Comuna de lângă Buzău a primit peste 16 milioane de euro!

Cadoul de peste 16 milioane de euro a fost făcut comunei Mărăcineni de Uniunea Europeană.

U.E. dă acești bani, mulți, celor din Mărăcineni – pentru realizarea rețelei comunale de gaze.

16 milioane de euro reprezintă bugetul pe mai mulți ani al întregii comune (o treime din bugetul anual al Primăriei Buzău), astfel că fără banii europeni, investiția de la Mărăcineni probabil că nu s-ar fi realizat niciodată.

Cu banii în cont, Primăria Mărăcineni a urcat pe 9 aprilie pe SEAP contractul prin care caută o firmă de instalații gaze pentru execuția proiectului (vezi, mai jos, printscreen).

Suma de pe SEAP de 67,7 milioane de lei este fără TVA, 80,6 milioane cu TVA, adică 16,3 mil. €.

Dacă nu apar contestații, în vara acestui an se va desemna firma executantă, iar în toamna 2022 – primăvara 2023 vor începe lucrările. Într-o variantă optimistă în 2023 vor fi gospodării din Mărăcineni care vor avea gaz la aragaz și la centrale.

Gazele și contorul vor fi aduse gratuit până la poartă, astfel că localnicii vor plăti doar proiectul și țeava până în casă

Așa cum buzoienii.ro a informat ieri, țeava Trans Gaz care aduce gaze la Mărăcineni de la Vernești – Tisău (Bărbuncești) e deja la Mărăcineni (vezi foto mai jos), iar în următoarele săptămâni va fi conectată la rețeaua națională de transport.

Asta e țeava de 860 metri lungime care va fi introdusă după Paște pe sub râul Buzău și canalul energetic până la Vernești
Țeava pe care va veni gazul se pierde în zare
Dacă unii primari iau salariu cam degeaba, cel de la Mărăcineni merită fiecare leu. Doar 15 UAT-uri din România au obținut în acest an finanțare de la UE pentru rețele noi de gaze

Notă educativă. România primește de la Uniunea Europeană de trei ori mai mulți bani decât dă/contribuie. Până în 2021 a dat 21 mld. € și a primit 63 mld. €.

Citește și:

loading...

5 comentarii la „Comuna de lângă Buzău a primit peste 16 milioane de euro!

  • In realitate Romania nu primeste nici cat contribuie.
    Din cifrele alea trebuie scazuta partea nerealizata, apoi avut in vedere ca mai mult de 50% din bani nu ajung in Romania decat scriptic, in realitate ajung la firmele din afara ce intermediaza contractele si de care sunt conditionate obtinerile de fonduri europene. Un fel de spaga legalizata… noi va dam bani sa faceti asta, dar scriptic va dam mai multi decat este necesar pentru executia lucrarilor, dar diferenta trebuie sa aveti grija sa ajunga la SC Firma Austriaca, SC Firma Germana, SC Firma Franceza, SC Firma Olandeza care trebuie sa primeasca contractul principal umflat si apoi va contracta firmele locale sa faca lucrarea efectiv, bineinteles la o treime din cat e contractul principal.

  • @Anonim..celorlalte tari le pasa de Romania asa cum tie iti pasa de vecinul de vizavi….adica deloc.
    Problema nu e la ei… La noi…o tara de incompetenti…

  • Ce parere ai Don Primarele de Lipia/Merei de ce sunt in stare alti primari? Ei macar stiu de ce iau salariu, dar dvs. stiti. Nici pana acum nu s a inceput actiunea cadastru/intabulare pe bani europeni, pana se termna se duc bani.

  • Nu il deranjati pe Primarul Merei… are alte treburi, personale, nu are timp de Primarie…. dar sa il votati neaparat !

  • Daca vreti lipieni ca satul lipia sa arate cum este comuna maracineni face-ti sau cereti referendum pt a deveni lipia comuna si atunci banii primiti se ca face ceva pt lipia dar asa cum sa faca primarul in 4 ani intr-o comuna compusa din 12 sate si sa faca din sa zicem 1 milion de euro buget asfaltari canalizare gaze sau sistem de irigat in 4 ani in 12 localitati.Cine garanteaza ca poate face asa ceva cu siguranta lumea il va pune primar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.