Criminalului i s-a tras de la o ploaie. Altfel…

Șapte sunt victimele (cinci femei și două fetițe) recunoscute și descoperite până acum ale criminalului în serie din Cipru. Două dintre ele, mamă și fiică, sunt din Buzău, cartierul Micro III (bloc turn).


Natalia Elena împlinise 8 anișori, iar mama ei, Livia Florentina Bunea (Buga după numele de fată) avea 35 când au fost ucise.

Conform mărturisirilor criminalului (a scris zece pagini în care a povestit ce și cum) acesta își agăța victimele – toate din străinătate – de pe un site de matrimoniale/întâlniri.

Le pândea până se întorceau cu spatele după care le sugruma. Le prindea gâtul între braț și antebraț. Fiind un militar puternic avea suficientă forță în a strânge până să-și lase victimele fără suflare.

Foarte probabil pe Livia a ucis-o chiar în apartamentul ei din Nicosia în vara lui 2016. Se bănuie că dezordinea din casă s-a datorat căutării unor valize în care să fie băgate cele două victime.


Fără a fi prins de poliție, Nicos Metaxas a fost încurajat să continue. Astfel a mai făcut încă cinci victime (despre care se știe). Poliția cipriotă a redeschis acum toate cazurile de dispariții în care victimele nu au fost încă găsite.

I s-a tras de la o furtună

Nicos Metaxas ar fi fost bine-merci și acum. Ghinionul său a fost o ploaie torențială cu vânt puternic. Furtuna a scos la iveală una din victimele sale. Un fotograf străin care făcea poze în jurul minei de cupru părăsite a surprins într-una dintre fotografii ceva care aducea cu un trup uman plutind pe lacul de culoare roșie.

Câteva ore mai târziu, poliția pescuia trupul unei femei de 38 de ani, o filipineză pe nume Mary Rose Tiburcio.


Aceasta era goală, legată cu o frânghie, dar – ce neglijență a criminalului – la urechi avea cercei în formă de inimă. Colega de cameră a filipinezei dispărute fără urmă din mai 2018 s-a sesizat după ce a aflat de întâmplare din mass-media. A contactat poliția și astfel – în câteva ore – a fost „pescuit” și criminalul. S-a aflat că Mary Rose lipsea după ce și-a dat întâlnire pe Badoo (un site de întâlniri) cu Nicos Metaxas. Anchetatorii au descoperit că militarul de 35 de ani se întâlnise prin intermediul Badoo și cu alte femei dispărute.

Printre rudele femeilor dispărute la poliție s-a prezentat și fostul soț al Liviei și tatăl Narcisei. Sărmanul om își căuta de trei ani fiica dispărută fără urmă (CLICK AICI pentru mai multe detalii).

Vom reveni!

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.