Cu două condiții. Buget mic și jucătoare românce, tinere
Poate că unii se vor mira de cele scrise mai jos.
Dar, faptul că Gloria handbal a ajuns la retrogradare poate fi un lucru bun.
Activitatea clubului se poate desfășura frumos, chiar cu satisfacții sportive, și în zona locurilor retrogradabile.
Cu un buget mic și doar cu jucătoare românce, tinere, cu perspectivă de a ajunge la echipa națională.
Cam ce face Tadici, la Zalău, an de an.
Orașul nu va mai cheltui degeaba milioane de euro pe niște jucătoare străine (acum și antrenorii sunt străini), iar banii economisiți vor fi folosiți mai util pentru cetățeanul buzoian.
De pildă, să facem în Crâng și prin toate cartierele Buzăului zeci de terenuri sintetice de fotbal, handbal, baschet și tenis de câmp, unde copiii Buzăului să bată mingea pe gratis.
Reporterul buzoienii.ro a văzut așa ceva la Brașov, la poalele Tâmpei:
Chiar dacă în fotografiile de mai sus (de pe google), terenurile sunt goale, când reporterul a ajuns într-o duminică la Brașov sute de copii și tineri se jucau pe terenurile de sub Tâmpa.
Asta cred că ar trebui făcut și la Buzău. Banii locuitorilor și firmelor din Buzău ar fi cheltuiți mai corect pentru cetățenii orașului și nu pe fundul unor jucătoare din Polonia, Ungaria, Serbia, Turcia, Belarus etc., din care multe fie n-au valoare, fie chef de muncă. Miile de euro le intră pe card lună de lună indiferent de numărul înfrângerilor.
Așa că, tot răul spre bine dacă Gloria a ajuns la retrogradare. Trebuie încheiate prematur, dacă se poate, contractele unor Zimny, Obaidili, Abdellahi, Turkoglu etc. și în loc aduse fete tinere, românce.
Și de-ar fi să retrogradăm la finalul sezonului, ce mare scofală, de-aia nu mai pot 95% dintre buzoieni!
Citește și:
Amintiți-vă cum se chinuia Romeo Ilie,când nu avea decât 3 rezerve pe bancă!
A ținut echipa pe primele locuri în liga 2,deși în staff erau doar el și Ștefan Miloș!
Acum avem un staff supradimensionat și niște jucătoare bazate!
Poate e mai bine sa retrogradeze!
Nu am mai vedea cetățenii de vază ai Buzăului la tribuna oficială, deși nu au plătit bilet, ci au primit „invitație „!
Corect!
Nu este întâmplător numărul mare de cehoaice din WTA. Cine a vizitat Praga și-a dat imediat seama că numărul mare de terenuri de tenis a generat procentajul mare de cehoaice prezente în top 50 WTA.
„Orașul nu va mai cheltui degeaba milioane de euro pe niște jucătoare străine (acum și antrenorii sunt străini)
Banii locuitorilor și firmelor din Buzău ar fi cheltuiți mai corect pentru cetățenii orașului și nu pe fundul unor jucătoare din Polonia, Ungaria, Serbia, Turcia, Belarus etc., din care multe fie n-au valoare, fie chef de muncă, pentru că miile de euro le intră pe card lună de lună…”!
Păi, dacă așa au stat lucrurile, cine răspunde pentru asta? Că doar nu eu am administrat impozitele plătite de noi toți! Trebuie să existe totuși și niște răspunderi, altfel…bla…bla…bla și vorbe în vânt! Iar banii noștri „se mișcă” în continuare!
Ca să promovezi tinere hanbaliste din România, trebuie să ai un profesionist în club!
Trebuie un cunoscător de talia lui Tadici!
Pe cine vedeți în postura asta?
Pe Ceausel sau pe Radu?