Consilierul le propune colegilor un joc pe contre cu proprietarii de localuri din Crâng

După ce judecătoarea Geanina Văsâi de la Tribunalul Buzău a emis sentința de suspendare a hotărârii prin care se limita accesul auto în Crâng, consilierul C-tin Ionescu a reacționat prompt.

Azi dimineață Ionescu a anunțat că a depus un nou proiect aproape similar cu cel suspendat de instanță.

„Nu se poate așa ceva. Ca deciziile noastre, ale Consiliului Local, să fie aruncate la gunoi. Până la urmă Consiliul Local e cel care administrează acest oraș, nu alții. Eu le propun colegilor să emitem rapid o nouă hotărâre de Consiliu Local. Va dura o lună până o vor suspenda, apoi imediat vom emite alta. Și tot așa până se vor plictisi”, a spus Ionescu.

În această speță – a limitării accesului auto în Crâng – Ionescu se află în aceeași tabără cu primarul C-tin Toma (probabil singura).

Noua propunere depusă azi către Consiliul Local este încă și mai limitativă decât precedenta.

Ionescu nu este de acord cu emiterea de permise speciale pentru cele patru localuri, interzice inclusiv accesul taxi-urilor și cere ca aprovizionarea să se facă între orele 08.00-10.00 (față de 06.00-09.00 în vechea hotărâre).

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!


Citește și: O decizie care poate naște suspiciuni din cauza relațiilor familiale  CLICK AICI   

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

20 comentarii în “Consilierul le propune colegilor un joc pe contre cu proprietarii de localuri din Crâng

  • Felicitari domnului Ionescu.
    El a fost si initiatorul primei hotarari, care apoi a fost modificata de primar in favoarea patronilor de acolo, cu un amendament ca patronii sa aiba permise speciale pentru ei si clientii lor sa treaca cand doresc ei.

  • Ionesculee, ai rămas fără logica de la o vreme! Dă-i înainte ca vor veni și despăgubiri!

  • Oameni buni, de ce va tot vaitati ca va sterge comentariul in care il injurati pe proprietarul siteului?
    Adica voi veniti la el in casa il injurati si va asteptati sa nu va dea afara?
    Ca un site are acelasi regim ca o casa, intri si iesi dupa cum vrea proprietarul si respecti regulile proprietarului.
    Vreti sa il injurati il injurati la voi acasa, nu la el acasa.
    Pe voi daca va injura unul la voi in casa ce ii faceti, ii dati si nevasta o tura ca e smecher si va injura sau ii dati un sut in fund afara?

  • Daca avea oameni infiltrati cum spui tu atunci nu si-o mai lua peste maini de fiecare data cand ia o decizie buna pentru populatie.

    Oricum felicitari lui Ionescu, sa speram ca va avea sustinerea primarului si nu va mai interveni iar primarul cu amendamente la proiectul lui Ionescu ca prima data cand chiar primarul a modificat prin deturnare proiectul lui Ionescu (care prevedea inchiderea totala a circulatiei) si a introdus permisele speciale pentru patroni si clientii lor sa poata circula dupa bunul plac.

  • Dupa atatia ani de zile in care a fost consilier domnul Ionescu habar nu are pe ce lume traieste. Consiliul local trebuie sa administreze orasul cu respectarea legii si a drepturilor oamenilor. Deciziile vostre domnule Ionescu sunt aruncate la gunoi pentru ca sunt date fara respectarea legii. Sa faci parte din administratie atatia ani si sa nu cunosti legea mi se pare cel putin rusinos.

  • El vede ca o ia în bot in orice instanță merge ? Nu vede ca încalcă legea ? De ce sunt judecătorii vinovati ?Nu vede ca persista in prostie !!

  • Acești consilieri locali , o sa meargă la pușcărie ,Dacă mai sunt scalvii acestui Toma !!! Păcat de ei….

  • Nu stiu cati dintre voi cunoasteti, insa terenurile pe care se afla carciumile de acolo au fost luate tot prin metoda instantei in ultimii 20 de ani.
    Au venit, s-au pus cu fundul peste teren si cladiri, apoi prin instanta s-au improprietarit cu acte peste ele pe motiv ca primul care are tupeu sa se impuna peste un teren/cladire proprietate de stat devine proprietar de drept. Metode de clanuri interlope.

