Comunicat SCM Gloria. Care sunt secțiile inactivate și motivele

Buzoienii.ro a informat pe 24 aprilie despre desființarea certă a echipei de rugby seniori de la Gloria (se va continua doar cu juniorii) și probabilă a celei de volei.

Astăzi, într-un comunicat de presă, clubul din Crâng a anunțat decizia (finală) de inactivare a secției de volei și, ca noutate, a celei de gimnastică.

Cauzele sunt „restrângerile bugetare survenite în urma pandemiei cu SARS-CoV-2, precum și gradul scăzut de solicitare în rândul copiilor și tinerilor pentru practicarea acestor sporturi”.

„În doi ani de activitate, secția gimnastică a avut legitimați doar doi sportivi de performanță, cu rezultate remarcabile (Robert și Gabriel Burtanete), sportivi care, la terminarea junioratului, au refuzat prelungirea contractului de activitate sportivă (CAS) și au solicitat transferul la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, datorită unor oferte mai avantajoase (încadrarea în rândul cadrelor MApN).

Frații Robert și Gabriel Burtanete, locurile 2 și 3 la sărituri la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 

„În cadrul secției volei au activat 16 sportivi de performanță (din care 5 sportivi sunt buzoieni). Gradul de adresabilitate în rândul tinerilor și copiilor buzoieni a fost, însă, destul de scăzut, fapt ce a determinat ca în cadrul secției volei să nu funcționeze echipe de copii și juniori.

De asemenea, prin Hotărârea nr.31 din 18.03.2020, Federația Română de Volei a decis închiderea Campionatului Național Divizia Al (masculin+feminin), iar sezonul competițional este posibil să se reia abia în luna octombrie.

La sporturi de echipă, SCM Gloria va continua cu formațiile de fotbal și handbal feminin, ultima foarte probabil calificată în Cupele Europene.

Vezi mai jos comunicatul integral.

comunicat-195

loading...

Un comentariu la „Comunicat SCM Gloria. Care sunt secțiile inactivate și motivele

  • Vine si COVID-ul asta cu avantajele lui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.