Clădire importantă din Buzău, schimbare de funcțiune

E acum, după reabilitare, cea mai șic clădire din Buzău.

Constructorul a predat lucrarea beneficiarului, dar pentru public se va deschide abia în august anul viitor.

Vorbim despre clădirea de pe Bd. Unirii care a găzduit Biblioteca Județeană și care e în proces de transformare în Centru Turistic, Cultural și Expozițional:



În jur de 70% din imobil va fi amenajat în scop turistic și expozițional.

„Ideea e ca orice turist care ajunge la Buzău să vină mai întâi aici. I se vor prezenta toate obiectivele din județul Buzău. Turistul va alege ce i se pare atractiv și, apoi, își poate face planul de călătorie. Deschiderea acestui centru e programată pentru august 2026. Până atunci trebuie să transformăm această clădire în așa ceva”, a anunțat Adrian Petre, președintele interimar al CJ Buzău.


Primele exponate, două case tradiționale/țărănești din jud. Buzău:



La subsol se va amenaja un fel de cramă/„mustărie” cu degustare, întrucât jud. Buzău – pe dealul Istrița – are tradiție, dar și prezent și viitor în domeniul viticulturii.


Adrian Petre: „Tratăm cu Primăria Buzău să preluăm noi, la Centrul de Turism, biroul Info-Turism din Piața Dacia”


Citește și:

24 de comentarii la „Clădire importantă din Buzău, schimbare de funcțiune

  • Nu pot să văd, cu ochii minții, amestecarea de foițe de aur cu bordeie cu stuf, decât ca pe un mare kitsch.
    Oare mai au multe astfel de idei?

    Răspunde
  • O sa stea goala. Bani aruncați pe geam.

    Răspunde
    • Adevărul e că te și duceai la bibliotecă!

      Răspunde
    • Mult succes domnule Georgescu! Vă votăm președinte de asociație de locatari comuniști! O sa înființați un cămin cultural când veniți cu turul doi înapoi. Bine, cârciuma-mustărie poate rămâne ca se supără votanții pe tine.

      Răspunde
  • Bine ca sunt locuri de parcare în zona pentru cei ce vor veni sa se informeze despre atracțiile turistice din zonă.

    Răspunde
    • Corect, trebuie multe locuri dacă va fi transformată în centru turistic. Pe unde va intra și staționa un eventual autocar plin de turiști?

      Răspunde
    • Bun comentariu! Si hasliu si trist in acelasi timp.

      Răspunde
  • Biblioteca Județeană trebuia să rămână a iubitorilor de cărți. Sunt elevi care împrumută cărți și pentru ei era frumos să rămână aceeași locație.

    Răspunde
    • Dacă nu cumva suntem egoiști , ar trebui să ne gândim la actualii elevi – viitori cetățeni cu statut european ! Oricâtă tehnică info ar fi , pân la urmă tot CARTEA rămâne carte ! De acord cu Dvs. Dnă. Ema !

      Răspunde
  • Consider ca s-a greșit când s-a schimbat destinația . Biblioteca județeană era bine să funcționeze aici .Facem ce facem și cultura rămâne pe ultimul loc, ne mai mirăm ca avem atâta abandon școlar și atâția “analfabeti funcționali “ .

    Răspunde
  • Cred ca era imperios necesar sa fie consultati si buzoienii referitor la schimbarea destinatiei acestei cladiri . La urma urmei din banii populatiei (si pentru buzoieni) s-a reabilitat aceasta cladire .Din pacate politicienii nostri nu-si pot schimba naravul de a face ce-i taie capul , de parca au fost alesi sa presteze pentru ei nu pentru binele poporului .

    Răspunde
  • In traducere biblioteca judeteana va fi transformata in carciuma. Cine a luat aceasta hotarare? Au fost intrebati si buzoienii? Centru de informare turistica situat ca nuca-n perete – departe gara si autogara. In orice oras cu „apa calda” asemenea cladiri sunt situate in centrul, acolo unde poti vizita ceva. Dar cu biblioteca cum ramane? O lasam un mall sau o ducem la periferie?

    Răspunde
  • ACUM AVEM IESIRE DIN CASA SA MERGEM LA BIBLIOTECA SA MAI DEGUSTAM CITE CEVA AM CITIT DIN BACUS ODELE TOHANILOR SAU SEARA PE DEALUL HUSILOR SI LA SFIRSIT O TAMIIOASA SA NE ADUCEM AMINTE DE ACASA HAI URA SI LA BIBLIOTECA MAI REPEDE CA SE ACRESTE VINUL

    Răspunde
  • „Case tradiționale” cu acoperiș din stuf și „cramă/mustărie cu degustare” în sediul bibliotecii județene, o clădire emblematică, culturală, renovată cu foiță de aur!
    Să pună și vreo două mese la intrare cu un dozator de bere, să putem fuma și o țigară, pt. că în interior pornesc senzorii ( dacă or mai fi funcționali)!
    De ce oare nu face „degustarea” la iazul morilor, dacă tot a băgat o căciulă de bani și acolo? Sau păstrează spațiul pentru vreun botez sau cumetrie ?
    Atât putem! Halal popor, halal conducători! Ăsta este nivelul lor de cultură, educație și respect!
    Și se mai și bat cu pumnul în piept că…educația…bla,bla,bla! Au renovat Liceul Eminescu în așa fel încât pică țiglele de pe acoperiș!

