-
Fata de anii trecuti, RER Buzau s-a adresat si gradinitelor. În acest mod se atinge si o alta categorie de public, acela al familiilor cu copii mici la care sacul galben nu a a ajuns prin intermediul scolilor.
-
Preșcolarii participanți vor primi insigne cu mesajul “Prințesa ecologiei” respectiv “Eroul ecologiei”.
-
Campania are un nou mesaj: “ Aplicăm ce învâțăm! În sacul galben selectiv colectam!”. Denumire proiect: „Eco Scoala mea!“ respectiv „ Eco Gradinita mea”
Regulament scoli + gradinite (1)„Prin astfel de proiecte de educatie ecologica, ne dorim sa introducem in actul educational elemente esentiale de educatie ecologica, sa promovam comportamente corecte fata de mediul inconjurator si astfel, pe termen lung sa avem generatii care vor fi mult mai grijulii cu mediul si mult mai responsabile in modul de gestionare a deseurilor pe care le genereaza acasa, la serviciu sau in vacanta. Ideea de a folosi sacul galben dat de la scoala acasa, are la baza dorinta de a continua mesajul de la scoala si acasa, de a actiona corect si acasa si mai mult decat atat de a elimina discrepanta intre cee ce invatam la scoala si ceea ce facem sau ce vedem ca familia face acasa” – Denisa Hâncu, Specialist in Relatii Publice S.C. RER Ecologic Service Buzau S.A.