Cristina Neagu, tăiere URIAȘĂ. Va primi la fel ca un muncitor trimis în șomaj tehnic

Sportivii buni și care aveau salarii mari sunt printre cei mai loviți în privința câștigurilor de coronavirus.

Cel mai elocvent caz e al Cristinei Neagu. CSM București a anunțat că suspendă contractele sportivilor, că îi va trece pe toți în șomaj tehnic și că îi va plăti doar cu cât acordă statul. Asta înseamnă că Neagu de la un salariu de 17.500 de euro pe lună va mai primi 4072 de lei (brut)! Adică 2.382 de lei net, cam cât primește un muncitor!

Afectate de la CSM București sunt și Nora Mork – 14.200 euro, Lekici – 11.300 sau Cvijici 10.700.

După CSM București au anunțat că suspendă contractele și campioana SCM Rm. Vâlcea și SCM Craiova. Astfel, vedetele Fraga Fernandez, Grette Norgaard ori Alicia Fernandez vor fi plătite tot cu 2382 de lei net.

Celelalte cluburi de țară, unde contractele sunt mai mici, iar sportivii apreciați, stau în expectativă.

Ce urmează ?

În varianta optimistă, pandemia va trece în aproximativ două luni, iar societatea și sportul vor reveni la normal. În varianta horror, că pandemia se va întinde pe mai multe luni iar sportul de performanță va continua să fie interzis există și riscul desființării cluburilor și al concedierii sportivilor. Primele care vor închide vor fi cluburile private.

Deja Gigi Becali le-a cerut jucătorilor să semneze pentru înjumătățirea salariilor

Te rugăm, distribuie acest articol în caz că ți s-a părut util/interesant!

Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca.

loading...

3 comentarii la „Cristina Neagu, tăiere URIAȘĂ. Va primi la fel ca un muncitor trimis în șomaj tehnic

  • Nu ma bucur de raul nimanui, dar nu pot sa nu intreb: acum ce ar trebui sa facem noi, muritorii de rand? Sa suferim alaturi de toti amaratii care si-au pierdut locurile de munca mizerabil platite, sau sa plangem pentru ca venitul unui / unei “alearga mingea” a scazut de la 17500 EURO/luna (bani publici!) la 2382 lei/luna? Cu o precizare: amaratul nu are 2382 lei/luna, ci 75% din salariul tarifar!
    Amaratul, cand va trece uraganul, o va lua de la capat, incercand sa puna caramida peste caramida la reconstructie. Sportivii, ca si acum, ii vor sfida de pe margine pe prostii care muncesc.
    Pe unde o fi Dreptatea?…

  • Nu este cazul “sa le plangem de mila”!Astia au din ce trai pentru 100 de ani de aici incolo daca au avut ceva in cap si au strans niste bani, in loc sa isi cumpere masini de sute de mii de
    dolari,sa isi faca sejururi prin nu stiu ce locuri exotice,sa cumpere ceasuri si telefoane de zeci de mii de euro,sa frecventeze cluburi de lux si alte excentricitati.De plans vor fi cei care trudesc pana la lacrimi pentru o felie de paine pe care sa o puna pe masa pentru copii si familie.Acestia trebuiesc ajutati! PS -Mai Tereaca, de ce nu zici nimic si de aia cu salarii uriase,pensii astronomice,indemnizatii si alte uriase avantaje ilegale si anti-constitutionale?Cred ca stii la cine ma refer!

  • Traiasca cota unica, in Franta le impozita cu vreo75%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.