    Răspunde
  • Ba ,esti prost????Ba ,esti nebun??? Replici din serialul Las Fierbinti!O ,dulce Romanie ,de aia te iubesc!

    Răspunde
  • De ce ne mirăm ?
    Când ajunge drojdia societății să hotărască ce e bine și ce e rău, așa se întâmplă !

    Răspunde
  • De la început s-a dorit crearea de sinecuri pt politrucii locali psd-iști și pt rudele acestora. Ca și la Brătianu, de altfel. Bașca banii aruncați în buzunarele unora pe diferite evenimente „culturale”.

    Răspunde
  • Deci … e de noaptea mintii !!!! :))))
    In 2025….ce google…ce chatgpt…ce retele de socializare…..nu frate !
    Buzaul, un mare centru turistic (!!!) va genera un trafic enorm de oaneni care vor intra in oras, vor strabate bulevardul, vor cauta 30 min un loc de parcare…..numai-numai sa afle cate ceva despre Buzau, de la o doamna plictisita (sinecura psd-ista) pusa acolo sa ofere informatii de 2-3 ori pe an !!!!

    BHAAAAA, SUNTETI RUPTI DE REALITATE, ASA CUM ATI FOST SI CU „PANOURILE LCD” DIN ORAS, PE CARE NU LE FOLOSESTE NIMENI !!!!!!!
    Mosi la conducere ! Asa facem o tara mai moderna ?????!!!!!

    Răspunde
  • Vi se pare ca cri care au luat aceasta decizie au facut scoli prea inalte sau au imprumutat vreodata carti de la Biblioteca Judeteana? Trebuia sa ramana biblioteca. O spun si cei care imprumutau carti, si cei pentru care lectura nu era neaparat o indeletnicire. Ar fi de interes o statistica a cartilor imprumutate pe an, pe sectiuni, cand biblioteca era aici si in anii in care a functionat la mall. Cifrele exista, dar nu vor fi niciodata publice. De ce oare?

    Răspunde
  • Poate că cititorii de aici ar dori să afle unele amănunte despre bijuteria arhitectonică de pe Bd. Unirii : 1. Clădirea – la care au poftit o groază de instituții sau persoane fizice de-a lungul anilor ! – a fost construită după planurile marelui arhitect Grigore Cerchez , în 1914 . 2. După multe tribulații istorico-politice , în sfârșit , în 1984 , Bibliotecii Județene i s-a stabilit actualul sediu din Bd. Unirii. 3. In Hotărârea Consiliului Județean Buzău nr. 150 semnată de președintele de atunci Petre Neagu se specifică explicit în detaliu că este vorba de renovarea și modernizarea BIBLIOTECII și NU a altei entități culturale de gen Oficiu de turism sau Ghid cultural-informativ … 4. Nu putem înțelege cum lucrurile au luat o asemenea întorsătură cu atât cu cât pe la conducerea județului s-a perindat un buzoian get-beget pe numele său Lucian Romașcanu ! 5. Domnia s-a a lucrat prin presă și a deținut și funcția de Ministru al… CULTURII ! dar n-a avut nicio reacție față de subiect înainte de a-și asigura un loc de EUROparlamentar atât de invidiat … 6. Cine a apucat să intre în clădirea din complexul Aurora Mall va observa lesne diferența de percepție a actului cultural în sine, în pofida eforturilor angajaților de a crea un cadru cât mai optim de lucru cu copiii și alți beneficiari . 7. Cei mici spun că distanța este mare și nu se bucură că nu mai sunt primiți în splendida aulă de pe Unirii . 8. Mulți scriitori care au conferit în Buzău și-au exprimat surprinderea că această veche și respectată clădire nu va mai avea statutul de bibliotecă ci unul pur comercial – fie din Capitală – ca să nu mai spunem din județul Buzău ( vezi Dan C. Mihăilescu , Adrian Cioroianu sau Alex. Stefănescu ori Micea Diaconu – ultimii 2 trecuți în altă lume ). 9. Există multe alte clădiri libere în municipiul nostru care au caracter de obiective culturale – unele chiar nu sunt folosite! – și care ar putea prelua ușor intențiile actualilor diriguitori ai județului , iar altele sunt în așteptare ( vezi Cinema Dacia etc…) 10. Ar mai fi și problema cheltuielilor exagerate pe care Cons. Județean le face în calitate chiriaș și poate că și Ministerul Culturii ar avea un cuvânt de spus – în astfel de caz opinia ar trebui dată de oameni de cultură și artă cu care județul nostru încă se mândrește … 11. Actuala noastră cerință nu are un caracter politic și nu face referire la politicieni sau decidenți buzoieni ci doar una îndreptățită , de natură pur civică … Rugăm și alți opinenți să-și spună părerea atâta timp cât nu-i prea târziu și nu se va mai putea face nimic…

    Răspunde
  • Zarurile au fost aruncate, din pacate. Dar, macar sa ne exprimam, cat inca mai avem aceasta libertate.

    Răspunde
  • Sa mergeți noaptea sa vedeți ce fațada are clădirea la lumina becurilor, nici măcar un finisaj pe exterior, urme parca a fost făcut cu scandura și grebla pe pereti. Legat de parcare , cine nu știe în zona , strada Patriei este la liber nu sunt locuri cu plata nici pentru riverani nici pentru cei care vin ca la piata, acolo in zona locuiesc doar apropiați ai Primarului de nu s-au făcut parcări cu plata.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.