Comunitatea din Cătina a ales să fie PRO România (P)

Peste 70 de localnici au fost prezenți la întâlnirea pe care coordonatorii Pro România Buzău, Viorel Dobre și Nicu Cristian, le-au dat-o sătenilor din comuna Cătina, jud. Buzău.

O parte din conducerea PRO România Buzău s-a întâlnit cu oamenii locului pentru a afla problemele comunității și a discuta pe seama soluțiilor ce se pot găsi.

„Oamenii s-au plâns că nimeni, de 30 de ani, nu s-a interesat de soarta lor. Sunt probleme cu drumurile comunale, cu iluminatul public și alte elemente de infrastructură. I-am asigurat că noi, conducerea Pro România Buzău, vom ține cont de neajunsurile lor, unele reale și care pot fi văzute cu ochiul liber. Sperăm să le rezolvă în curând, după ce Pro România va avea putere de decizie la nivel guvernamental”, a spus Viorel Dobre, coordonator Pro România Buzău.

Localnicii s-au plâns că a lor comună a fost ocolită de actuala putere în materie de investiții. Fără finanțări ale proiectelor locale, nici politicienii buzoieni n-au trecut prin comună.

Viorel Dobre le-a promis cătinenilor ajutor în obținerea unei finanțări europene pentru proiectul de cadastrare a comunei, dar și pentru alte obiective locale.

La finalul ședinței, Nicu Cristian, alt lider Pro România Buzău, l-a împuternicit pe Gheorghe Leonte, o persoană iubită și respectată în comunitate drept responsabil al activităților politice din Cătina. Leonte va fi și viitorul candidat al PRO România la Primăria Cătina.

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

Un comentariu la „Comunitatea din Cătina a ales să fie PRO România (P)

  • O sa va vedeti voi problemele comunitatii rezolvate cu Pro Romania …..’cand o face plopul mere si rachita micsunele’.O sa mai aveti de asteptat inca 30 de ani de aici incolo. Treziti-va ,oameni buni! Altfel o sa fiti din nou sclavii si iobagii unor asa zisi politicieni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.