Cinci soluții ale PSD de limitare a infectărilor Covid. „Dacă nu intervenim acum, urmează o tragedie”

Claudiu Damian, managerul spitalului Județean Buzău, a anunțat azi cinci soluții identificate de PSD care să limiteze infectările cu coronavirus.

1) Extinderea testării în comunitate, în funcție de risc, ceea ce ar duce la  identificarea rapidă a persoanelor infectate și la prevenirea transmiterii ulterioare.

2) Testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidență ridicată. În acest mod ar putea fi identificate cazurile pre-simptomatice și asimptomatice și s-ar întrerupe lanțurile de transmitere prin izolarea imediată a celor care au fost infectați.

3) Accesul facil la testare prin intermediul unei aplicații informatice care să permită oricui să beneficieze de testare, la nevoie, în cazul în care consideră că este la risc de infecție.

4) Creșterea capacității de testare, în condiții de control al calității, prin crearea unor centre regionale de training și supervizare, în parteneriat cu instituțiile de învățământ medical superior și cu Institutul Cantacuzino.

5) Încurajarea producției de medicamente autohtone și de dispozitive medicale necesare pentru diagnosticarea și tratamentul COVID-19.

„Cei 146 de oameni decedați din comunicatul de azi sunt părinții, prietenii sau fiii cuiva. Trebuie să luăm măsuri ferme! Suntem în fața unei tragedii pe care în câteva zile nu o vom mai putea evita!”

Claudiu Damian, manager spital Buzău

În aceeași direcție propunem consolidarea și coordonarea capacității de răspuns a structurilor de sănătate publică – DSP, INSP, astfel încât persoanele care s-au testat să obțină rezultatele în cel mult 48 de ore. Identificarea rapidă ar duce la întreruperea lanțurilor de transmitere prin izolarea promptă.

Damian: „Iohannis și PNL – binele datorită lor, răul din cauza poporului”

Pe 27 februarie, președintele Klaus Iohannis considera că nu avem „niciun motiv real de panică” și că acest virus provoacă doar simptome „ca în orice răceală”, numai să nu i se strice planurile de alegeri anticipate.

Valul doi ne găsește în fața unei situații asemănătoare. Astăzi, cu două zile înainte de debutul campaniei electorale, s-a comunicat că 146 de români au murit și încă 8651 de români au aflat că sunt infectați cu SARSCOV-2. Cu toate acestea, cea mai mare preocupare a guvernanților rămâne organizarea alegerilor, în timp ce populația se transformă, în viziune lor, în principalul vinovat pentru extinderea epidemiei în România.

Într-o asemenea situație, în care mii de români se infectează zilnic cu SARS COV 2, un virus despre care știm prea puține lucruri, este clar că undeva, cineva, greșește. Președintele Iohannis ar trebui să ia în serios riscul pe care acest virus îl produce persoanelor vulnerabile și să devină președintele tuturor românilor, nu doar un lider de partid care face statistici seci analizând datele sondajelor electorale.

De-a lungul timpului PSD i-a propus, atât președintelui Klaus Iohannis, cât și premierului Orban ca toate forțele politice să-și dea mâna și să creeze, alături de specialiștii în sănătate, o strategie care să ne ghideze în lupta cu virusul. Deși nu am fost ascultați, noi am realizat în colaborare cu specialiștii, ați văzut mai sus, propriul plan pentru lupta cu pandemia.

Claudiu Damian este și candidat al PSD Buzău pentru Camera Deputaților

Citește și:

loading...

4 comentarii la „Cinci soluții ale PSD de limitare a infectărilor Covid. „Dacă nu intervenim acum, urmează o tragedie”

  • Pai nu spunea cineva de la voi ca Masca e Botnita si ca e ingradire a libertatilor ????????????????.,sau uitati repede

  • Sa le enumeram coane Fanica:
    -Extinderea testarii
    -Testarea tuturor indivizilor
    -Accesul facil la testare
    -Cresterea capacitatii de testare
    -Medicamente autohtone
    Nu vi se pare ca suna a scenariu SF in conditiile unei colonii rromanistaneze care nu mai fabrica nici macar piramidon si in care inertia birocratica este atotcuprinzatoare?

  • Schimbarea întregii clase politice, asta e singura soluție.
    Ei poartă vina pentru ce suportăm acum și ce vom mai suporta.
    Peștele de la cap se împute, iar ka noi împuțiciunea a ajuns aproape până la coadă, nimeni nu mai muncește, toți freacă menta prin politică.

  • Ar trebui să boicotăm alegerile prin neprezentare !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.