Costel Ghiță zice că „nu sunt probe!” | Decizie foarte importantă luată azi de judecător!

„Nu sunt probe împotriva mea. Fetele erau prostituate. Le-am plătit”, le-a strigat Costel Ghiță jurnaliștilor la ieșirea de la audieri.

Suspectul a negat și că ar fi avut mai multe conturi false de facebook, de pe care le-ar fi șantajat pe minore – așa cum susține acuzarea.

Sursa foto: Adevărul de Buzău

Totuși, judecătorul de drepturi și libertăți a găsit azi că sunt probe împotriva lui Ghiță și a decis arest preventiv pentru 29 de zile. Suspectul are dreptul la recurs.

Atenție, atunci când se decide arest preventiv în proporție de 95% după proces se va ajunge la condamnare cu executare, întrucât altfel inculpatul va primi despăgubiri uriașe.

IPJ Buzău: „Din cercetări a reieșit că, din luna aprilie 2020 și până în prezent, bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu 3 minore și ar fi săvârșit gesturi de natură sexuală față de acestea. Ulterior, acesta ar fi șantajat minorele cu publicarea de fotografii sau mesaje pe rețelele de socializare și le-ar fi determinat să continue relația cu el”.

Sursa foto: Adevărul de Buzău

Suspectul de acum are o „istorie” în spate

Costel Ghiță a făcut 11 ani de închisoare sub acuzația de viol – urmat de sinuciderea victimei (în 1997, Simona Preda – o tânără din Broșteni – a fost găsită sub podul de la Mărăcineni).

După „liberare”, Costel Ghiță a bătut la ușile tuturor redacțiilor din Buzău și din București susținând că a fost condamnat pe nedrept și că fata ar fi fost ucisă de alți bărbați.

Costel Ghiță – la Antena 3, reclamând „reaua-voință” a procurorilor și judecătorilor

Ghiță a dat în judecată statul român inclusiv la CEDO.

Bărbatul era acum angajatul lui Gabriel Bodescu, buzoianul cu funcție importantă la FRF, și se ocupa cu administrarea terenului de minifotbal al Liceului Pedagogic de pe str. Spiru Haret.

Ghiță – îmbrăcat în echipamentul echipei naționale

Citește și:

loading...

Un comentariu la „Costel Ghiță zice că „nu sunt probe!” | Decizie foarte importantă luată azi de judecător!

  • Susține că fetele racolate,,erau prostituate,, și că,,le-a plătit,,.Dacă erau minore,de ce nu a sesizat DGASPC Buzau să le salveze ,să nu se mai prostitueze? Sifonul poliției a fost reținut,interesant!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.