  • Acest Ionescu…sta degeaba la Compania de apa pe 60 de milioane salariu!!!ce viseaza noaptea facem in sedinta de consiliu a doua zi…asa a facut si cu sensurile unice din Spiru haret…si alte anomalii…toti isi vad interesul!!!Toma asta are datorii de miliarde…a venit la primarie pentru comisioane grase!!credeti ca nu a pun mana pe un leu asa cum spune?hai sa fim seriosi si realisti!!!autobuzele alea din Olanda….

  • O sa apara valiza lui Toma, acest Dragnea de Buzau!!cu toate comisioanele care le-a luat!
    Vine la primarie mai ceva ca Gabriel Oprea….intr-o dimineata au fost oprite masinile in fata primariei de politia comunitara ca sa il lase soferul pe ilustrul conducator sa coboare din Mercedesul de 70.000 de euro!!

  • Multi dintre comentatori cred ca sunt din gasca lui Boscodeala, suparati ca au fost dati la o parte si nu mai pot fura tot ce prind.
    O avea si primarul pacatele lui, dar macar se vede ceva in urma lui folositor populatiei, spre deosebire de fostul Boscodeala infractorul in urma caruia nu s-a vazut nimic altceva decat multi bani furati si ajunsi pe mainile mafiei locale care s-au improprietarit pe proprietati publice si-au umflat conturile, si si-au umplut garajele cu masini de lux pentru ei si odraslele lor.
    De fetite studente platite si sponsorizate sa presteze servicii la hotel mai are rost sa mentionez?
    Acolo e bugetul local de pe vremea lui Boscodeala.

    Primarul nou nu are nici un mandat (are abia jumatate de mandat, adica 2 ani) si are deja mai multe realizari decat a avut in 5 mandate (20 de ani) Boscodeala. Ca sa va dati seama de dezastrul gastii lui Boscodeala.
    Daca primarul va reusi sa starpeasca acest clan infractional inter-institutii instaurat pe vremea lui Boscodeala s-ar realiza mult mai multe pentru populatie.

  • Afară cu bodegile din Crâng! In special țigănia de pe insuliță!

  • Ionescu te.ai pupat cu Ceausescu?
    Vezi ca a dispărut de mult comunismul.
    Nu obligi si nu firtezi tu legea…

  • Mai sustinatori de crasmari sa va fie rusine!Parcul e parc pt toti buzoienii pe cand carciumile pt betivi si fitosi!Si RUSINE JUDECATOAREI!Daca asta e independenta justitiei ,sa apere carciumarii ,scuzati-mi neacademica expresie ,MA PIS PE EA!

  • Nu e nimic,poate exista si un proces pentru daune morale care sa ajunga pana la CEDO in care consiliul local sa plateasca despăgubiri, nu poti sa închizi niște restaurante in fiecare luna ca asa ai tu chef!Asta implica clar un abuz !

  • Bogdane te rog poti spune numarul la mercedesul ala de 70000 de euro(PT CA EU STIU CE MASINA ARE ) sau vb sa ne aflam in treaba ,precizez ca sunt antiTOMA ,ASTEPT !!!

  • Domnule Ionescu,noi ,buzoienii vom sustine cu maxima responsabilitate acest demers al dumneavoastra! Jos MAFIA din ‘justitie’.

  • Uite popa , nu e popa .Cam așa ar suna ceea ce se întâmplă și cu „„meciurile„„dintre patronii din Crâng și mai marii noștri locali .Azi se circulă ,mâine nu .Păi eu nu mai înțeleg .Eu cine sunt ?Un patron cu 4 clase ori unul dintre edilii orașului și investit în funcție de voi .?În mâna cui stă pixul și hârtia ? Mai multă fermitate stimați demnitari că dealtfel văd că aveți când e vorba să semnați pentru interesele dvoastră/

  • Da de unde pana unde cei cu masinile vin doar la restaurante ? Peste 80% din mASINILE DIN CRANG VIN DOAR LA PLIMBARE !!

  • sa terminam cu bodegile din crang!
    ne am saturat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.