Cine pleacă, cine vine ?


Imobilul din imagine e situat pe Bd. N. Bălcescu din Buzău, vizavi de fostul spital Brătianu.

În clădire a avut sediul zeci de ani o structură a Direcției de Sănătate Publică, care se ocupa în principal cu statistica.

DSP-ul și-a strâns calabalâcul, iar în loc se vor muta o parte din birourile din Crâng ale celor de la Urbis.

„E clădirea Primăriei Buzău. Era dată pentru o chirie modică celor de la DSP. Am luat-o înapoi, o vom reabilita, iar în loc se vor muta o parte din birourile celor de la Urbis din Parcul Crâng”, a anunțat azi primarul C-tin Toma.

Pentru angajații Urbis e bine că ajung mai aproape de centru, însă ar putea apărea probleme cu lipsa locurilor de parcare.

Cei de la statistică de la DSP s-au mutat lângă spitalul județean în clădirea „Sanepid”.

De notat că în imobilul de pe Bd. Bălcescu a funcționat din 1948 până în 1951 sediul Securității.

Pe fațada clădirii, Asociația Foștilor Deținuți Politici a amplasat o placă de marmură prin care trecătorii sunt avertizați că acolo au fost maltratați și chiar uciși sute de buzoieni.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și:  Alex are nevoie de ajutorul comunității  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Cine pleacă, cine vine ?

  • Prin urmare, cladirea posibil sa fie bantuita. Nu cumva spirite malefice sa le incetoseze mintile bosilor de la Urbis astfel incat sa uite arta asfaltatului si alte bune deprinderi capatate in ultima perioada.

    Răspunde
  • E cunoscuta sub numele de Asociatia Fostilor Detinuti Periculosi si Corupti aceasta Asociatia Fostilor Detinuti Politici. E doar o gasca de infractori care stau pe bani publici.
    In realitate toata lumea stie ca aceia pe care ii reprezinta erau cei mai odiosi infractori ai societatii care furau si functionau pe baza de coruptie, pe care Ceausescu a avut curaj sa ii bage la puscarie. Dupa schimbarea regimului, Iliescu a declarat toti detinutii ca fiind politici, a eliberat toti infractorii in societate si le-a umplut buzunarele de bani publici ca sa aiba sa dea iar tunuri la stat, totul desigul la schimb cu finantarea si sustinerea partidului lui de infractori. Deasemenea tot atunci Iliescu a sters toate dosarele penale in cercetare ale infractorilor.
    Acum si Dragnea incearca sa faca ce a facut Iliescu, sa elibereze toti infractorii din puscarii si sa stearga toate dosarele penale in cercetare ale infractorilor in schimbul sustinerii partidului lui.

    Răspunde
  • Mare nesimtit si tembel imbecil trebuie sa fie ‘anonimul’ cu postarea de la 21.58 !Cum gaoza matii poti intina in asemenea hal memoria unor fosti detinuti politici chinuiti,maltratati si ucisi de bestiile din securitatebai jigodie penala, pentru ca au luptat pentru libertate si dreptul la viata ?Cum ii poti compara pe acei eroi cu nenorocitii lui Iliescu,Dragnea si ai PSD-ului mai rahatule? Ai fost o lepra securista , un tembel de activist de partid sau un tortionar nenorocit crescut de visinescu si ficior ,cele doua animale securiste criminale,lepadatura penala?Cei ca tine ar merita impuscatiasemenea cizmarului din Scornicesti,pitecantropule!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.