Ciolacu a explicat: „N-am venit pentru a nu-i lua fața lui Păle. Era meritul lui ”


Păle a fost nițel supărat pe Ciolacu, șeful său de partid.

Presa n-a aflat-o de la Păle, ci de la Ciolacu, care a simțit nevoia să se justifice în public, în conferința de alegeri de la PSD Buzău.

Mai exact, fostul medic veterinar a fost săptămâna trecută omul politic al săptămânii de la Buzău – prin reușita aducerii la Buzău a Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților.

În acest fel, primari, funcționari, fermieri și agricultori buzoieni și-au putut exprima păsurile către decidenții de la București (șefii ANSVSA, ANIF, APIA etc.)

Păle și-ar fi dorit ca la prezidiu sau măcar în sală să se afle și șeful său de partid de la Buzău. Însă, Ciolacu n-a venit.

„Da, n-am venit, dar n-am făcut-o intenționat. Dacă aș fi venit, i-aș fi luat fața lui Dănuț. Atenția participanților și a presei s-ar fi îndreptat înspre mine. Și nu era corect, meritul de a se fi impus la Comisia de Agricultură îl are domnul Păle. Sper că acum, după ce am spus asta, domnul Păle îmi va da dreptate șio nu va mai fi supărat pe mine”, s-a justificat Ciolacu de la microfon, în fața pesediștilor buzoieni.

Probabil că Păle a acceptat explicația, părțile fiind văzute dialogând amical la final.

Dănuț Păle a fost al cincilea deputat PSD ales la alegerile din decembrie 2016, când întreaga organizație PSD s-a mobilizat pentru a obține scorul electoral care să permită PSD Buzău să trimită 7 parlamentari la București.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: Motiv de satisfacție pentru primarul Toma CLICK AICI

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.