Ciolacu, despre creșterea punctului de pensie și a pensiei minime

Deputatul buzoian a distribuit pe facebook postarea Olguței Vasilescu, referitoare la creșterile punctului de pensie, dar și a pensiei minime.

„De la 1 septembrie cresc din nou pensiile din sistemul public și vor veni mărite chiar de luna aceasta, nu de luna viitoare. În primul rând, avem creșterea punctului de pensie cu 15 la suta, fata de luna precedenta, fiind și prima majorare care se face pe noua lege a pensiilor. De la începutul guvernării punctul de pensie a crescut cu 45 la sută, de la 871 lei în 2016 la 1265 lei, de astăzi”.

Crește și pensia minimă

„Tot de la 1 septembrie crește și pensia minimă. Săptămâna trecută am dat o adevărată bătalie în parlament cu cei de la PNL și USR care ar fi vrut abrogată OUG 114/2018. Au solicitat special sesiune extraordinară a parlamentului în august, tocmai ca să nu mai poată fi aplicate majorările de pensii și salarii pe care le prevedea pentru septembrie, ei fiind convinși că, având o nouă majoritate, o vor putea abroga. Reamintesc că pensia minimă a crescut cu 76 la suta de la începutul guvernarii noastre, de la 400 lei în 2016, la 704 lei astăzi”.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

2 comentarii la „Ciolacu, despre creșterea punctului de pensie și a pensiei minime

  • Majorarea punctului de pensie cu o valoare echivalentă cu rata inflației trebuia efectuată cu opt luni mai devreme, la 1 ianuarie, nu la 1 septembrie 2019. Creșterea punctului de pensie calculat după această metodă ar fi fost de 165 lei. Prin amânarea majorării punctului de pensie, doar în 2019 cei cinci milioane de pensionari au fost furați cu peste 3,8 miliarde lei.

    În 2018, PSD a folosit aceeași formulă pentru a-i păcăli pe pensionari. Astfel, fiecare pensionar a pierdut 258 RON în anul 2018, raportat la pensia medie, din cauză că pensia nu a fost indexată cu inflaţia la începutul anului, ci în iulie.

    Este ca în bancul cu Radio Erevan: “nu le-a dat, ci le-a luat”.

  • Mai Ciolacule,tie chiar nu iti este rusine,mai …….PSD-istule? Probabil ca ati vrea ca ‘imbuibatii’ astia de pensionari cu pensiile astea ‘marite’ si toate pomenile pe care le mai faceti crezandu-i niste bieti milogi pe sarmanii pensionari,sa ceara pictarea chipurilor voastre pe peretii bisericilor si manastirilor si sa va pupe mainile ca la sfintele moaste.Voi,cei care le-ati adus pensionarilor doar umilinte si batjocura,saracie si deznadejde , nu meritati altceva decat desconsiderare si blamare de la cetatenii carora le-ati dat niste biete ‘firimituri’,in timp ce voi va umpleti bardahanele,conturile cu bani furati,salarii ,indemnizatii speciale uriase si ‘drepturi’ si privilegii ilegale si anticonstitutionale. Poti pune capul linistit pe perna si dormi cand stii ca oamenii mor in spitale, milioane de romani au ajuns pribegi si slugi pe meleaguri straine datorita voua, ca oamenii capabili si inteligenti fug care pe unde apuca datorita ‘politicii’ voastre de promovare a incompetentei si slugarniciei,nepotismului si traficului de influienta,cand copiii mor in WC-urile din curtea ‘scolilor’,cand ………….. ?Sunt prea multe altele care pot si trebuie spuse,iar pentru ceea ce ati facut voi ca ‘politicieni’,nu meritati decat blestemul din partea oamenilor.Asa sa va ajute Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.