Cică a fost „execuție cu arbitrii” la Buzău, dar Farul lui n-a tras un șut pe poartă!

Se știe că „pentru eșecurile tale, întotdeauna alții sunt de vină”.

Acest motto milenar nu-l putea rata pe Ciprian Marica. Adăugați puțină obrăznicie și iese comentariul pus pe facebook de Marica după eșecul de la Buzău. Citiți postarea lui Marica, iar apoi o să vă spun eu adevărul:

„De la Buzău am plecat șocat de ce am trăit! Vorba unor clasici, din vremuri pe care le credeam trecute, iarba, vântul, fluierul, totul a fost bine pregătit să ne pună piedici. Greu să descrii maniera de arbitraj, o execuție de-a dreptul. Vă dau cuvântul că mi-a fost rușine să mă uit în ochii oamenilor din jurul meu. E filmat totul, veți vedea si voi la lucru brigada formată din Robert Avram-Mihai Dobre, Florin Pucheanu și observată de Silviu Crangașu și Marian Lumânare. Nu mai e o surpriză, din păcate, că fuge lumea de fotbal. La Buzău au fost doar vreo 300 de oameni, din care 60 veniți de la Constanța. Cum să-i atragi când pleacă de la stadion nedumeriți, când au venit să vadă un joc cu mingea si au primit un fluierat strâmb?”, a scris Marica AICI.

Adevărul e următorul. Nu arbitrii au învins Farul, ci jucătorii Gloriei Buzău. Cine-a fost la stadion a văzut că Farul n-a tras un șut pe poartă tot meciul! Cum naiba să câștigi, domnule Marica, dacă ai tăi nu sunt în stare să tragă un șut, unul măcar, pe poartă! Prima repriză a fost echilibrată, fără nicio ocazie, totuși 55%-45% posesie Gloria. Ghinionul Farului, la ultima fază, după o centrare în careu, Huiban, scăpat din marcaj, a marcat pt. Gloria.

Ăsta e primul gol. Huiban, care a dat cu capul, e între cei trei fundași de la Farul

Adevărata surpriză a venit după pauză. Reporterul se aștepta la o dominare clară a Farului, atât din pricina scorului, dar și a faptului că buzoienii erau mai în vârstă (iar adversarii mult mai tineri), plus lipsa de pregătire a lui Bourceanu, ținut 90 de minute pe teren de Ilie Stan. Numai că (ăsta e adevărul fotbalistic, nu de can-can, domnule Marica!) Farul a jucat mai slab cu 25% față de prima repriză! Nicio dominare a Farului, buzoienii s-au ținut tare, ba tot ei au avut ocazii. Iar Borceanu, altă surpriză, nu s-a sufocat de efort. Și uite-așa, fără nicio ocazie a Farului, cu Kanda, Ionuț și Iulian Stoica (P. Petre) neputincioși, s-a ajuns în minutul 83. Când Ursu îl lovește din spate pe V. Alexandru și primește ușor al doilea galben (primul a fost clar). E singura fază pe care o poate reclama Marica. În rest, vrăjeală și auto-victimizare.

Ăștia te-au bătut, domnule Marica! Ești nedrept!

Ai naibii ăștia de la Buzău, imediat ce s-a reluat jocul, au știut și putut să forțeze (bravo!) și cu niște noroc (deviere fericită) au marcat golul doi. Și s-a terminat meciul… și a început frustarea lui Marica.

Se știe că „pentru eșecurile tale, întotdeauna alții sunt de vină”.

Min. 83 eliminarea, min. 84 golul de 2-0. Același Huiban împinge cu capul mingea în plasă

P.S. Și ca să fim severi și corecți până la capăt trebuie să spunem că formularea „ce fair-play și civilizată a fost galeria Farului” nu e adevărată. Când scandezi cu pu, mu și coa nu te numești civilizat. Zicerea crainicului stadionului a fost o caramea menită să-i îndulcească pe fani și să nu mai facă scandal.

Intervenție forțelor de ordine în galeria Farului.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

2 comentarii la „Cică a fost „execuție cu arbitrii” la Buzău, dar Farul lui n-a tras un șut pe poartă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.